Cetățenii sunt rugați să manifeste toleranță față de deranjul provocat de lucrări, având în vedere obiectul final: străzi sigure și perfect reabilitate
Primarul comunei Clinceni, Adrian Budeanu, a decis că, pentru acest mandat, modernizarea infrastructurii rutiere este prioritară. Acesta este motivul pentru care edilul și-a propus investiții majore, care să atragă cât mai multe fonduri europene, dovedind că știe foarte bine ce înseamnă să fie un bun gospodar care atrage bani pentru comună.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 615, ediția print
Primarul Adrian Budeanu ne-a anunțat că pentru acest mandat infrastructura rutieră este prioritară. ”Au trecut doi ani de mandat și vă pot spune că un accent deosebit a fost pus pe realizarea infrastructurii în comuna Clinceni. De la început ne-am fixat o serie de priorități, iar prima prioritate a avut în vedere drumurile din comună. În această perioadă am executat lucrări de modernizare și asfaltare pe străzile Ciorogârlei, Olteni, Carierei, Principală, Răsăritului. Toate aceste proiecte au fost realizate împreună cu Consiliul Județean Ilfov (CJI), iar o parte dintre ele cu Ministerul Dezvoltării. În privința trotuarelor, avem un proiect început de noi împreună cu CJI. Execuția trotuarelor a fost realizată într-o proporție de 80% și urmează să trecem la finalizarea acestora prin așternerea asfaltului pe trotuarele deja existente.
Primarul Adrian Budeanu a mai menționat că în urmă cu o săptămână, au început lucrările de amenajare a DJ 401A, un drum ce străbate localitatea pe o lungime de 6 km. ”Lucrările au început și sperăm ca în toamna anului 2023 să fie gata. Este o lucrare de mare importanță, care are 6 m lățime pentru partea de circulație a autoturismelor, apoi lângă ea se amenajează piste de biciclete, spații verzi și trotuare. DJ 401A face legătura între localitatea Domnești și localitatea Vidra. De asemenea, în acest proiect se introduc toate rețelele în subteran, telefonie, cablu TV, electrică. Deci mobilizare exemplare și finanțare prin CJI”, a spus primarul.
Edilul a dorit însă să atragă atenția că cetățenii sunt rugați să înțeleagă faptul că tot deranjul cu care se confruntă comuna este unul temporar, va mai dura aproximativ un an, dar răbdarea le va fi răsplătită locuitorilor cu lucrări care vor schimba în bine aspectul localității și își vor dovedi eficiența, mai ales datorită fluidizării traficului rutier.
Noi căi rutiere care vor facilita accesul spre alte localități
Așadar, tot în contextul proiectelor importante legate de dezvoltarea infrastructurii rutiere, edilul ne-a arătat stadiul lucrărilor pe Strada Carierei, tronson 2, o stradă care va face legătura cu Bragadiru, un fost drum de pământ, care se află în plin proces de modernizare și prin intermediul căreia se vor crea noi căi de acces. ”Sunt trei străzi, adică – Intrarea Solarilor, Monumentul Eroilor și Cariere, care vor duce în viitorul apropiat către Bragadiru. Vom avea, așadar, rute alternative care vor ieși pe Strada Unirii. De asemenea, administrația din Clinceni lucrează cu CJI la un proiect care vizează construirea unui pod peste râul Ciorogârla”, a mai precizat primarul Adrian Budeanu.
Canalizarea și alimentarea cu apă, proiecte la fel de importante, îndelung așteptate de cetățeni
Dezvoltarea rețelelor de canalizare și alimentare cu apă reprezintă un proiect derulat de CJI împreună cu operatorul regional Apă – Canal Ilfov. Pentru comuna Clinceni a fost alocată suma de 14 milioane de euro. ”Am realizat până acum din acest proiect partea de canalizare și alimentare cu apă pe străzile Speranței, Deltei și Izvorului, iar în execuție avem străzile Vulturului cu o lungime de circa 2 km și Mierlei, tot o lungime de 2 km”, a precizat primarul Adrian Budeanu.
