Fără doar și poate, ziua de 26 mai 2019 va reprezenta un eveniment istoric pentru posteritate. A fost ziua în care românii și-au dat seama de arma puternică pe care o dețin, cea a votului. A fost ziua în care aceștia au realizat că această armă este chintesența democrației, prin care alegătorii își pot afirma suveranitatea asupra mersului istoriei în țara în care locuiesc. Și, nu în ultimul rând, a fost ziua în care tinerii au înțeles că viitorul lor și al copiilor lor depinde de prezența lor în fața urnelor.
Reportaj apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 453
Primarul Constantin Silviu Gheorghe: ”Prezența la vot, peste așteptări”
La Liceul Teoretic cu clasele I-XII ”Ioan Petruș”, din orașul Otopeni, în jurul orei 12.45, la Secția de votare nr. 45, era multă lume la coadă. Dar i-am găsit pe votanți zâmbitori și relaxați, chiar dacă mai multe persoane în vârstă erau destul de obosite. Pentru referendum votaseră deja 271 persoane, din care 64 au votat pe liste suplimentare, iar la europarlamentare 319, din care 80 persoane votaseră pe liste suplimentare.
În total, la această secție au fost arondate 1.383 persoane. Nu s-au înregistrat incidente, iar membrii secției de vot au remarcat că a crescut spre prânz considerabil numărul cetățenilor dornici să voteze și practic cei care se ocupau de operațiunile de votare nu aveau timp nici să respire. De remarcat prezența masivă pe listele suplimentare atât în țară, cât mai ales în București.
La Secția de votare nr. 46, votaseră 278 de cetățeni pentru alegeri europarlamentare, iar 227 pentru referendum. În total erau arondate 964 persoane.
La Secția nr. 49, amenajată în cadrul Primăriei Otopeni, ne-am întâlnit și cu primarul Constantin Silviu Gheorghe. Acesta a remarcat că prezența la vot este peste așteptări. ”Sper să fie benefică pentru rezultatul final. Cert este că, în general, noi trebuie, în momentul acesta, să votăm pentru bun simț, pentru respect, pentru echilibru și pentru un drum mai bun în ceea ce urmează în continuare. Sigur că tema principală a alegerilor este reprezentarea la nivel parlamentar european. Sigur că acolo sunt alte teme ce se vor discuta, dar aceasta poate fi interpretată și într-o altă cheie, vis-a-vis de viața noastră politică internă”, a mai spus primarul.
Cetățenii la vot, în mod continuu
La Casa de Cultură ”Antim Ivireanu”, din comuna Snagov, erau amenajate două secții de votare, respectiv Secțiile nr. 239 și 240.
La Secția de vot 240 au fost arondate 1.144 de persoane, dar membrii secției de votare ne-au spus că foarte multe persoane veniseră până la acea oră să voteze, din București. Pentru alegerile europarlamentare au votat, până în jurul orei 16.30, un număr de 615 cetățeni, iar la referendum au votat 491 de persoane. Președintele Secției nr. 240 ne-a spus că, deși nu este coadă, și aici fiind secții generos amenajate, totuși membrii secției nu au timp să stea nicio secundă deoarece votanții vin fără întrerupere.
Aglomerație la ușile secțiilor de vot
La Școala Gimnazială nr. 1, din Dobroești, la orele amiezii, câteva zeci de localnici așteptau cu nerăbdare să-și dea votul pentru cei pe care-i considerau cei mai potriviți să le apere drepturile în țară și peste hotare. „Este aglomerat pentru că se scanează greu buletinele de vot și se pierde timp. Dar, spre deosebire de referendumul din toamnă și alte alegeri din anii anteriori, astăzi prezența la vot este mult mai mare”, ne-a spus Constanța Ungureanu, președintele Secției de votare 184, din Dobroești.
Coadă mare, dar relaxare
În jurul orei 15.06, la Căminul Cultural din Ciolpani, la Secția de votare nr. 156, am întâlnit foarte multă lume care aștepta răbdătoare la coadă. Unii cetățenii glumeau, alții discutau despre viața politică, fiind relaxați și dornici să își exprime dreptul la vot. Președintele secției de votare ne-a precizat că, din cele 1.907 persoane arondate, votaseră 551 persoane. Membrii secției ne-au spus că lumea a venit la vot încă de la prima oră, în număr mare, inclusiv pe liste suplimentare, în cazul acesta majoritatea celor care nu erau de prin partea locului având buletin de București.
