Orașul Pantelimon va intra în elita mondială a sportului nautic

◉ Un vis împlinit, pentru canotorii români

◉ Lotul național de canotaj al României a „testat”, în premieră, navigația pe lacul Pantelimon

◉ Sportivii și-au exprimat și ei satisfacția lansării acestui proiect

Zilele orașului Pantelimon au prilejuit un eveniment major pentru sportul românesc. În cea de-a doua zi a acestei sărbători, a fost anunțată de către președintele Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, împreună cu primarul localității, Marian Ivan, semnarea unui protocol de colaborare între cele două părți, în vederea amenajării pe lacul din Pantelimon a unei piste olimpice pentru canotaj, dar și a unei baze sportive de antrenament destinată canotorilor români.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 610, ediția print

 

Sărbătoarea orașului de la marginea Capitalei a fost una cu totul inedită. Ea s-a desfășurat pe parcursul a trei zile în care au avut loc atât evenimente culturale, cât și sportive. Astfel, locuitorii din Pantelimon au avut ocazia, vineri 22 iulie, să vizioneze un film în grădina amenajată în Compexul Lebăda, apoi, sâmbătă 23 iulie, au putut să se plimbe pe lacul Pantelimon cu stand-up-paddle, schif, caiac sau să se antreneze la un ergometru, aparat de antrenament pentru sportivii canotori, iar duminică 24 iulie, s-au putut plimba cu bicicletele prin pădurea Pustnicu pe o pistă special amenajată și marcată corespunzător.

Însă, de departe, cea mai importantă zi a acestei sărbători a fost, fără doar și poate, cea de sâmbătă, în care a fost anunțat un proiect de mare importanță pentru sportul nautic românesc. Cu această ocazie, președintele Federației Române de Canotaj (FRC), împreună cu primarul orașului Pantelimon, Marian Ivan, au anunțat semnarea unui parteneriat în urma căruia lacul Pantelimon va intra în circuitul mondial al sporturilor nautice, prin amenajarea unei piste olimpice de canotaj și a unei baze de antrenament pentru sportivi. Astfel, România va intra și ea în rândul lumii, cum se spune, și va putea organiza competiții atât la nivel național, cât și internațional Acest lucru nu a fost posibil până în prezent, deoarece România nu avea un complex nautic de acest gen, care să respecte standardele impuse de forurile internaționale de specialitate.

Mai mult, de aceste facilități vor beneficia și sportivii secției de canotaj înființată în cadrul Asociației Club Sportiv Orășenesc „Viitorul” (ACSOV), din Pantelimon.

Este un moment mai mult decât binevenit, având în vedere că, în anii ´80, exista aici o astfel de bază de antrenament pentru loturile naționale. În plus, dimensiunile și caracteristicile lacului Pantelimon corespund tuturor normelor impuse pentru desfășurarea de competiții internaționale, inclus standardelor olimpice.

Un vis împlinit, pentru canotorii români

Anunțul despre acest proiect major atât pentru FRC, cât și pentru orașul Pantelimon, mai ales pentru clubul sportiv de aici, a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate pe faleza lacului, la care au participat președintele FRC, Elisabeta Lipă, și primarul Marian Ivan, alături de canotori și canotoare câștigători ai unor medalii olimpice și mondiale, cum ar fi Simona Radiș și Ancuța Bodnar, proaspete campioane la Cupa Mondială III de la Lucerna, pe data de 10 iulie, anul acesta, în cadrul probei de dublu vâsle.

Primul care a luat cuvântul a fost primarul Marian Ivan, care a anunțat și deschiderea unei secții nautice la clubul sportiv al orașului.

„În sfârșit, suntem aproape de finalizarea acestor discuții, prin încheierea unui parteneriat între Consiliul Local al orașului Pantelimon și Federația Română de Canotaj. Împreună cu dna. Lipă suntem în discuții de mai mult timp și a venit timpul să încheiem aceste discuții printr-un proiect, bun și benefic pentru ambele părți. Și noi suntem interesați, prin clubul nostru, să deschidem o secție de sporturi nautice.

Noi, în acest parteneriat punem la dispoziția federației lacul, iar dumnealor vin cu restul de infrastructură. În urmă cu 6-7 luni am început discuțiile referitoare la acest proiect, parteneriatul a fost discutat la nivel de instituție, cu juriștii, și va fi supus votului Consiliului Local în prima ședință din luna august. Noi am avut colaborări cu dna. Lipă, pe vremea când era ministru, deoarece și noi avem un club sportiv la Pantelimon unde sunt 650 de copii care fac sport gratuit, în cadrul mai multor discipline. Acum vom înființa și o secție nautică și de canotaj. Avem copii campioni la lupte, tenis de masă, la handbal, la rugby, care ne reprezintă, este un sport cu tradiție locală unde avem copii vicecampioni naționali. Așadar, localitatea noastră nu este străină de sport, avem o pepinieră de unde se pot alege viitorii sportivi de performanță.

În trecut, și eu am cochetat cu canoea, câțiva ani. Mulțumim pentru participare, îi salutăm pe toți cei prezenți și sunt convins că acest parteneriat va aduce beneficii ambelor părți. Prin urmare, asta vom face de aici încolo, odată ce am promis, la mine cuvântul este contract. Așadar, dacă am vorbit ceva, și finalizăm”, s-a adresat primarul Marian Ivan celor prezenți la eveniment.

La rândul său, Elisabeta Lipă și-a exprimat imensa bucurie că acest proiect, așteptat de mult amar de vreme, a pornit pe un făgaș bun.

