Executivul a aprobat, pe 20 iulie, o serie de propuneri de modificări legislative și procedurale pe care Ministerul Agriculturii le-a identificat ca fiind necesare implementării în cele mai bune condiţii a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
Astfel, în cadrul procedurilor de achiziții publice, comunicarea rezultatului evaluării ofertelor de proiecte să aibă loc într-o singură etapă – cea finală, va fi înființat în cadrul ANAP un compartiment pentru analiză ex-ante a documentației aferente achizițiilor publice, analizarea tuturor proiectelor cu finanţare europeană printr-un mecanism care să asigure emiterea documentului „clasificarea notificării” în termen cât mai rapid, emiterea avizelor/acordurilor pentru ariile protejate care nu au planuri de management sau custode să fie realizată prin extrapolarea soluțiilor aplicabile ariilor fără constrângeri, garanția aferentă avansurilor beneficiarilor publici să fie asigurată de către Ministerul Finanțelor, iar plata comisioanelor bancare să poată fi făcută eșalonat.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.361