Coordonatorii GAL Vlăsia Nord-Est s-au consultat cu cetățenii din Gruiu

Grupurile de Acțiune Locală (GAL) reprezintă o formă de asociere a comunităților locale benefică pentru dezvoltarea localităților, dar și pentru bunăstarea cetățenilor. Ele sunt finanțate din fonduri europene și contribuie atât la îmbunătățirea structurii edilitare, dar și la sprijinirea celor care vor să investească în activități economice menite să ducă la creșterea nivelului de trai a membrilor acestor comunități.

 

Iată de ce, în ultima perioadă, se fac eforturi susținute pentru crearea a cât mai multor forme asociative de acest gen. Una dintre ele este pe cale de a se naște în zona de nord-est a județului. Bunăoară, GAL Vlăsia Nord-Est, este un astfel de parteneriat public-privat, alcătuit din 29 de membri, care își propune dezvoltarea unei zone cu o suprafață de 283,85 kmp și un număr de 31.482 de locuitori, care cuprinde comunele Dascălu, Ștefăneștii de Jos, Petrăchioaia, Gruiu, Moara Vlăsiei și Tunari. Acestor 6 parteneri publici li se adaugă un al șaptelea, și anume Consiliul Județean Ilfov, restul de 22 de parteneri fiind privați, reprezentați de agenți economici, ONG-uri etc. Parteneriatul cuprinde și o organizație de tip societate civilă – Asociația „Romii din Ștefănești”, dar și o formă asociativă pentru dezvoltarea teritoriului, care cuprinde suprafețe agricole întinse – Agri-Sud Cooperativă Agricolă.

 

Consultări pentru stabilrea strategiei de dezvoltare

Constituirea acestui GAL este realizată în mai multe etape, iar una dintre acestea constă în consultări, la fața locului, cu viitorii beneficiari. Aceste consultări au loc în cadrul unui proiect implementat prin submăsura 19.1 Leader, care are drept scop acordarea unui „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiei de dezvoltare locală, parteneriatul privat-public GAL Vlăsia Nord-Est, Județul Ilfov”, așa cum glăsuiește titlul acestuia. Concret, se are în vedere, ca obiectiv general, „creșterea capacității de colaborare la nivel teritorial, în scopul elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală. Obiectivele specifice privesc colaborarea cu locuitorii din partea de nord-est a județului, pentru stabilirea nevoilor și priorităților zonei, informarea și consultarea publicului pentru stabilirea direcțiilor strategice de dezvoltare economică, socială, culturală prin decizii stabilite „de jos în sus”, principii de bază ale programului PNDR- LEADER 2014-2020, precum și stabilirea programului activităților privind elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală, corespunzător normelor programului FEADR, Măsura 19 – LEADER.

 

La Gruiu, de vorbă cu cetățenii

O astfel de acțiune de informare și consultare a avut loc și în comuna Gruiu, unul dintre partenerii publici ai acestui GAL. În sala de spectacole a Căminului Cultural „Ștefan Iordache” s-au adunat, cu această ocazie, zeci de locuitori din comună, mulți dintre ei fermieri, interesați de oportunitățile oferite în cadrul acestui parteneriat. Erau prezenți dr. ing. Ioana Caragea, Gheor­ghe și Nela Zambilă, consultanți ai acestui proiect, primarul din Gruiu, Ion Samoilă și primărița comunei Dascălu, Doina Mănăilă, reprezentanți ai OJFIR Ilfov, directorul Cristian Șlincu și experții Diana Porumb și Ana-Maria Bostan, alături de coordonatorul local al proiectului, George Ghiulea. Aceștia le-au prezentat, în detaliu, celor prezenți gama largă de domenii măsuri și submăsuri care beneficiază de finanțare din fonduri europene și i-au îndemnat să vină cu propuneri de proiecte menite să contribuie la dezvoltarea economică și socială a comunei Gruiu, la bunăstarea oamenilor de aici. Gheorghe Zambilă a prezentat în amănunt măsurile care se adresează, în special, agricultorilor, având în vedere specificul zonei. El i-a informat că pot accesa bani pentru dezvoltarea fermelor, pentru utilarea acestora, în mai toate ramurile agriculturii, dar și pentru procesarea produselor agricole obținute din activitatea fermierilor. El a subliniat că există posibilități nenumărate de a finanța astfel de activități, indiferent de amploarea lor. „Puteți accesa și sume mai mici. Puteți lua, de exemplu, 3-4.000 de euro, pentru a vă amenaja, să zicem, 1.000-1.500 mp de seră sau solar”, a exemplificat Gh. Zambilă.

 

Unde-s mulți, puterea crește!

La rândul său, Ioana Caragea a subliniat faptul că, întregul grup de consultanți ai acestui proiect sunt gata să acorde tot sprijinul necesar celor care doresc să‑și finanțeze afacerile, mai mici sau mai mari, și că sunt foarte deschiși la primirea de noi membri în GAL. Ea a dat drept exemplu Cooperativa Agri-Sud și a pledat pentru crearea de astfel de forme asociative, care le vor permite membrilor săi dezvoltarea de proiecte de anvergură, care aduc, nemijlocit, bunăstare și beneficii celor implicați în această activitate, în sensul că UE acordă bonusuri financiare substanțiale pentru valorificarea producției de către aceste cooperative.

În cadrul unui GAL se obține mai ușor finanțare

Cristian Șlincu, directorul Oficiului de Finanțare a Investițiilor Rurale (OFIR) București-Ilfov, le-a arătat celor prezenți modul în care aceștia pot solicita finanțări de la instituția pe care o conduce. El a insistat asupra faptului că solicitanții au mult mai multe șanse de a obține bani europeni, la  nivel zonal, decât dacă depun proiecte la nivel național, unde concurența este mult mai mare, și i-a îndemnat pe cei prezenți să nu ezite să depună cereri de finanțare. „Suntem, oricând, la dispoziția dumneavoastră pentru a vă sprijini în finanțarea proiectelor dumneavoastră, cu consultanță, cu sfa­turi, cu îndrumări de spe­cialitate”, a spus Cristian Șlincu.

Întâlnirea s-a încheiat cu opinii ale oamenilor din Gruiu, din care s-a desprins o realitate: oamenii sunt foarte reticenți în momentul în care trebuie să apeleze la firmele de consultanță pentru întocmirea proiectelor, mai ales din cauza prețurilor mari care li se cer de către acestea. O piedică din cauza căreia mulți sunt descurajați din start. Ei i se adaugă o birocrație stufoasă, norme și condiții, uneori absurde și greu de respectat. Coordonatorii și consultanții proiectului le-au dat, însă, asigurări locuitorilor din Gruiu că vor fi sprijiniți să treacă peste aceste obstacole. Și așa cum spunea Doina Mănăilă, „suntem siguri că acest GAL va fi un mare succes!”.