Steaua a remizat pe terenul lui FC Zurich, scor 0-0, și are șanse minime de calificare în primăvara europeană, echipa roș-albastră riscând, astfel, să rateze pentru al doilea an consecutiv sezonul european și să piardă multe puncte din coeficientul UEFA, fapt ce i-ar afecta statutul de cap de serie în preliminariile pentru viitoarele competiții continentale.
Cristian Ronaldo (31 de ani) și-a prelungit, într-un final, contractul cu Real Madrid, unde lusitanul a declarat că ar vrea să-și încheie cariera, înțelegerea fiind valabilă până în 2021, perioadă în care va câștiga 112 milioane de euro, salariu net, fiind, astfel, cel mai bine plătit fotbalist din lume.
România întâlnește vineri, de la 21.45, reprezentativa Poloniei, iar Cristoph Daum este criticat din nou, de această dată de Răzvan Raț (foto), care i-a reproșat selecționerului că l-a convocat pe Alex Chipciu, care nu a jucat timp de trei săptămâni, în timp ce fostul căpitan a fost titular în ultimele cinci meciuri la Rayo Vallecano.