În cadrul celei mai recente reuniuni a colegiului Prefectural Ilfov, Pavel Sile, director executiv al Casei Județene de Pensii, a prezentat noutățile legislative din domeniul sistemului public de pensii și impactul acestora asupra beneficiarilor.
Articol apărut în nr. 413 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Astfel, s-a amintit că, începând cu 1 ianuarie 2018, cotele de contribuţii de asigurǎri sociale sunt de:
- 25%, datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale;
- 4%, datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
- 8%, datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
Cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială este de 25%, iar cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75% și este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale.
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost de 3.131 lei, pentru 1 ianuarie – 5 ianuarie 2018 și 4.162 lei – începând cu 6 ianuarie 2018. Valoarea câştigului salarial mediu brut aferentă lunii ianuarie 2018 a fost de 4.007 lei, calculată în funcţie de perioada de aplicabilitate în luna ianuarie a.c. ale celor 2 legi ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anii 2017 şi 2018.
Nivelurile minime ale venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, respectiv cuantumurile contribuției de asigurări sociale aferente acestor venituri au fost și sunt de: în luna ianuarie 2018: venit nimim asigurat – 1.403 lei și cuantum contribuție – 351 lei, din luna februarie 2018 – venit minim asigurat – 1.457 lei și cuantumul contribuției – 364 lei și, începând cu aprilie 2018 – venit minim asigurat – 1.900 lei și cuantum contribuție – 475 lei. Valoarea punctului de pensie a fost de: 1.000 lei, între 1 ianuarie și 30 iunie 2018 și este 1.100 lei, de la 1 iulie până pe 31 decembrie 2018. Indicele de corecţie pentru anul 2018 este de 1,15.
Veniturile lunare din pensii care depășesc 2.000 lei sunt supuse impozitării cu 10%, iar persoanele fizice cu venituri din pensii beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Cuantumul ajutorului de deces a fost, între 1 ianuarie – 5 ianuarie 2018 – 3.131 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului și 1.566 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului și, începând cu 6 ianuarie 2018 – valoarea a crescut la 4.162 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului și 2.081 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.
Indemnizaţia socială pentru pensionari a fost de 520 lei, între 1 ianuarie și 30 iunie 2018; și s-a majorat la 640 lei, de la 1 iulie.
Indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate a fost de: 800 lei până la sfârșitul lunii iunie 2018, după care, de la 1 iulie 2018 a fost majorată cu 80 de lei.
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale
De la 1 ianuarie 2018, asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția socială a salariaților împotriva diminuării sau pierderii capacității de muncă și decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. Din Fondul Național Unic de Garantare (după desființarea Fondului de risc și accidente de muncă și boli profesionale), 5% este alocat pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, din care se suportă următoarele prestații:
– pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
– pentru reabilitare şi reconversie profesională;
– indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
– indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;
– compensaţie pentru atingerea integrităţii;
– despăgubiri în caz de deces;
– rambursări de cheltuieli;
– pensie de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională;
– pensie de urmaș în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională.
Toate aceste prestații se acordă doar în cazul în care a fost confirmat accidentul de muncă sau boala profesională.
Prelungirea termenului pentru cumpărare a vechimii
În Monitorul Oficial 288/24 aprilie 2017 a fost publicată OUG 32/2017 pentru modificarea Legii 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii. Termenul inițial prevăzut de Legea 186/2016 a fost prelungit, astfel încât persoanele care doresc să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale o pot face până la data de 31 decembrie 2018.
Schimbarea calendarului de plăți
Pentru beneficiarii care primesc drepturile prin Poșta Română, începând cu luna iulie 2018, calendarul de plată s-a modificat astfel:
Plăţi curente:
1 – 15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor;
- pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) banii și documentul de plată se pot ridica de la ghișeele poștale în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
Plăţi restante:
între datele de 11 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;
- pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghișeele poștale în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective, iar în cazul persoanelor ale căror drepturi se achită prin conturi curente sau conturi de card, calendarul de plată este cel care a fost și până în prezent. Astfel, plata se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare.
Documentul de informare (talonul mov) se transmite între 1 – 15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor. Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu, documentul de informare se poate ridica de la ghișeele poștale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.