Joi, 29 iulie, a avut loc inaugurarea oficială a racordului comunei Brănești la Autostrada A2. Printre invitați s-au aflat: președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, Ștefan Rădulescu, vicepreședintele CJI și Cristache Rădulescu, fost președinte CJI, prefectul județului Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir, primarul comunei Brănești, Niculae Cismaru și viceprimarul Corneliu Stancu, primarii comunei Cernica și comunei Grădiștea, Gelu Apostol și Mihail Toma, alți angajați ai primăriei cu funcții de conducere și consilieri locali, care au făcut posibilă realizarea acestui proiect. Inaugurarea oficială a racordului comunei Brănești la Autostrada A2 reprezintă un moment important pentru locuitorii Brăneștiului și pentru județul Ilfov, în general, pentru că prin realizarea acestui obiectiv, pe lângă decongestionarea traficului din zonă, s-a creat și un nou punct de acces către Capitală.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 560
Comuna Brăneşti are de acum legătură directă la Autostrada Bucureşti – Constanţa, odată cu inaugurarea unui proiect extrem de important datorită căruia locuitorii pot să ajungă mai uşor în Capitală.
Beneficiul direct nu este însă numai pentru brăneșteni, ci și pentru localitățile Otopeni, Tunari, Ștefănești, Afumați, Găneasa care au acces direct, de acum, la șoseaua de mare viteză către mare.
„Este o investiție a CJI în parteneriat cu Primăria Brănești, de un real folos pentru comunitatea brăneșteană. Suntem prezenți în multe localități din județul Ilfov și nu numai, toate lucrările noastre fiind executate cu profesionalism, dăruire și rapiditate, în condiții de maximă calitate. La noi, seriozitatea este pe primul loc. Lucrarea a presupus execuția a peste 2,6 km de drum cu sensuri giratorii și canalizarea pluvială aferentă drumului”, ne-a declarat Călin Bichir, administrator și director general al ACVATOT SRL, executantul lucrării.
O muncă de aproape 10 ani pentru eficientizarea traficului
Participanții la inaugurare au semnalat că acest proiect este rezultatul unei munci intense de aproape 10 ani, ”piatra de temelie” fiind pusă de fapt pe 28 august 2012 când, la inițiativa primarului, Primăria Brănești a contractat servicii pentru ”Realizarea unui Studiu de Fezabilitate pentru racord Autostrada A2”. Un an mai târziu, pe 30 iulie, Consiliului Local a aprobat prin Hotărârea nr. 42/30.07.2013 studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul în discuție. Pe 29 octombrie, prin Certificatul de Urbanism emis de către Consiliul Județean Ilfov s-a impus realizarea unui PUZ pentru încadrarea obiectivului în zona propusă. Anul următor, luând în considerare faptul că realizarea unui Plan Urbanistic Zonal s-a suprapus cu reactualizarea Planului Urbanistic General, Primăria Brănești a lucrat la documentația aferentă acestor planuri. Pe 19 martie 2015, deoarece Planul Urbanistic General avea termen de soluționare la sfârșitul anului 2015, Primăria Brănești contractat ”Servicii de întocmire documentație de urbanism – PUZ Acces Autostradă” pentru accelerarea proiectului. În perioada 2015 – 2017, pentru finalizarea PUZ-ului, primăria a făcut toate demersurile necesare pentru obținerea avizelor necesare de la Poliția Rutieră, Consiliul Județean Ilfov, Poliția Autostrăzi. Pe 18 martie 2016, CNAIR a anunțat că nu se poate pronunța asupra oportunității avizului, ceea ce a necesitat reluarea de la zero a întregii proceduri de avizare, avizul fiind astfel obținut abia un an mai târziu, pe 21 martie 2017. Pe 29 iunie 2017, Poliția Rutieră a avizat favorabil, în urma noului proiect depus la CNAIR, iar pe 10 august a fost dat avizul Ministerului Mediului.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 101/31.08.2017 s-a aprobat ”Plan Urbanistic Zonal – obiectivul de investiții – amenajare acces în autostrada A2, circulații”, iar pe 23 ianuarie 2018 s-a contractat lucrarea ”Servicii de actualizare SF Autostrada A2 conform PUZ, comuna Brănești, județul Ilfov”. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 115/31.08.2018 a fost aprobată actualizarea studiului de fezabilitate conform PUZ-ului aprobat. În 2019, pe 9 iulie, având în vedere că realizarea proiectului implica costuri ce nu puteau fi susținute doar din bugetul local al comunei Brănești, s-au obținut fonduri în valoare de 8.000.000 lei, prin asociere cu Consiliul Județean Ilfov. În aceeași perioadă, Primăria Brănești a făcut toate demersurile pentru accesarea unui credit bancar în vederea asigurării finanțării integrale a proiectului. La sfârșitul lunii august 2019, urmare acestui contract de asociere, s-a realizat pregătirea documentației în vederea începerii procedurii de atribuire a obiectivului.
