Concordia Chiajna a întâlnit Rapid București în etapa a 10-a a Ligii I, iar cel mai „bulversat” de situație a părut a fi antrenorul gazdelor, Marius Șumudică, cu sufletul încă în Giulești.

Marius Șumudică a fost convins că fanii Rapidului nu îl vor înjura pe el, pe Vasile Maf­tei și pe managerul general Narcis Răducan, datorită trecutului giuleștean, însă nu același lucru se va întâmpla cu fostul stelist Florin Lovin. „Credeţi că doar pe mine nu mă vor înjura? Și pe Narcis și pe Vasile. Mai nasol o să fie cu Lovin, dar e puternic și trece peste astfel de momente și sunt ferm convins că o să vină și momentul când o să fim și noi înjuraţi peste două-trei etape când vin băieţii ăia din Ghencea. Asta e viaţa. Când te apuci de antrenorat și activezi la anumite cluburi, există și astfel de momente“, a spus Șumudică, cu numai câteva ore înaintea jocului.

Moldovenii l-au împiedicat să plece

Antrenorul formaţiei ilfovene a precizat că în cazul în care Concordia ar fi pierdut meciurile cu FC Botoșani sau CSMS Iași, atunci ar fi renunţat la conducerea tehnică. „Când nu aveam rezultate, mi-era rușine să dau ochii cu oricine, cu primarul, cu cei care erau în jurul echipei, cu femeile de serviciu și chiar șoferii care erau pe autocar. Mă simţeam vinovat, pentru că eu am adus jucătorii și eu am garantat pentru ei. Dacă pierdeam cu Botoșani acasă, sau la Iași, plecam. Nu am vrut să le spun jucătorilor, pentru că îi încărcam foarte mult. La Chiajna era singura echipă unde nu am reușit să realizez un progres. Astea două etape erau pe muchie de cuţit. Simţeam că pierd corabia, pentru că eu sunt ferm convins că am echipă foarte bună“, a explicat Șumudică, el dorindu-și să obţină încă 12 puncte până la finalul turului de campionat.

Întrebat cât de adevărate sunt zvonurile că a fost dorit la conducerea tehnică a Rapidului, în ultima lună, Șumudică a răspuns: „Cu domnul Moraru am vorbit o dată la telefon și o dată ne-am întâlnit în vară. El m-a dorit la Rapid, cu vreo două zile înainte să fie numit Ionel Ganea la Rapid. Credea că are vreo influenţă și va numi antrenorul. Niciodată nu m-am gândit să plec de la Concordia, mai ales de când a venit și Narcis Răducan. Plus că pe majoritatea jucătorilor eu i-am adus și i-am dorit foarte mult.“