Primăria orașului Otopeni a anunțat că, la data de 13 martie, în oraș erau înregistrate 7 familii izolate la domiciliu, toate persoanele nefiind confirmate de infecție cu coronavirus. Primăria a menționat că, dintre acestea, o singură familie a solicitat, a primit și va primi pe toată perioada izolării sprijin din partea Primăriei Orașului Otopeni, constând în hrană, apă și medicamente.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 493, ediția print

Primăria a mai anunțat că începând cu 13 martie a început acțiunea de dezinfectare periodică/săptămânală, cu apă tratată cu soluție specială avizată de Ministerul Sănătății, a drumurilor publice, aleilor, trotuarelor și pavimentelor din orașul Otopeni. De asemenea, începând cu aceeași dată, pe tot teritoriul orașului se realizează dezinfectarea periodică/săptămânală cu soluții pe bază de alcool și clor în mai multe zone publice precum: unitățile de învățământ și locurile de joacă aferente, liftul de la pasarela principală, stațiile de transport public de pe DN1 și cele din interiorul localității, toate pasarelele pietonale de pe DN1, clădirea primăriei și spațiile în care își desfășoară activitatea toate serviciile publice ale acesteia, clădirea Centrului Cultural ”Ion Manu”, Otopeni, Clădirea Clubului Sportiv Otopeni precum și toate bazele sportive aferente, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei, Piața Agroalimentară Otopeni cu toate accesele aferente interior/exterior, clădirea Clubului Seniorilor, Cantina Socială, clădirea Poliției orașului Otopeni, toate parcurile și locurile de joacă, clădirea cabinetelor individuale ale medicilor de familie, bisericile orașului Otopeni.

Unitățile de alimentație publică au obligația de a lua măsuri pentru dezinfectarea frecventă a suprafețelor și zonelor de contact. ”Vă asigurăm că tratamentele de dezinfectare se vor efectua cu cele mai bune soluții avizate de Ministerul Sănătății. Toate persoanele autoizolate la domiciliu, de pe teritoriul orașului Otopeni, pot solicita sprijin constând în hrană, apă și medicamente, la Primăria orașului, la numerele de telefon 021.352.00.33, 021.352.00.34, fax 021.352.0034 sau e-mail: secretariat@otopeniro.ro”, a subliniat primarul Sivliu Gheorghe cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului pe teritoriul orașului Otopeni.