UEFA a publicat raportul de evaluare a celor 19 dosare de candidatură pentru organizarea unor partide din cadrul Euro 2020, competiţie ce va fi găzduită de 13 orașe și, potrivit acestuia, România se prezintă bine și mai are de rezolvat doar probleme de infrastructură.
Antrenorul Stelei, Constantin Gâlcă, a lăsat să se înţeleagă, într-o conferinţă de presă, că este nemulţumit de transferurile făcute de campioana României, el precizând că și-a dorit trei jucători, însă a fost adus doar unul, mijlocașul Breeveld.
Italianul Angelo Massone a declarat, la finalul Adunării Generale a FC Rapid care a fost suspendată la solicitarea sa, că este „o eroare gravă” faptul că Valerii Moraru este considerat acţionar majoritar și este convins că justiţia îi va recunoaște lui calitatea de proprietar al clubului.
Fostul căpitan al echipei naţionale, Cristian Chivu, este convins că prima reprezentativă va participa la Campionatul European din 2016, mai ales după victoria cu scorul de 1-0 obţinută, duminică, în deplasare, cu Grecia, în prima partidă a preliminariilor.
LPF a dat publicităţii ultimele transferuri efectuate de echipele din Liga I, printre acestea numărându-se Florin Ilie, de la Poli Timișoara, la Concordia, Narcisse Bambara, de la Concordia la U Cluj, și Iulian Popa, de la FC Brașov la Oţelul Galaţi.