După una dintre cele mai negre perioade din istoria naționalei de fotbal a României, „epoca Daum” pare să fi apus. Cosmin Contra a adus schimbări importante la echipă, care sunt de bun augur, după cum o dovedesc ultimele rezultate.
Victoria împotriva Turciei antrenată de Mircea Lucescu întărește pe deplin această afirmație.
Asul din mâneca lui „Guriță” a fost Gicu Grozav, omul meciului, care a făcut ca Mircea Lucescu și formația lui să plece acasă învinși cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind înscrise de fotbalistul lui Karabukspor. Partida de la Cluj-Napoca a fost prima pentru naționala României, după lansarea noii sale identități de brand. Blazonul de pe tricoul jucătorilor este o reinterpretare a stemei naționale într-o manieră modernă, dinamică: un scut pe care este scris România și cinci cadrane care corespund celor cinci provincii românești, concentrate în jurul unui pentagon negru asemănător celui de pe mingea de fotbal, iar noul slogan este „Luptăm împreună’”.
Un fotbalist Grozav
Grozav a purtat tricoul cu numărul 10 și a deschis scorul în finalul primei reprize, la capătul unui contraatac început de la o recuperare în jumătatea adversă. La golul de 1-0, din minutul 42, au contribuit și Stanciu, Deac și Budescu, însă Grozav a fost cel care a finalizat, șutul său fiind deviat de fundașul Ozan Tufan.
Al doilea gol al lui fotbalistului de 27 de ani a venit în minutul 69, când Grozav a marcat cu un șut din careu, după ce l-a driblat scurt pe Serdar Aziz, la capătul unei acţiuni splendide, la care au mai participat Budescu și Pintilii. Astfel, Grozav a reușit prima „dublă” în tricoul României și a ajuns la 3 goluri marcate contra Turciei, din totalul de 6 pentru „tricolori”.
Scorul ar fi putut fi mai mare, Budescu a trecut pe lângă gol (71), șutul său fiind respins de portar. La rândul lui, Denis Alibec a ratat de două ori la aceeași fază, în prelungirile meciului.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, după victoria din meciul cu Turcia, că echipa națională este pe drumul cel bun, dar în același timp a precizat că nu trebuie să se îmbete nimeni cu apă rece, deoarece a fost doar un amical. El, s-a declarat foarte mulţumit după victoria tricolorilor, a lăudat jucătorii și atitudinea avută de aceștia, a vorbit despre Alibec, despre ce încearcă să facă la antrenamente pentru ca jucătorii să vină cu plăcere la naţională și a conchis prin a discuta despre următorul meci, cu Olanda.
„Sunt foarte mulţumit, în primul rând de atitudine. Mi-am dorit de la echipă să facă presiune, să stăm cât mai departe de poarta noastră. Cred că am reușit. Cu agresivitate, cu presing, cred că am făcut o primă repriză bună. Când echipa Turciei s-a deschis, au ieșit la joc, am avut contraatacuri bune, am dat și golul 2, puteam să mai marcăm. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, putem avea atitudine, spirit de sacrificiu. Mă bucur că băieţii au înţeles acest lucru, e meritul lor. Au dat tot ce se putea mai bun”, a declarat Contra.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.377