Sâmbătă, pe 9 mai 2026, Școala Gimnazială ”Gheorghe Corneliu” din Domnești a devenit gazda unuia dintre cele mai importante evenimente cultural-artistice dedicate elevilor din Ilfov – etapa județeană a Concursului de interpretare vocală și instrumentală ”Armonii Ilfovene”. Evenimentul, inclus în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară județene Ilfov 2026, a reunit zeci de elevi talentați, profesori dedicați și iubitori ai muzicii într-o atmosferă emoționantă și plină de sensibilitate artistică.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 804, ediția print

Concursul are ca scop valorificarea potențialului artistico-muzical al elevilor din unitățile de învățământ de cultură generală, de la nivel primar până la liceu, mai ales că, în județul
Ilfov nu există școli vocaționale de muzică. Astfel, ”Armonii Ilfovene” reprezintă o oportunitate importantă pentru elevii pasionați de muzică de a-și demonstra talentul și de a evolua artistic sub îndrumarea profesorilor de educație muzicală.
Participare numeroasă și momente artistice deosebite
Ediția din acest an a reunit 43 de momente artistice, interpretate de elevi din clasele a
III-a până la a XII-a, care au participat atât la secțiunea de muzică vocală, cât și la cea instrumentală. Participanții au impresionat prin seriozitate, expresivitate și sensibilitate artistică, demonstrând că muzica ocupă un loc important în formarea lor educațională și personală. În cadrul concursului, au fost interpretate piese de muzică ușoară, populară, cultă și clasică, atât în recitaluri solo, cât și în formule de duet, grup vocal, cor sau ansamblu instrumental. Publicul și membrii juriului au avut ocazia să urmărească momente variate, încărcate de emoție și autenticitate, fiecare apariție pe scenă reflectând ore întregi de muncă și pregătire.
Școli participante din întreg județul Ilfov
Concursul ”Armonii Ilfovene” a reunit elevi din numeroase unități de învățământ din județul Ilfov, confirmând interesul crescut pentru activitățile cultural-artistice și implicarea profesorilor în promovarea educației prin muzică. Printre școlile și liceele participante s-au aflat: Școala Gimnazială Nr. 1 din 1 Decembrie; Școala Gimnazială Nr. 1 Cornetu; Școala Gimnazială Nr. 1 Bragadiru; Liceul Teoretic ”Traian Lalescu” și Școala Gimnazială Nr. 1 din Brănești; Liceul cu Program Sportiv ”Helmuth Duckadam” Clinceni; Școala Gimnazială Nr. 1 Dărăști; Școala Gimnazială Nr. 1 Dobroești; Școala Gimnazială ”Gheorghe Corneliu” Domnești; Școala Gimnazială Nr. 1 Berceni; Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni; Liceul Teoretic ”Horia Hulubei” Măgurele; Liceul Teoretic ”Ioan Petruș” Otopeni; Școala Gimnazială Nr. 1 Petrăchioaia; Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari; Școala Gimnazială ”Anton Pann” Voluntari; Școala Gimnazială Nr. 2 Balotești.
Rolul profesorilor și al organizatorilor
Succesul concursului s-a datorat atât elevilor participanți, cât și profesorilor de educație muzicală care i-au pregătit cu profesionalism și dăruire. Prin implicarea lor constantă, aceștia contribuie la descoperirea și dezvoltarea talentelor artistice și îi încurajează pe elevi să își exprime sensibilitatea și creativitatea prin muzică. Organizatorii au adresat felicitări tuturor participanților pentru momentele emoționante oferite și au mulțumit cadrelor didactice pentru implicare și seriozitate. De asemenea, un rol important în desfășurarea competiției la finalul căreia toți participanții au primit diplome l-a avut comisia de jurizare, formată din cadre didactice cu experiență: prof. Ilie Iustina – metodist al IȘJ Ilfov; prof. Ciprian Savin – titular la Liceul Teoretic ”Horia Hulubei”; prof. Georgeta Noiemi Ioan – titular la Școala Gimnazială Nr. 1, 1 Decembrie; prof. Ionela Liliana Ștefan – director al Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Corneliu” Domnești.
Muzica, o formă de educație și dezvoltare personală
”Concursul ”Armonii Ilfovene” demonstrează, an de an, că educația artistică are un rol esențial în dezvoltarea copiilor și adolescenților. Muzica îi ajută pe elevi să își dezvolte sensibilitatea, încrederea în sine, disciplina și capacitatea de exprimare artistică. Prin astfel de evenimente, școala devine nu doar un spațiu al educației academice, ci și un loc în care talentul este încurajat, apreciat și promovat. Ediția 2026 a concursului a confirmat încă o dată faptul că în județul Ilfov există numeroși elevi talentați și profesori dedicați, capabili să transforme pasiunea pentru muzică în adevărate momente de artă și emoție”, ne-a declarat inspector școlar, prof. Vasile Bogus.

































