Buftea

Centrul Cultural din Buftea a găzduit luni, 8 septembrie, 90 de minute de poezie, muzică şi dans, dedicate locuitorilor oraşului Buftea care, la botez, au primit prenumele de Maria, Marian şi derivate, ocrotiţi fiind astfel de Sfânta Maria. O premieră în viaţa socială şi culturală a oraşului.

„De ce plângi, măi fetiţo?”

Întâmpinaţi de primarul Gheorghe Pistol, care le-a oferit invitaţilor câte o iconiţă cu imaginea Sfintei Marii şi momentul de urări de bine pe care le-a adresat, micuţa şi celebra, deja, Anisia Grigore de 5 ani şi câteva luni, a recitat una dintre cele mai frumoase poezii ortodoxe, „ Fetiţa şi Maica sa”. O publicăm pentru toţi cei care şi-ar dori-o: 

Era o fată-odată

Ce mai mereu plângea

Şi nimenea din lume

N-o putea mângâia.

De ce plângi, măi fetiţo,

Hai, ia priveşte-n sus

Nu vezi acum tu, oare,

Pe Mirele Iisus?

De ce mai plângi fetiţo,

Hai, ia priveşte-acum

Spre Maica iubitoare,

Te va-nsoţi la drum.

Pe Maica Mângâierii

Mereu să o cinstim,

Şi-n toată viaţa noastră

Pe ea să o iubim!

Dansuri din mai multe regiuni ale ţării

Spre bucuria sărbătoriţilor din sală, profesorul şi îndrumătorul de dans  Cristian Ciripan a pregătit cu copiii mai multe momente de dansuri din diferite regiuni ale ţării. Astfel, cu copiii de la grupa mică a pregătit dansul «Şchioapa», o particularitate a satului bucovinean Cajvana şi « Jiana», specific comunei   Gura Râului din judeţul Sibiu.

Cu grupa mare au fost pregătite dansurile «Drumul dracului» specific Moldovei şi «Rogojina».

În „Jocuri populare din regiunea București“ (Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor RPR, 1961), Gh. Popescu-Județ și Gh. Găman descriu jocul astfel: “Rogojina este un joc foarte răspândit în satele din nordul Dunării începând de la Bechetu-Olteniei până la Oltenița.La joc iau parte băieți și fete. Jocul a fost cules la data de 5 februarie 1958 în comuna Răsuceni, Raionul Drăgănești (Vlașca), de la tinerii și bătrânii din sat adunați la horă. Jocul cuprinde două părți, melodia conține două fragmente, formația este în semicerc iar ţinuta este cu brațele pe umeri.” După dansuri, Anisia a cântat piesa “Ia uitaţi-vă feciori”, şi apoi, sora ei mai mare, Cristina a interpretat «Sunt o româncuţă».

Trei, pentru Buftea

Momentele dedicate buftenilor care poartă numele Sfintei Marii au fost încheiate cu recitalurile scurte ale Cameliei Badea, Veronicăi Geamănu şi Aniei Şocai, originare din Buftea. Apoi, Gheorghe Pistol a oferit flori sărbătoritelor Marii.

Aşa cum ne povestea Violeta Mitescu, directorul Centrului Cultural din Buftea, micul spectacol, de aproape 90 de minute, a fost organizat cu bună ştiinţă pe 8 septembrie şi nu pe 15 august, când nu se cuvine să se facă petreceri. Centrul Cultural şi Primăria au alcătuit liste cu persoanele din Buftea  care poartă numele de Maria, Marian, Marius etc, au fost făcute invitaţii scrise şi, astfel, sărbătoriţii au fost prezenţi în măsura timpului liber. Programul a fost alcătuit cu copiii care sunt la cercurile de poezie, teatru, dans, de la Palatul Copiilor sau Centrul Cultural.