Sărbătorile de iarnă sunt pline de bucurii, mai ales pentru copii, care așteaptă ca Moșul să le dăruiască tot ceea ce-și doresc. Iar părinții aleargă, comandă, se dau peste cap, pentru ca Moșul să ofere exact ceea ce micuții și-au dorit.

Pentru familia Ghiulea – Alina și George, anul trecut, Sărbătorile au fost altfel! Altfel, într-un fel greu de dus. Au fost cu îngrijorare, spital, teamă, disperare, suferință. Au fost cu lacrimi și cu multă speranță!

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 583

Tudor Andrei Ghiulea are doar doi ani și jumătate, iar pe 27 decembrie 2021 a fost diagnosticat cu neuroblastom.

”Tumora malignă (de aproximativ 12 cm) descoperită se numește neuroblastom (un tip rar de cancer, care afectează mai ales copiii) și este localizată în zona rinichilor! Viața ne pune acum la cea mai grea încercare, când facem orice ca să recuperăm sănătatea băiatului nostru! Dumnezeu ne-a călăuzit pașii către Turcia, fiind o situație urgentă, medicii de aici au intervenit la timp și i-au mai dat o șansă lui Tudor. Din nefericire costurile investigațiilor, tratamentului, operației și recuperării sunt extrem de mari și, de aceea, îndrăznim sa apelăm la bunăvoința dumneavoastră! Suntem conștienți că ne așteaptă un drum lung, greu, dureros, dar din care, cu ajutorul medicilor, al vostru și mai ales al Lui Dumnezeu, vom ieșim învingători!”, a anunțat tatăl copilului, pe pagina sa de Facebook. Iar cine-l cunoaște pe George Ghiulea (viceprimar al comunei Gruiu, Ilfov) știe că informația nu poate fi pusă sub ­nicio formă la îndoială. De altfel, mama copilului, Alina, a postat imediat documentele medicale obținute în urma spitalizării în România, dar și cele din zilele de când de află alături de Tudor, în Turcia.

”Copilul meu a fost, inițial, tratat de pneumonie la Spitalul ”Victor Gomoiu”, din București, unde a fost internat 7 zile, cu dureri de burtică, apetit scăzut, stări de vomă, extensie abdominală, concluzia medicilor fiind că este prea răsfățat, iar analizele sunt foarte bune! În ziua a 6-a de spitalizare, au hotărât să îi facă o ecografie abdominală și au descoperit acea tumoare de 12 cm. În cea de-a 7-a zi, când am fost transferați la IOB Fundeni, analizele nu mai erau <<perfecte>>, ci erau dezastruoase, total opuse față de cele de la Spitalul ”Gomoiu”. La IOB Fundeni, pe 29.12.2021, am stat doar 4-5 ore, pentru că medicii erau în concediu și nu se putea face nimic pentru copilul meu. Cei de la Fundeni ne-au spus să revenim după 3 ianuarie, să reia investigațiile, fără să știe natura tumorii copilului meu. Dar, fiind vorba de un neuroblastom, acesta are capacitate de replicare de 100% într-un timp foarte scurt, adică ni s-a explicat că ar fi putut să-și dubleze volumul în 24 de ore, ceea ce ar fi putut ­să-i fie fatal copilului. Așadar, în aceeași zi, am ales să plecăm în Turcia (singurul loc în care ­ne-au primit și unde au fost dispuși să intervină imediat), iar pe 30.12.2021, am aflat că Tudor era într-o stare critică, iar așa-zisa «pneumonie cu evoluție favorabilă» era de fapt un lichid amestecat cu sânge acumulat la plămâni (circa un litru) din cauza tumorii. Acum, suntem în Turcia, medicii de aici încearcă să îl stabilizeze pe Tudor, astfel încât să treacă cu bine peste curele de chimioterapie”, a anunțat Alina, pe 11 ianuarie 2022.

Oamenii buni nu au rămas indiferenți!

Cu ajutorul prietenilor familiei Ghiulea, care s-au implicat imediat, s-a reușit crearea unui grup de sprijin pe Facebook – ”Împreună pentru Tudor Andrei”, care a strâns în câteva zile peste 12.000 de membri. Inițiativele acestora pornesc de la mici donații financiare, la licitații de mașini, servicii de make – up, fotografie, cofetarie, croitorie, frizerie sau coafor etc, organizarea de evenimente sportive caritabile, parte din sumele strânse fiind virate în conturile părinților lui Tudor. Pentru început, estimările medicilor au indicat costuri imense – de circa 300.000 de euro.

Pentru persoanele juridice a fost creată posibilitatea completării unor contracte de sponsorizare sau a formularului 230, prin care se poate redirecționa impozitul pe profit.

De asemenea, în foarte multe sedii de primării, în biserici sau societăți comerciale au fost amplasate urne, pentru persoanele care doresc să facă donații.

”Oameni buni, vreau să vă mulțumesc din suflet că sunteți alături de mine și de familia mea. Suntem copleșiți de toate mesajele, gândurile bune, rugăciunile și gesturile pe care le faceți. Noi, românii, putem fi criticați pentru multe lucruri, însă nu ne poate spune nimeni că nu suntem uniți. Românii chiar pot muta munții din loc. Tudor este puternic, este la vârsta în care este fascinat de super eroi! Adevărații super eroi sunteți voi! Dacă acum două săptămâni, nu mă bucuram de lucuri simple și gesturile copilului meu deveniseră cotidiene, acum îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru orice clipă petrecută alături de copilul meu, mă bucur că mănâncă, mă bucur că își ține singur biberonul, mă bucur că zâmbește. Sunteți mii de persoane care luptați cu noi! Dumnezeu să vă ocrotească și să vă răsplătească toate gesturile frumoase! Bucurați-vă de familiile voastre!”, scrie George Ghiulea, pe Facebook, anunțând că toate cheltuielile cu spitalizarea și tratamentul lui Tudor vor fi făcute publice.

”Sute de oameni din tot județul s-au mobilizat pentru a-l ajuta pe Tudor Andrei. Suntem o comunitate puternică și unită, care nu a uitat că orice gest de bine face lumea un loc mai bun! Fiţi eroi în povestea lui Tudor Andrei, în acest moment de cumpănă! Orice sumă este binevenită”, a scris pe Facebook, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu.

Cum se poate dona?

 TITULAR CONT: ALINA GHIULEA

IBAN: RO10RZBR0000017129637 (DONAȚII ÎN LEI)

BANCA RAIFFEISEN BANK, COD SWIFT RZBRROBU

 TITULAR CONT: ALINA GHIULEA

IBAN: RO50RZBR0000060023214988 (DONAȚII ÎN EURO)

BANCA RAIFFEISEN BANK, COD SWIFT RZBRROBU

 REVOLUT

TITULar: ALINA GHIULEA

0763665619, @alina1dyh

PayPal

https://www.paypal.me/alinaghiulea