@ Daniela Predescu și Teodor Uță vor concura la Alba Iulia, pe 5 august, alături de alți factori poștali din alte județe ale țării, pentru calificarea la viitoarea întrecere balcanică
Angajaţii Poştei Române din județul Ilfov au participat marți, 18 iulie, pe Stadionul orășenesc din Buftea ”Constantin Bălălău”, la etapa județeană a ”Marşului factorilor poştali”.
Competiţia sportivă este una de tradiţie a operatorului naţional de servicii poştale și, în Ilfov, a aliniat la start 30 de factori poștali, primii dintre cei clasați pe podium – la femei și bărbați – urmând a participa la etapa națională a marșului.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 662, ediția print
Marşul factorilor poştali a debutat în anul 1977, la Bucureşti şi, an de an, aliniază la start, la fazele județene și națională, câteva mii de angajaţi ai Poştei Române. Anul aceasta, după organizarea fazelor județene, etapa națională a marșului care a ajuns foarte popular în rândul factorilor poștali va avea loc pe 5 august, la Alba Iulia. Pentru cei mai buni competitori dintre poștași, provocarea merge și mai departe, iar câștigătorii etapei naționale, cinci femei și trei bărbați, vor reprezenta Poșta Română la întrecerea balcanică.
”În anul 1977, Poşta Română a avut pentru prima dată viziunea organizării unei competiţii profesional-sportive de anvergură naţională, în care factori poştali din toată ţara au putut să îşi pună la încercare spiritul de competiţie, disciplină, efort şi fair-play. Primul Marş al Factorilor Poştali a avut loc la Bucureşti, urmând ca, mai apoi, alte oraşe ale ţării să găzduiască, rând pe rând, faza finală a întrecerii, o întrecere care a devenit, între timp, cea mai populară şi mai iubită <<competiţie poştăşească>>”, au precizat reprezentanții Poștei Române.
În Ilfov, săptămâna trecută, în competiția județeană, poștașii și-au dorit să ofere exemplul lor privind importanța mișcării în aer liber pentru sănătatea populației, fair-play-ul competițional și mai ales fidelitatea față de tradiție. Cursa pentru femei a avut o lungime de 3.000 m, iar pentru bărbați – 5.000 m, fiecare dintre cele două fiind câștigate, la fete, de Daniela Predescu, locul 1, Oficiul Poștal Voluntari, Cristina Badea, locul 2, Oficiul Poștal Glina, iar locul 3 a revenit Mihaelei Sindilă, Oficiul Poștal Buftea și, la bărbați, de Uță Teodor Alexandru – locul 1 – Micșunești-Moară, comuna Nuci (care a câștigat faza județeană în ultimii 3 ani), Andreescu Tudor – locul 2, Oficiul Poștal Voluntari și Panait Daniel Ionuț – locul 3 – Oficiul Poștal Buftea. Cum precizam anterior, locurile întâi de la fiecare categorie vor participa la etapa națională a ”Marșului Factorilor Poștali”.
S-au acordat, de asemenea, două premii speciale – unul pentru cea mai vârstnică concurentă (52 ani) – Sora Georgeta, de la Oficiul Poștal Glina și pentru cea mai tânără competitioare (32 ani) – Vasile Ana Maria, de la Oficiul Poștal Buftea.
Raluca Ivanovici, director la Oficiul Județean de Poștă Ilfov, ne-a oferit câteva detalii despre tradiția acestei competiții sportive, ajunsă acum la ediția cu numărul 43 și care se va desfășura sub motto-ul ”Vară în pas de marș”. ”Marșul poștașilor reprezintă un mers mai alert, familiar factorilor poștali care în Ilfov au de parcurs zilnic 30-40 km – pe jos, pe biciclete sau cu mașina. Avem 26 de oficii poștale și agenții în Ilfov, așa că încercăm să acoperim cât de bine putem toate localitățile. Azi, s-a concurat fără genți, însă imaginați-vă despre ce efort vorbim în zile ca cea de astăzi, cu temperaturi extreme și distanțe considerabile”, ne-a spus Raluca Ivanovici.
Tudor Andreescu, factor poștal în Voluntari, participă la competiția ilfoveană de circa 25-27 de ani, și cel mai bun loc câștigat a fost, de-a lungul timpului, cel de-al doilea, iar Daniela Predescu a reprezentat județul la faza națională de 6 ori, spunând că munca, bicicleta și cei 3 copii ai săi o țin în formă.
Anul trecut, când Poșta Română a aniversat 160 de ani de la înființare, ”Marșul factorilor poștali”, etapa națională, s-a organizat la București, pe Calea Victoriei. 84 de salariaţi ai Poștei, câștigători ai fazelor județene (42 de femei și tot atâția bărbați), și-au demonstrat competențele sportive pe un circuit de 3 km, femeile, respectiv 5 km, bărbații, traseu cuprins între Splaiul Independenței și B-dul Regina Elisabeta.