Veşti bune pentru românii care vor să călătorească în Statele Unite ale Americii! Într-un an – doi, vor putea ajunge peste Ocean fără să mai aibă nevoie de vize. Informarea vine din partea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu care susţine că deja există un grup de lucru al ministerului pentru punerea în aplicare a programului care prevede ridicarea vizelor pentru SUA.

 

„Cea de-a treia temă importantă la care lucrăm e ridicarea vizelor pentru români pentru Statele Unite. Am avut două întâlniri de lucru cu experții americani. Am avut o întâlnire în trei în aprilie la Bruxelles — Comisia Europeană, România și Statele Unite — și lucrăm în continuare la punerea în aplicare a unei Declarații comune care a fost adoptată de SUA și UE privind programul de implementare a ridicării vizelor pentru cele cinci țări, printre care și România, care nu beneficiază de acest regim. Este un orizont de timp de unul doi ani. Vizita președintelui în sine a fost un moment foarte clar de punere a României pe harta politică a SUA. Este primul președinte din zona Europei Centrale și de Est care face o asemenea vizită. Aș vrea să subliniez că (…) în conferința de presă președintele Trump a reiterat foarte clar și deschis faptul că Statele Unite vor respecta prevederile art. 5 al Tratatului de la Washington al NATO și vor oferi clauza de solidaritate cu orice țară care care va fi atacată. Sigur că acest moment a fost un moment de referință. Ceea ce facem noi acum este o activitate poate mult mai puțin spectaculoasă. Avem mai multe grupe de lucru pe Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu SUA care vor pregăti o altă Declarație și o altă treaptă în cadrul relației României cu Statele Unite”, a spus Teodor Meleșcanu aseară, la Digi 24.

Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe: „Am pregătit pentru toamna acestui an probabil cea mai mare misiune economică americană care a fost în zona noastră”

De altfel, şeful diplomaţiei a subliniat şi faptul că „sunt probleme de ordin economic care o au o importanță foarte mare și am pregătit pentru toamna acestui an probabil cea mai mare misiune economică americană care a fost probabil în zona noastră — peste 120 de companii americane (…) care vor avea aici la București posibilitatea să intre în contact direct cu companiile românești. Lucrăm, de asemenea, foarte serios și pe probleme de securitate și apărare unde relația este foarte bună și a constituit de fapt punctul forte al parteneriatului strategic pe care noi am dorit să îl extindem și spre domeniul economic, tehnico-științific și domeniul inovației.”