Casa de căsătorii, pregătită să își primească cetățenii
O veste bună este și cea legată de finalizarea construcției unei noi case de căsătorii. ”Am făcut și un parc frumos în zona respectivă, lângă casa de căsătorii, la Casa de cultură. Pentru a putea funcționa, casa de căsătorii are nevoie de circa 60.000 euro pentru dotare, adică mobilier, dar și pentru aparatură STS, respectiv calculatoare, pentru zona de evidența populație, care va funcționa în aceeași clădire”, ne-a spus primarul Adrian Budeanu.
Un amplu proiect de extindere a rețelelor electrice
Tot în această perioadă, în comuna Clinceni se desfășoară lucrări pentru extinderea rețelelor de electricitate. Au fost montați stâlpii și urmează montarea cablurilor. ”Avem o problemă pe Strada Fortului, care va fi mai greu de finanțat, din cauza faptului că nu avem cadastru acolo, astfel că va fi necesară exproprierea și astfel proiectul va putea fi finalizat corespunzător”, ne-a explicat edilul.
Rețea de gaze, în mai mult de jumătate dintre gospodării
În privința rețelei de gaze, edilul ne-a anunțat că există un proiect în derulare, care presupune extinderea acesteia cu încă 10 km, astfel că se poate spune că s-a realizat mai mult de jumătate din extinderea rețelei de gaze naturale pe diferite străzi. ”Noi beneficiem de gaze din 2003, iar acum, celor 50 km de rețea de gaze din comună, deja existenta, li se mai adaugă 10 km. Este vorba despre 30 de străzi care înseamnă însumează aproape 500 de gospodării. În total, comuna Clinceni are nevoie de 100 km de rețea de gaze naturale, pentru a acoperi necesarul tuturor străzilor, inclusiv acele străzi care nu au încă case construite pe ele”, a mai spus primarul.
Proiectele europene, un rol foarte important pentru dezvoltarea comunei
În contextul implementării diferitelor proiectele importante pentru comună, edilul a dorit să sublinieze rolul fondurilor europene la dezvoltarea comunei. Acesta a menționat proiecte importante precum: ”Eficientizarea și modernizarea iluminatului public în comuna Clinceni”, cu o valoare de 1.944.779,59 lei, cu bani de la Fondul de Mediu, apoi ”Digitalizarea activității comunei Clinceni” – PNRR – 243.768,66 euro; ”Elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și planificare urbană: Plan Urbanistic General al comunei Clinceni, județul Ilfov” – PNRR – 81.000 euro; ”Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov – Informarea călătorilor în stațiile de transport public” – PNRR – în parteneriat cu TBPI, CJI și încă 23 de localități din Ilfov, cu o valoare de 4.186.298,91 euro, din care 80.000 euro pentru Clinceni.
De asemenea, trebuie menționat proiectul privind ”Realizarea de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Clinceni” – 449.170,50 lei.
Primarul Adrian Budeanu a mai precizat că, în vederea finanțării prin Programul ”Anghel Saligny”, au fost depuse proiecte ce au în vedere ”Modernizarea străzilor de interes local faza 2 în comuna Clinceni”, cu o valoare de 28.691.286,67 lei și ”Extinderea sistemului de distribuție gaze naturale în comuna Clinceni”, cu o valoare de 7.690.779,60 lei. Se lucrează, de asemenea, la proiectare: ”Extindere rețele electrice în comuna Clinceni”, tot prin AFM – pentru străzile Rozelor, Intr. Solariilor, Carierei și Monumentul Eroilor, și de asemenea, la ”Extindere rețele de apă”, un proiect pentru care se va deschide linie de finanțare pe PNRR C1, proiect care va cuprinde străzile care nu sunt în proiectul POIM. Pentru extindere rețele de canalizare în comuna Clinceni se lucrează la proiect și se va deschide linie de finanțare pe PNRR C1, pentru străzile care nu sunt în proiectul POIM.