Unic, încântător şi cu o înaltă ţinută artistică, Festivalul Folcloric de Artă şi Tradiţie Populară Românească s-a bucurat de un nou succes răsunător
Otopenarii trăiesc pentru frumos. Ne-au dovedit-o, încă o dată, la ediția de anul acesta a Festivalului Folcloric de Artă și Tradiție Populară Românească, pe care au găzduit-o la finalul săptămânii trecute, în inima orașului. Timp de trei zile, de la copii cu vârste fragede până la bunici care încă mai tânjesc după valorile satului de odinioară, am redescoperit adevăratele comori ale poporului nostru: portul popular și folclorul, elemente care transmit valori creând punți peste generații și pe care artiștii și organizatorii ni le-au prezentat într-un mod atât de minunat, de înălțător.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print. nr. 467
Conștienți că tradițiile populare românești rămân tezaurul nostru cel mai de preț, primarul orașului Otopeni, Silviu Gheorghe, Marian Ghenea, directorul Centrului Cultural „Ion Manu”, ca de altfel toți iubitorii de artă și de frumos din localitate, fac tot ce pot pentru ca ele să rămână mereu vii în mintea și în sufletul localnicilor. Din setea de cunoaștere a istoriei noastre ca națiune și a valorilor care ne-au unit ca popor, din dragostea pentru frumos a edilului și a directorului Centrului Cultural de la Otopeni s-a născut și Festivalul Folcloric de Artă și Tradiție Populară Românească, ajuns anul acesta la cea de-a XVII-a ediție. Patru sute de artiști din toate zonele țării au urcat pe scena din fața Centrului Cultural „Ion Manu”, din Otopeni, în cele trei zile de festival. Dansuri muntenești, moldovenești, ardelenești, melodii de joc, balade vitejești, doine și multe alte creații populare culese din vatra satului au săpat adânc în sufletul nostru, căci ne-am alăturat și noi, echipa Jurnalului de Ilfov, miilor de spectatori care au luat parte la această sărbătoare dedicată portului, cântecului și dansului tradițional românesc. Evenimentul a debutat în după-amiaza zilei de vineri, 6 septembrie, cu o paradă impresionantă a costumelor populare adunate din toate colțurile țării, care au fost purtate cu mândrie de artiști.
O fascinantă călătorie în universul culturii și spiritualității românești
Datul fetei pe sub mână, dialogurile dansatorilor prin strigături, întrecerea feciorilor au făcut parte din seria de reprezentări artistice și manifestări culturale care au descoperit publicului larg frumusețea și farmecul dansului popular românesc, care te face să te îndrăgostești pe viață. Ansamblul „Perinița”, din Otopeni, dirijat de Cristian Obrejan (ansamblu care, în cei 20 de ani de activitate, a reprezentat orașul cu mândrie la nenumărate competiții naționale și internaționale, obținând foarte multe premii atât în țară, cât și peste hotare), Fanfara de copii a orașului Otopeni „Mezzo Forte Soul Music”, dirijată de Marian Alexandru (de asemenea, premiată în nenumărate rânduri), Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, dirijat de Marin Cazacu, Ansamblul folcloric „Busuiocul”, din Bacău, Ansamblul artistic profesionist „Baladele Deltei”, din Tulcea, Ansamblul folcloric „Dor Transilvan”, din Cluj-Napoca, Orchestra „Balada Bărăganului”, din Slobozia, Ansamblul „Burnasul”, din Teleorman, Ansamblul „Mărginimea”, din Sibiu, Orchestra „Izvoare Dobrogene”, din Constanța au încântat privirile spectatorilor. Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mâțu Stoian, Constantin Enceanu, Ionuț Sidău, Floarea Calotă, Daniela Condurache, Marioara Man Gheorghe, Letiția Boroi, Valeria Arnăutu și Gelu Voicu sunt doar câțiva dintre artiștii renumiți care au urcat pe scena de la Otopeni și care deja ocupă un loc aparte în inimile otopenarilor și a românilor de pretutindeni.
După o fascinantă călătorie în universul minunat al culturii spirituale românești care s-a întins pe toate cele trei zile, festivalul s-a încheiat duminică, la miezul nopții, cu un regal folcloric, recitaluri susținute de soliști consacrați. A fost o reală încântare să privim colecția fascinantă de dansuri și cântece, la care s-a adăugat colecția impresionantă de costume populare!