„Pentru mine, astăzi e o zi de dublă bucurie! În primul rând pentru că suntem astăzi aici, pe faleza lacului Pantelimon, și dacă dau timpul înapoi, nu vreau să mă gândesc cu câți ani în urmă, eram și eu ca acești sportivi care se găsesc în stânga și în dreapta noastră, când am concurat pe lacul Pantelimon la Campionatele Naționale și Campionatele Balcanice. Nu vă mai spun că, atât eu cât și toate generațiile de atunci și până acum ne dorim o pistă olimpică pentru canotajul românesc. (…) Lucru pe care noi nu l-am reușit, pentru că degeaba an de an avem rezultate, dar nu putem organiza o competiție nici măcar la cel mai mic nivel.

Nu vă mai spun că, după fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, atunci când se obțin rezultate, sunt foarte mulți primari care mă sună și toți ne construiesc o pistă olimpică! Dar, după ce ecoul Jocurilor Olimpice se stinge, se stinge și speranța noastră că va avea vreodată canotajul românesc o pistă unde să organizeze un campionat, chiar și la cel mai mic nivel. Dar, cum se spune, «speranța moare ultima», iată că niciodată nu trebuie să renunți, să abandonezi visul și să nu îndrăznești să lupți în continuare pentru a-ți atinge scopul. Asta am făcut și noi: nu ne-am dat bătuți și iată că astăzi, în stânga mea îl am pe domnul primar al orașului Pantelimon. (…) Și eu mă bucur nespus de mult că astăzi, în sfârșit, am găsit un primar care nu doar promite, ci se ține și de cuvânt.

Astfel că, suntem ­într-o fază destul de avan­sa­tă cu acest parteneriat între Consiliul Local al orașului Pantelimon și Federația Română de Canotaj și, cu siguranță, vom putea să arătăm lumii ce lucruri minunate facem noi și ce țară frumoasă avem. Îmi doresc ca acest proiect să se concretizeze într-un timp foarte scurt, dar, totodată, sunt conștientă că lucrurile mari nu se fac bătând din palme. Mă bucur că speranța noastră s-a concretizat prin acest parteneriat și prin dorința comună a Consiliului Local al orașului Pantelimon de a dezvolta sporturile nautice pe acest lac. Odată realizat acest proiect, vom începe cu competițiile naționale, apoi cu cele balcanice, când va veni rândul, și ne vom înscrie la organizarea unui campionat european sau mondial, în funcție de federația internațională.

(…) Vă mulțumesc că, împreună, o să ne satisfaceți cea mai mare dorință și mai arzătoare a canotorilor care au reprezentat România la Jocurile Olimpice, la Campionatele mondiale și europene, și, în sfârșit o să ne bucurăm și noi, aici, la o competiție la care visăm de foarte mulți ani”, ­le-a transmis Elisabeta Lipă participanților la sărbătoarea localității.

Lotul național de canotaj al României a „testat”, în premieră, navigația pe lacul PantelimonPromisiuni pentru viitor

La finalul conferinței de presă, sportivii lotului național de canotaj au făcut o scurtă demonstrație pe luciul lacului din Pantelimon, care s-a umplut de ambarcațiuni și, totodată, de o pleiadă de canotori campioni, în aplauzele spectatorilor.

Apoi, membri echipei de kaiac polo, din cadrul clubului Kayak Champions, condus de Marius Băban, fost sportiv olimpic, au prezentat o demonstrație a acestui sport în care se folosesc caiace, dar și o minge cu dimensiuni speciale.

Totodată, pe parcursul zilei au fost organizate și două tombole, în cadrul cărora participanții au putut câștiga echipamente sportive oferite de Federația Română de Canotaj și au avut parte de o plimbare alături de campioanele olimpice și mondiale Simona Radiș și Ancuța Bodnar.

A fost o zi de neuitat, o zi care va rămâne în istoria canotajului românesc, dar și în inimile oamenilor din Pantelimon prezenți la acest eveniment unic pentru orașul lor, o zi în care mai ales copiii au experimentat acest sport, copii care, de ce nu, într-un viitor apropiat pot deveni și ei campioni naționali, olimpici, europeni sau mondiali.

Sportivii și-au exprimat și ei satisfacția lansării acestui proiect

Au fost invitate să ia cuvântul și campioanele olimpice Simona Radiș și Ancuța Bodnar, care s-au arâtat încântate de ceea ce urmează să fie realizat, cel mai probabil începând cu anul 2023.

„Este un pas mare pentru canotajul românesc și sunt convinsă că, încetul cu încetul, lucrurile vor lua amploare. Pentru sportivii de performanță acest parteneriat reprezintă un moment foarte important. (…) Ne dorim ca tinerii și copiii să vină către canotaj. Este un sport frumos, și sunt convinsă că vor avea ce învăța”, a punctat campioana olimpică și mondială Simona Radiș.

„Ne dorim foarte mult această pistă olimpică, pentru că niciodată nu am concurat acasă și cred că cel mai frumos sentiment este acela de a aduce victoria pe pista ta din România. Le urez mult curaj și multă dorință în a se juca, pentru că așa începe dragul de sport. Să fie încrezători în ei, să crească și să atingă cele mai înalte culmi ale sportului”, le-a urat Ancuța Bodnar copiilor din Pantelimon.

„Pentru mine a fost o bucurie enormă când am cucerit această medalie (argint – J.O. Tokio 2020, desfășurate în 2021 – n.r.) și îi sfătuiesc pe părinți să-și  lase copiii să practice acest sport. Este un drum greu, dar la un momentat vor veni și rezultatele și satisfacție pe măsură”, a spus și Mugurel Semciuc, vicecampion olimpic, membru al echipajului de 4 rame masculin.