Primarul Gheorghe Pistol: ”Este momentul să ne axăm pe viitor, pe ceea ce putem schimba în bine.

Acest lucru este posibil doar prin implicare directă, care trebuie să vină dinspre noi toți”

Moș Nicolae și-a făcut simțită prezența și în acest an, oferind prin intermediul primarului Gheorghe Pistol peste 750 de daruri dulci, copiilor sportivi care fac parte din Clubul Voința Buftea. Ei au fost prezenți luni, 4 decembrie, la mult așteptata Gală a sportului buftean.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.682

Sala de Sport a Liceului Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu” a răsunat din nou de glasurile vesele ale copiilor care practică sporturi la Clubul Voința Buftea și care ­s-au reîntâlnit la Gala sportului buftean pentru a evidenția rezultatele obținute în ultimul an, prilej pentru a oferi spectatorilor, în marea majoritate părinți și bunici, și scurte demonstrații sportive. Moș Nicolae a trimis apoi darurile sale dulci, cu ajutorul primarului Gheorghe Pistol. ”Încă de la înființare, primarul orașului Buftea și-a dorit ca Voința Buftea să fie un club prieten cu sportivii, iar copiii orașului nostru să aibă posibilitatea să facă sport pentru sănătate. Acest proiect își dorește să aducă aproape mișcarea sportivă și copiii din orașul Buftea. Cursurile sunt gratuite. În structura sportivă a instituției, în anul 2012 au funcționat 12 secții sportive, iar în anul 2023 au funcționat 14 secții de sportive, și anume: Fotbal (10 grupe), Gimnastică, Dans modern, Ju Jitsu, Karate, Tenis de câmp (2 grupe), Baschet, Sambo (2 grupe), Atletism, Șah, Box, Scrimă și Kick Boxing. Activitatea Asociației Club Sportiv de Sănătate Voința Buftea se desfășoară cu 26 de antrenori, cu peste 750 de sportivi legitimați, toți cu domiciliul în orașul Buftea”, a anunțat tenorul Robert ­Nagy.

”De acțiunile fiecăruia dintre noi depinde ca Voința Buftea să ajungă acolo unde își dorește”

Primarul ­Gheorghe Pistol și-a început discursul tradițional mulțu­mindu-le sportivilor și antrenorilor pentru participarea la parada de 1 Decembrie, desfășurată la Buftea, la Monumentul Eroilor.

”Ca de fiecare dată, la sfârșitul anului, facem un bilanț al rezultatelor Clubului Voința Buftea. Nu mai este niciun secret că sportul dezvoltă spiritul de echipă, dezvoltă spiritul competițional. De la bun început, am înțeles că investiția în sport este importantă, pentru că dacă avem sănătate, avem un viitor asigurat. De aceea, consider că investițiile în sport sunt importante pentru că aduc roade imediate. Nu de mult, am finalizat recepția la Școala Gimnazială Nr. 1 cu extinderea școlii cu sală de sport acoperită în cartierul Studio. În cartierul Flămânzeni, am extins școala cu sală de sport acoperită, în Parcul Aviației, am finalizat terenurile de sport, și, în momentul de față lucrăm la o bază sportivă, lângă Parcul dintre Flori, din cartierul Atârnați. Toate aceste lucruri sunt pentru dvs, dragi sportivi. Această investiție în infrastructura sportivă este bine organizată, cu o bază materială corespunzătoare cerințelor unor standarde de calitate. Este momentul să ne axăm pe viitor, pe ceea ce putem schimba în bine. Acest lucru este posibil doar prin implicare directă, care trebuie să vină dinspre noi toți, de la autorități locale, conducerea clubului, antrenori, părinți și până la fiecare sportiv în parte. De acțiunile fiecăruia dintre noi depinde ca Voința Buftea să ajungă acolo unde își dorește. Vă felicit, dragi sportivi, pentru rezultatele și premiile obținute! Vă doresc să fiți mai puternici, mai încrezători, să ajungeți acolo unde vă doriți, pe drumul cu obiective importante. Vreau să mulțumesc tuturor sportivilor de la Voința Buftea, conducerii, antrenorilor, părinților pentru susținere, celor care duc mai departe această flacără sportivă și care fac ca acest oraș să fie unul sportiv”, a spus primarul Gheorghe Pistol.

Un bilanț remarcabil

Ca de fiecare dată la întâlnirea cu Moș Nicolae, au urmat demonstrațiile sportivilor Asociației Club Sportiv de Sănătate Voința Buftea – care activează, așa cum precizam anterior, în cadrul a 14 secții, cu un număr de 26 de antrenori, cu peste 750 de sportivi legitimați, toți cu domiciliul în orașul Buftea.

Spre exemplu, la Secția de Gimnastică, antrenamentele celor peste 100 de sportivi au loc zilnic, la Sala de Sport a Liceului Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu” din Buftea, cu două grupe: inițiere și performanță. Secția este coordonată de Delia Benning. Pe parcursul anului 2023, sportivii au participat la diverse concursuri unde au obținut 40 de medalii de aur, 16 de argint și 8 de bronz. 