„M-am născut și am trăit aici, așa că sunt strâns legat de tradițiile populare și de folclor. Probabil am niște rădăcini care vin din familie. Dorința de a păstra valorile patrimoniului cultural național există în mine și am zis că dacă se simt așa (eu fiind tot într-o zonă emoțională specială cum e teatrul), să fac tot ce pot pentru ca ele să dăinuie. Când am venit aici (n.r. – la conducerea Centrului Cultural „Ion Manu”, din Otopeni), i-am propus Consiliului Local să facem o trupă de călușari. Înainte de teatru, de muzică, de toate celelalte, m-am gândit să facem o trupă de dansuri. Așa am simțit. Încă de atunci parcă exista o obligativitate a mea de a aduna oamenii într-un fel, într-un anumit spirit. Observând în cursul anilor că lucrurile acestea nu fac decât să coaguleze foarte bine comunitatea, mi-am zis că e foarte bine să continui și să dezvolt zona aceasta. Așa că, în fiecare an aducem și alte ansambluri participante, care vin întotdeauna cu ceva nou. Din păcate, există un pericol al alterării folclorului cu muzica etno și alte genuri. Dar ceea ce s-a cernut în sute de ani este peren și nu se poate distruge. Este important să deschidem puțin ochii, mai ales într-un moment în care societatea românească este atât de divizată și cred că folclorul ne poate uni de fiecare dată când ne întâlnim cu el. Ați observat care a fost reacția publicului în secunda în care au intrat călușarii (n.r. – s-a pornit o ploaie de aplauze și din toate părțile se auzeau glasuri de bucurie în semn de apreciere). Îi felicit pe cei de la Ansamblul „Tinerimea” pentru că-și păstrează autenticitatea! Ei dansează absolut senzațional și, oricât de insensibil ai fi, dansul lor tot te face să-ți sară o lacrimă din colțul ochiului. Noi suntem printre puținele, dacă nu chiar singurul centru cultural care funcționează la capacitate normală, celelalte nu prea sunt băgate în seamă, din păcate. Cu asta solidifici o societate, după părerea mea, o ancorezi. Cultura are obligativitatea de a coagula populația. Suntem toți la un loc, aici. Ne regăsim în această manifestare. Regăsirea este cuvântul care ne definește cel mai bine. Cred că va veni un moment în care autoritățile care conduc localitățile ilfovene vor realiza că acestea sunt adevăratele valori care trebuie, obligatoriu, perpetuate. Dacă nu vom face noi asta, în mod cert viitoarele generații o vor face”, ne-a spus Marian Ghenea, directorul Centrului Cultural „Ion Manu”, din Otopeni și, totodată, directorul și organizatorul festivalului.
Despre locul special pe care îl ocupă acest festival în inimile otopenarilor, ne-a vorbit și Bogdan Popescu, în calitate de organizator și reprezentant social media. „Ne mândrim cu un eveniment care menține Otopeniul pe harta păstrătorilor de artă și tradiție românească. Festivalul este un eveniment pur tradițional românesc. Este un eveniment care are deja o tradiție îndelungată în orașul nostru, devenind foarte important în comunitatea noastră. A fost mult așteptat de toată lumea, pentru că noi credem că cine nu-și păstrează neștirbite tradițiile strămoșești nu are nici prezent, nici viitor. Ne bucurăm ca în fiecare an să constatăm că publicul este tot mai deschis. De la an la an, avem tot mai mulți spectatori. De altfel, orașul Otopeni este foarte deschis evenimentelor culturale și artistice, mai ales celor pur românești. Festivalul adună rapsozi populari de renume, meșteri populari talentați, mesageri ai artei tradiționale românești de peste veacuri. Nu lipsesc nici atelierele de creație pentru cei mici, nici produsele tradiționale autentic românești. De la an la an, avem o adresabilitate tot mai mare. Avem spectatori și din București. Ca să simți românește, cel mai important este să trăiești și lucrul acesta se simte foarte tare aici. Îi invităm pe toți cei care nu au fost acum să fie alături de noi la edițiile viitoare.”
Felicitări, Otopeni!
Alături de miile de spectatori, ne-am bucurat de trei zile unice, încununate cu muzică de calitate, dansuri și voie bună. A fost și un moment propice relaxării într-un loc superb, unde am fost primiți cu deosebit respect de către organizatori. Unic și încântător, Festivalul Folcloric de Artă și Tradiție de la Otopeni ne-a creat imaginea unui eveniment care a avut un succes răsunător. Felicitări organizatorilor și tuturor celor implicați în buna desfășurare! Și, pentru că oricât de mult ne-am dori să vă descriem frumusețea și grandoarea evenimentului, amintirile și emoțiile, ne-ar fi imposibil să le descriem suficient, vă lăsăm pe dumneavoastră, dragi cititori, să vă delectați cu fotografiile celor mai spectaculoase momente surprinse de noi și de fotograful Emil Ioniță, care construiesc imaginea unui eveniment ce s-a bucurat de un nou succes răsunător.