Pe 28 februarie 2020, s-a încheiat contractul cu SC ACVATOT SRL, în vederea realizării obiectivului intitulat ”Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții – Amenajare acces în Autostrada A2 între km 21+380 – km 24-050 stânga-dreapta și a drumurilor de legătură cu aceasta, comuna Brănești, județul Ilfov”, iar pe 13 martie 2020, a fost emis ordinul de începere a fazei de proiectare a obiectivului cu termen de execuție 6 luni. Lucrurile s-au mișcat rapid și pe 15 iunie a fost obținută autorizația de amplasare și/sau acces din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, iar pe 20 august s-a emis Autorizația de Construire, în aceeași zi fiind emis și ordinul de începere a lucrărilor.
Lucrările au început conform ordinului de execuție și s-a respectat graficul asumat la semnarea contractului. Oficialii Primăriei Brănești ne-au declarat că societatea executantă a dispus de un management bine organizat, ceea ce a ușurat urmărirea lucrărilor și soluționarea problemelor în timp optim. Astfel a fost posibilă finalizarea lucrărilor înainte de termen.
Drept urmare procedurilor legale de recepție lucrări, în data de 27 iulie 2021 s-a întrunit comisia de recepție și s-a încheiat procesul verbal de recepție, la terminarea lucrărilor, împreună cu instituțiile ce au fost implicate în realizarea acestui proiect.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov, valoarea totală a acestuia fiind de 17.466.428,06 lei fără TVA, din care contribuție Consiliului Județean Ilfov a fost de 8.000.000 lei fără TVA, iar cea a Consiliului Local Brănești de 9.466.428,06 lei fără TVA.
Lucrări pentru reducerea zgomotului creat de traficul autostrăzii
Oficialii primăriei ne-au mai menționat că pentru reducerea zgomotului creat de traficul autostrăzii A2 prin localitatea Brănești, ca urmare a petiției semnate de locuitorii din zonă și Primăria Brănești, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a obținut avizul pentru a demara procedura de autorizare și montare a panourilor fonoabsorbante. Lucrările de amplasare a acestor panouri vor fi realizate, cât mai curând, de CNAIR, spun oficialii primăriei și se vor monta pe marginea autostrăzii în dreptul podului și al satului Vadul Anei.
Parte dintr-un proiect mult mai amplu
Violeta Predica, șef Serviciu Investiții în cadrul Primăriei Brănești, ne-a explicat că amenajarea accesului în Autostrada A2 a reprezentat etapa 1 dintr-un proiect mult mai amplu conceput de Primăria Brănești, finalizarea acestuia aflându-se în diverse etape de realizare. Așadar, etapa 1 a fost îndeplinită, iar etapa 2 presupune realizarea pasajului suprateran peste calea ferată București – Constanța pentru a devia traficul greu în afara comunei. Etapa 3 – strâns legată de etapa 2, are scopul de a devia traficul greu din comuna Brănești spre accesul în autostradă. Etapa 4 reprezintă realizarea unui pasaj suprateran peste Autostrada A2 și accesul în DJ 100 a întregii infrastructuri de drumuri create, în așa fel încât Primăria Brănești să poată realiza declasificarea DJ100 din drum județean în drum comunal și limitarea tonajului greu, cu excepția riveranilor.
Lucrarea, terminată înainte de termen, dar de o calitate foarte bună
”Realizarea obiectivului a avut ca prioritate decongestionarea traficului din satul Brănești, zona fiind permanent afectată de blocaje rutiere în zona traversării căii ferate. Prin realizarea racordului s-a creat un nou acces către București. Lucrarea, care a avut termen de finalizare 24 august 2021, a fost finalizată mult mai repede de către ACVATOT SRL și, trebuie subliniat că aceasta este una de o calitate foarte bună, iar constructorul merită felicitările noastre. De reținut faptul că pe drumurile nou create este interzisă circulația vehiculelor cu un tonaj mai mare de 7,5 tone, fapt ce descurajează tranzitul vehiculelor grele prin localitatea noastră”, a punctat primarul Niculae Cismaru.
Hubert Thuma: ”Felicit administrația locală pentru implicare!”
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a subliniat importanța proiectului rezultat din parteneriatul între CJI și Primăria Brănești. ”Dacă în România și Ministerul Transporturilor ar fi făcut ce trebuia, atunci nu ar mai exista probleme așa de mari, ambuteiaje în București și ieșiri blocate. Astfel de proiecte, din păcate sunt singulare, dar în Ilfov vor continua cu implicarea CJI. Însă aici trebuie să recunosc și să apreciez că a fost o inițiativă a primarului din Brănești, fără a cărui implicare acest proiect nu ar fi ajuns la bun sfârșit”, a declarat Hubert Thuma.
”Un punct important în viziunea mea de dezvoltare a Ilfovului îl reprezintă infrastructura de transport, pentru că îmbunătățind problema traficului, câștigăm mai mult timp pentru noi, pentru familie și cei dragi nouă. Pe de altă parte, o infrastructură de transport adaptată nevoilor zonale, conectează regiunea și o ține în mișcare. Regiunea București-Ilfov are nevoie de proiecte integrate de gestionare a traficului. Dezvoltarea și eficientizarea legăturilor cu Capitala reprezintă priorități la nivelul infrastructurii rutiere, pentru că doar așa putem îmbunătăți conectivitatea teritorială și putem valorifica cât mai mult oportunitățile existente”, a mai punctat președintele CJI.