Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii. Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu, dar a declarat că va trimite Preşedinţiei demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru și numai după ce va discuta cu conducerea PNL şi preşedintele Traian Băsescu.
El a motivat această decizie prin faptul că nu poate lăsa ministerul fără conducere, în această perioadă. „Se apropie Sărbătorile, sunt plăţi de făcut, inclusiv pentru salarii, iar singurul care poate semna este chiar ministrul, nu un secretar de stat”, a explicat premierul Ponta.
Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole. Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat, cu adevărat, următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare, sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu. Ulterior, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu „regretă profund comparaţia nefericită“ între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze „tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate (…) Comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o” se arată în comunicat.