În urma participării la consultările cu privire la strategia pe care țările UE o vor adopta la negocierile cu Marea Britanie în privința Brexit –ului, președintele Klaus Iohannis a declarat că la Consiliul European s-a stabilit ca întâi să se negocieze cu privire la soarta oamenilor, iar apoi despre partea financiară, în ceea ce privește retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
„Primul punct care va fi negociat când se vorbește de părăsirea UE de către Marea Britanie este soarta oamenilor. În cazul nostru, greutatea cade pe soarta românilor care muncesc și trăiesc în Marea Britanie. Pentru noi este foarte important ca această negociere să se facă la modul cel mai serios, repede și să fie o negociere exhaustivă, adică să se discute și să se clarifice toate aspectele, nu numai reședință, loc de muncă, drept de muncă, ci inclusiv lucruri de exemplu cum este pensia, pentru că sunt în Europa milioane de oameni care s-au bazat pe faptul că-și pot stabili reședința și găsi locul de muncă oriunde în Uniune, s-au mutat cu familii foarte mulți, și aceste lucruri trebuie obligatoriu respectate”, a afirmat șeful statului.
Drepturi egale pentru toți cetățenii
Klaus Iohannis a mai precizat că statele membre sunt dispuse să negocieze astfel încât cetățenii europeni să beneficieze de toate drepturile după ieșirea Marii Britanii din UE. „Eu pot să ofer românilor toate garanțiile pe care le oferă UE 27 și acestea sunt multe. Suntem hotărâți să negociem în așa fel încât cetățenii, inclusiv românii, să aibă toate drepturile. În contrapartidă, suntem dispuși să negociem și drepturile cetățenilor Marii Britanii în statele membre”, a spus Iohannis. El a mai afirmat că se va discuta despre partea financiară după ce se negociază soarta cetățenilor europeni. „Foarte mulți au vorbit despre nota de plată pentru Marea Britanie. Nu este vorba de nicio notă de plată, de nicio amendă pe care Marea Britanie trebuie să o plătească, însă este vorba de angajamente financiare care au fost luate înainte de declanșarea Brexit-ului și toată lumea se așteaptă ca Marea Britanie să respecte aceste angajamente. Despre acești bani vorbim, banii care au fost negociați, prinși în buget și care, de exemplu, pentru România, se reflectă în banii cheltuiți pe proiecte pe coeziune, pe politică agrară ș.a.m.d.”, a adăugat Iohannis. Șeful statului a mai declarat că dorește, în continuare un parteneriat bun cu Marea Britanie. „Nu suntem dispuși la niciun compromis. Noi am decis să negociem așa. Noi vrem să rămânem parteneri buni cu Marea Britanie, noi vrem să construim o relație cât se poate de bună, însă această situație de Brexit nu s-a ivit fiindcă așa ne-am înțeles. Este o decizie unilaterală a Marii Britanii”, a mai arătat Iohannis.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, numărul 349