La Secția de Fotbal sunt înscriși peste 250 de sportivi, iar antrenamentele și meciurile oficiale au loc la Stadionul orășenesc Buftea și Centrul Național de Fotbal Buftea. Grupa de inițiere 2015 și 2010-2011 este coordonată de Sorin Nuță, fiind înscriși peste 70 de sportivi, iar în perioada de inițiere desfășoară patru antrenamente săptămânale și dispută doar partide amicale. Grupa 2015, cu 20 de jucători, este coordonată de Lavi Hrib, desfășoară două antrenamente săptămânal și dispută doar partide amicale. Grupa de Inițiere 2015-2016 este coordonată de Mădălin Iordan, fiind înscriși 20 de sportivi, iar în perioada de inițiere desfășoară două antrenamente săptămânale și dispută doar partide amicale. Grupa U13 este coordonată de Andrei Dumitrescu, are peste 25 de sportivi și este înscrisă în Campionatul Județean U13, băieți și fete. Grupa U19 este coordonată de Roberto Petre, are peste 20 de sportivi și este înscrisă în Campionatul Județean U19. Echipa de seniori este coordonată de Cristian Tecsan și este înscrisă în Liga a IV-a campionatului județean. Liga a 5-a este coordonată de Sorin Nuță și este înscrisă în campionatul județean. Antrenamentele portarilor de la toate secțiile sunt coordonate de Constantin Enescu.

Zeci de medalii aduse la Buftea

La Secția de Karate, coordonată de Dan Tamași, sunt înscriși 25 de sportivi, iar antrenamentele au loc la Sala Colosseum. Rezultatele obținute de sportivi sunt deosebite, de remarcat fiind participarea la campionatul european din Franța 2023. Despre victoriile karatiștilor, în Franța, am relatat pe larg în această ediție a Jurnalului de Ilfov, într-un alt articol. La Cupa României, sportivii de la secția Karate au obținut 12 medalii de aur, 6 medalii de argint și 8 medalii de bronz. Pe parcursul anului 2023, aceștia au participat și la diverse alte competiții naționale de unde au venit cu 63 de medalii de aur, 38 medalii de argint și 21 medalii de bronz.

Secția de Sambo este coordonată de Denisa și Răzvan Bondoc, iar antrenamentele au loc la Sala CT 5, de două ori pe săptămână, cu peste 30 de sportivi. Pe parcursul anului, sportivii au reușit să câștige 12 medalii de aur, 10 de argint și 12 de bronz.

La Secția de Ju Jitsu, antrenamentele au loc la Sala CT 4, cu 20 de sportivi, coordonați de Marian Marcu.

Secția de Kick Boxing este coordonată de Cristian Onisei, antrenamentele au loc la Sala CT 4, de două ori pe săptămână, cu peste 20 de sportivi, care au participat la Campionatul Național ­Freestyle Kickboxing Tatami, rezultatele obținute fiind: 9 medalii de aur și 3 medalii de argint. În perioada 26-29 octombrie 2023, sportivii secției de Kickboxing au participat la campionatul mondial din Italia -Unified World ­Championships – unde Stan Rareș a obținut medalie de aur la proba de kata, medalie de argint la proba de kumite și medalie de bronz la kicklight; Badea Andreea Bănică: medalie de aur  la Kata, medalie de aur la kumite, medalie de aur la kicklight; Onisei Dalida: medalie de aur la kumite, medalie de argint la kata; Zaharia Patrick: medalie de aur la kumite, medalie de argint la kicklight, bronz la kata. La celelalte competiții (Campionatul Judgement Day 2023 Grand Prix, Cupa României, Concursul Cupa Crâng RGS Decathlon) sportivii au reușit să obțină 13 medalii de argint și 2 medalii de bronz.

Antrenamente săptămânale care aduc rezultate bune

Secția de Box este coordonată de Cezar Drăgușin, antrenamentele au loc la Sala CT 4, de două ori pe săptămână, cu 20 de sportivi, fiind o grupă de inițiere care nu participă la concursuri.

Secția de Șah este coordonată de Radu Fluerariu, antrenamentele au loc la Centrul Cultural Buftea, cu 20 de sportivi, care au participat la competiții din circuitul Sah în Școală, fiind obținute următoarele pre­mii: Luca Tanczel – locul 3, Petcu Alexia – locul 1, Lăcătuș Andrei – locul 1, Ciobanu Maria – locul 1, Petre Gabriel – locul 1, Păul Amalia locul 3, Varvorea Ștefan – locul 3, Dumitru Luca – locul 2, Popescu Luca – locul 2.

Secția de Atletism este coordonată de Isabela Ioniță, iar antrenamentele au loc la Sala CT 4, de două ori pe săptămână, cu 20 de sportivi.

Secția Tenis de câmp este coordonată de ­Marian Mitruș și Marian Drăgănescu, cu 40 de sportivi, iar antrenamentele au loc în fiecare zi, la Sala CT 4.

Secția de Baschet este coordonată de Iulian Florea, cu 20 de sportivi care se pregătesc la Sala de Sport a Liceului Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, antrenamentele având loc de două ori pe săptămână. Fiind o grupă de inițiere, nu este înscrisă în competiții naționale.

În cadrul Voința Buftea funcționează și Secția Tae Bo, care este destinată exclusiv doamnelor și domnișoarelor care doresc să facă mișcare. Antrenamentele au loc la Sala de Sport de lângă Judecătoria Buftea, cu peste 30 de sportive, coordonate de Magdalena Tamași.

Secția de Scrimă este coordonată de Ioana Pre­duțoiu, antrenamentele au loc de cinci ori pe săptămână, la Sala Redis, cu peste 20 de sportivi, care anul acesta au adus în vitrina clubului 40 de medalii: 8 de aur, 18 medalii de argint și 14 de bronz.

Așadar, Moș Nicolae a avut și în acest motive de bucurie, la Buftea, pentru bilanțul copiilor sportivi, și a considerat că este foarte important să îi felicite și să le aducă surprize dulci de sărbători.