TENIS. Simona Halep (11 WTA), Sorana Cîrstea (22 WTA), Monica Niculescu (60 WTA) și Irina Camelia Begu (129 WTA) fac parte din lotul convocat de căpitanul nejucător Alina Tecșor Cercel pentru meciurile din grupa a doua mondială a Fed Cup. La competiţia găzduită de Budapesta, în perioada 4-9 februarie, vor participa 16 ţări, Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Marea Britanie, Ungaria, Israel, Letonia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, România, Slovenia, Turcia și Ucraina ce vor fi împărţite în patru grupe. Câștigătoarele grupelor vor juca între ele, două dintre acestea urmând să avanseze în play-off-ul celei de-a doua grupe mondiale, al treilea eșalon valoric.


VOLEI. Naţionala feminină a României (foto) a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2014, din Italia, după ce a fost învinsă de Turcia cu 3-0 (25-15, 25-23, 25-18), la Ankara, în ultimul său meci din Grupa I, în turul al treilea al preliminariilor. Tricolorele au cedat după o oră și 16 minute de joc, cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de argentinianul Guillermo Gallardo fiind Adina Salaoru (13 puncte). După 3-2 cu Ucraina și 3-0 cu Cipru, România a încheiat grupa pe locul secund, după Turcia. 


OLIMPICE. Georgiu Gingăraș, fost ministru al Tineretului, este noul director interimar al Complexului Naţional Sportiv Bascov din judeţul Argeș, una dintre bazele sportive aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului destinate cantonamentelor loturilor olimpice și naţionale. Gingăraș a fost numit ca director interimar până în momentul în care MTS va organiza concurs pentru ocuparea postului de director, la care a anunțat că și el va participa.