 Cu excepția echipei CS Balotești, care a terminat la egalitate (1-1) cu Dacia Unirea Brăila, celelalte trei ilfovene din Liga 2 au înregistrat eșecuri pe linie, astfel, Academica Clinceni a pierdut cu 3-0 partida cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Foresta Suceava a învins-o cu 1-0 pe ACS Berceni, iar CS Afumați a pierdut la Juventus București cu 0-2.

 După ce s-a despărțit de 22 de jucători și a adus alți 12, conducerea Stelei a strâns cureaua, fondul de salarii ajungând la 4,8 milioane de euro față de 11 milioane anul trecut, salariul maxim ridicându-se la 15.000 de euro (Pintilii și Toșca).

 Costin Lazăr (foto) rămas liber de contract după despărțirea de formația grecească Iraklis Salonic, la finalul sezonului trecut va juca din nou  în Liga I, după ce s-a înțeles cu formația ilfoveană FC Voluntari.

 

 AFC Rapid, formația care deține palmaresul giuleștenilor și este înscrisă în Liga a 4-a, a jucat primul meci în care a folosit juniorii din grupa 1998-1999, un amical cu formația  FC Cornetu, din aceeași ligă, pe care au învins-o cu scorul de 5-2.