Sute de oameni s-au strâns și anul acesta, de Sfânta Mărie, pentru a sărbători cu multă voie bună Ziua comunei Ciorogârla. În ciuda caniculei, islazul comunal din apropierea podului de peste râul Ciorogârla, a devenit neîncăpător, find agitație mare în zonă, încă de la orele amiezii. Surprizele frumoase au fost la ordinea zilei, iar organizarea, fără cusur, așa cum de altfel primarul Victor Nicolae și-a obișnuit cetățenii la toate edițiile.
Articol apărut în nr. 416 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Anul acesta, Ziua comunei Ciorogârla a ajuns la cea de-a opta ediție, iar cei care în ziua de 15 august au decis să vină la această sărbătoare nu au avut niciun motiv de regret. Totul a fost organizat perfect de Primărie și Consiliul local, cu sprijinul cunoscuților impresari și interpreți de muzică populară Mariana și Mihai Călin.
Invitații, ca de obicei artiști dragi publicului din Ciorogârla, au pus oamenii la joc, ore în șir, totul ca de obicei, sub atenta supraveghere a jandarmeriei, poliției locale, pompierilor și ambulanței, care au vegheat cu vigilență ca evenimentul să se desfășoare în siguranță. Primarul Victor Nicolae nu a lipsit nicio secundă din mijlocul cetățenilor săi, prezentând alături de Mihai Călin, comunicând cu oamenii, asigurându-se că totul se desfășoară perfect, iar toată lumea este mulțumită și fericită.
Ca de fiecare dată, cetățenii comunei Ciorogârla, consilierii locali, adulții și copiii au beneficiat de o ofertă foarte bogată, atât din partea comercianților, cât și din partea artiștilor. Pe acordurile muzicii populare, atât de iubite în Ciorogârla, oamenii s-au desfătat cu bucatele alese oferite la tot pasul: mititei, grătare de tot felul, cârnăciori, pește, dulciuri, toate udate cu bere și sucuri. Cei mici au avut din nou ocazia de a se bucura de un mic parc de distracții special amenajat cu jucării, tobogane gonflabile sau baloane pe apă.
Dansatorii nu s-au lăsat înfrânți de caniculă
Mai rar ne-a fost dat să vedem la petrecerile de vară atâta poftă de dans, chiar atunci când arșița își face de cap. Startul la muzică, cântec și dans a fost dat în jurul orelor 15.00, cu Sanda Argint și, nu a trecut mult, până când în fața scenei au și apărut primii dansatori. Pe măsură ce trecea timpul, s-a format un ring de dans tot mai mare, cu multă energie pozitivă, rezistență și, am putea spune, chiar talent coregrafic, pentru că am observat câțiva dansatori, nu doar bucuroși că se află la petrecere, dar și foarte iscusiți la hore și sârbe.
S-a dansat și s-a cântat pe melodiile interpretate de Sanda Argint, Nicu Paleru, Mariana Ionescu Căpitănescu, Cristina Turcu Preda, Georgel Nucă, Norica Enache de la Ansamblul Doina al Armatei, Taraful Mateo – band ETNO și, nu în ultimul rând, invitatul special Vali Vijelie, vedeta mult așteptată a serii, care a chemat pe toată lumea la dans și a rugat asistența să cânte alături de el melodiile atât de cunoscute și îndrăgite. Nu în ultimul rând, chiar Mariana și Mihai Călin au oferit un recital de excepție, iar frumoasa seară a fost încheiată într-un registru modern oferit de artista Rodica Tudor, câștigătoare a concursului X Factor.
Premii și momente emoționante
Nu mai este o noutate faptul că primarul comunei Ciorogârla, Victor Niculae, este mereu alături de cetățenii săi. Edilul le-a mulțumit locuitorilor pentru prezența, într-un număr atât de mare, la eveniment și le-a urat „La mulți ani!” tuturor celor cu nume sfânt. Primarul a adus din nou pe scenă câteva dintre tinerele valori ale comunei pe care și-a dorit să le promoveze și să le ofere mici recompense pentru talentul și munca depuse pe timpul anului.
Ne-am reîntâlnit cu Alexandra Vlad, o fetiță care a câștigat foarte multe premii pentru interpretarea muzicii populare și care, anul trecut, a primit din partea Consiliului Local și a Primăriei un costum popular. Dar alături de Alexandra au mai evoluat pe scenă încă trei tinere artiste invitate de domnul primar, toate frumoase și talentate, dornice să se afirme în fața unui public atât de cald precum cel de la Ciorogârla. Le-am ascultat așadar pe Cătălina Petrenciuc, Mihaela Dumitru și Denisa Gheorghe și suntem convinși că vom mai auzi de aceste tinere și în alte ocazii și poate, cine știe, și pe alte scene.
Pentru a cincea oara pe scena Zilei comunei Ciorogârla, publicul a avut ocazia de a admira și demonstrațiile oferite de elevii Clubului de Taekwondo ”Reactiv”, din București, care se antrenează sub atenta coordonare a antrenorului Lucian Ion. Acesta a mulțumit primăriei pentru susținere și a menționat că se simte mândru că elevii mari au devenit deja centuri negre și sunt instructori alături de el, iar din echipă face parte de acum și un campion balcanic, în persoana lui Bogdan Simionescu. Cu toții au primit diplome și premii din partea primarului Victor Niculae și al Consiliului Local. La fel de admirați au fost și copiii echipei de dansuri a Școlii Generale Ciorogârla, cât și elevii Clubului Sportiv Braka Ciorogârla.
Un moment deosebit de emoționant s-a derulat atunci când pe scenă au fost invitați să urce bunicii care au împlinit 50 de ani de căsătorie. ”Am fost lăsați muritori pe acest pământ, dar faptelele noastre, gândurile noastre, sentimentele noastre curate oferă unora dintre noi privilegiul de a atinge o jumătate de veac împreună căsătoriți. Acestor suflete pereche, noi cei de față le dorim multă fericire și iubire ca să se poată bucura cât mai mult de nepoți și strănepoți, care să le urmeze exemplul de conduită impecabilă, de dragoste, de bunătate, așa cum dorește Dumnezeu pentru muritorii săi. Numai iubirea, respectul, pacea și credința, au ajutat celor sărbătoriți azi să ajungă la această performanță destul de rară, în general. La mulți ani, iubiți sărbătoriți!”, le-a urat primarul Victor Nicolae.