Marian Petrache: ”Am votat pentru normalitate”
La Școala Gimnazială nr. 1 din orașul Buftea, cetățenii așteptau răbdători să voteze la una dintre secțiile de votare 13, 14 sau 15. Președintele Secției 14, Silvia Dumitru, a remarcat prezența masivă la vot, încă de la ora 7.00, la deschiderea secțiilor. Oficialul ne-a spus că potrivit statisticii de la ora 10.00, votaseră 168 de persoane pentru alegeri europarlamentare și 137 de cetățeni la referendum. 12 persoane votaseră pe liste suplimentare.
În jurul orei 11.00 a sosit președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, însoțit de primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol. Marian Petrache a votat la Secția 14, după ce a așteptat câteva minute bune, să îi vină rândul la urnă, timp în care a stat de vorbă cu oamenii și a dat mâna cu ei. Edilul din Buftea, deși votase, a stat alături de președintele CJI, dar era foarte atent să ajute în special persoanele în vârstă, pentru ca acestea să găsească mai ușor secția la care erau arondate.
Marian Petrache a declarat că a votat pentru normalitate. ”Îmi doresc să avem un Parlament normal care să dezbată toate legile în Parlament și nu prin ordonațe de urgență. Îmi doresc să avem un guvern normal care se ocupe de ceea ce trebuie să facă un guvern, adică să crească calitatea vieții pentru toți românii, o administrație nomală. Deci îmi doresc normalitatea. Pentru că, de 30 de ani, înotăm spre ea, dar nu o nimerim niciodată. Mă bucur foarte mult că vine lumea la vot”, a spus președintele CJI.
Primarul Gheorghe Pistol, ne-a declarat, la rândul său: ”Consider că de luni, noi, cei care conducem administrația locală, putem să fim mai relaxați în ceea ce privește accesarea fondurilor europene”.
Mai puțini votanți pe liste suplimentare
La Liceul Teoretic nr. 1 din comuna Periș am ajuns în jurul orei 14.30. Aici am aflat că pentru comuna Periș, au fost amenajate cinci secții de votare. Noi am poposit la Secția de votare nr. 229. Nu era aglomerație ca în alte comune, dar oamenii veneau în mod constant și membrii comisiei erau permanent în acțiune. Prezența la vot era de 28%, din cei 1.915 de cetățeni arondați, ne-a spus Angela Dumitru, președintele Secției nr. 229. ”Proporția celor care vin pe liste suplimentare, însă, nu este la fel de consistentă ca în alte părți”, ne-a mai spus aceasta.
Cozi și în afara secțiilor de votare
În speranța că vor contribui la clădirea unei Românii mai bune, mai prospere, și localnicii din Brănești au mers la vot în număr mare. Spre prânz, la Liceul Traian Lalescu din comună erau cozi și înăuntru și în afara secției de votare. „Nu am avut oameni nemulțumiți, reclamații, blocaje, buletine suspendate sau alte probleme. Totul se desfășoară conform legii. Sunt mai mulți votanți pentru europarlamentare. Până la ora 13.30, 590 de oameni au votat pentru europarlamentare și 500 pentru referendum. Așteptăm 1.700 de alegători, conform listei”, ne-a spus Alina Ene, președintele Secției de votare 131 din cadrul Liceului Traian Lalescu.
Fără probleme, prezență foarte bună
La Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Corbeanca erau amenajate Secțiile de votare nr. 169 și 170. Am găsit foarte multă lume la coadă, la ambele secții, oamenii așteptând răbdători să voteze. La Secția de votare nr. 169 era ceva agitație, datorită numărului mare de cetățeni dornici să voteze, iar membrii comisiei se străduiau să facă formalitățile cât mai prompt. Corina Bărtoiu, președintele secției de votare, ne-a spus că până în jurul orei 11.30 au votat pentru alegerile europarlamentare 218 persoane, din care 96 pe liste suplimentare, iar la referendum 185 persoane, din care 77 de persoane au votat pe liste suplimentare. Numărul persoanelor arondate la această secție era de 966. La secția 170, până în jurul orei 11.40, votaseră 289 de persoane pentru alegerile europarlamentare, din 1.291 arondate, și 255 pentru referendum. Nu s-a înregistrat nicio problemă, prezența fiind foarte bună, potrivit președintelui Șerban Goran.