Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ilfov vrea pentru 2022 dezvoltarea parteneriatelor și cooptarea societății civile pentru creșterea surselor de finanţare şi a resurselor financiare externe, care ar putea fi accesate în domeniul combaterii adicțiilor.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 567

 

În cadrul reuniunii lunare a Colegiului Prefectural Ilfov, care a avut loc în luna august 2021, Mihaela Moise, inspector special prevenire în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Ilfov a prezentat câteva dintre activitățile realizate în perioada ianuarie – iunie 2021 la nivelul instituției, ale cărei obiective sunt legate de elaborarea, coordonarea, evaluarea şi monitorizarea la nivel naţional a politicilor în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi al asistenţei integrate a consumatorilor. CPECA Ilfov (parte a rețelei naționale de centre de prevenire, evaluare și consiliere antidrog a Agenția Naționale Antidrog) este componentă a structurii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog II București, alături de CPECA Sector 3, CPECA Sector 4, CPECA Giurgiu și Programul de Asistență Integrată în Adicții Obregia.

 

Potrivit reprezentantului CPECA Ilfov, în perioada menționată au fost susținute activități de prevenire, on-line (în unitățile de învățământ), cu sute de beneficiari, și au fost implementate proiecte și campanii naţionale și locale inițiate atât de Agenția Națională Antidrog, cât și de instituții partenere.

Astfel, s-a făcut referire, spre exemplu, la Concursul Național ”Mesajul meu antidrog” (demarat încă din anul şcolar 2003-2004), cu scopul prevenirii consumului de droguri prin implicarea elevilor în activităţi care presupun dezvoltarea de creaţii personale, prin intermediul cărora să se promoveze un mesaj antidrog: eseu literar, grafică, pictură, spot publicitar, precum și competiții sportive; la marcarea Zilei Mondiale Fără Tutun, unde elevi și cadre didactice au primit informații, on-line, cu privire la efectele nocive ale fumatului; la proiectul național ”Necenzurat”, care are ca scop prevenirea consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare de 12-14 ani, bazat pe modelul comprehensiv al influenţei sociale, care integrează abilităţi de viaţă şi convingeri normative – implementat on-line atât de specialiști CPECA Ilfov, cât și de cadrele didactice formate în acest scop; la proiectul național ”Cum să creștem sănătoși”, care promovează un stil de viaţă sănătos în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică, astfel încât ajunși la adolescență aceștia să nu dezvolte comportamente adictive sau la proiectul național ­”ABC-ul emoțiilor”, un proiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe: conştientizarea de sine, abilităţi de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă – adresat copiilor din clasele a-I-a și a-II-a.

Mihaela Moise a punctat și derularea cu succes a activităților din cadrul campaniilor ”19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor” sau ”Fii liber!”.

”În cadrul componentelor de prevenire a consumului de droguri în familie au fost demarate 4 activități on-line cu părinții și au fost transmise materiale cu conținut antidrog către aceștia (prin intermediul rețelelor de socializare) cu sprijinul diriginților, iar cu scopul prevenirii consumului de droguri în comunitate, specialiștii CPECA Ilfov au derulat activități de informare, în cadrul cărora s-au distribuit flyere și broșuri cu conținut antidrog”, a spus specialistul.

Asistență integrată pentru adicții

La nivelul CRPECA II București, prin Programul de Asistență Integrată în Adicții (PAIA) Obregia sunt asigurate servicii de asistență pentru consumatorii de droguri din sectoarele 3 și 4 și din județele Ilfov și Giurgiu. Specialiștii au informat și îndrumat spre serviciile oferite prin PAIA Obregia, pe toți adresanții centrului care aveau astfel de solicitări. Serviciile de asistenţă integrată a adicţiilor se acordă în baza metodologiei stabilite prin acte normative în vigoare: fişa beneficiarul, planul individualizat de asistenţă, raport de evaluare. În evidența PAIA se află consumatori de heroină, cannabis, NSP și alcool. S-a menționat ca important faptul că PAIA Obregia oferă și servicii de evaluare și asistență beneficiarilor referiți de Serviciul de Probațiune Ilfov.

În perioada ianuarie 2021 – iunie 2021 au fost introduse în programul informatic SIDES 68 de fișe standard de admitere la tratament ca urmare a consumului de droguri și 68 de fișe de externare, fișe preluate de la Spitalul de Psihiatrie ”Eftimie Diamandescu” Bălăceanca.

Cooperare bună!

Activitățile on-line derulate în unitățile școlare au fost derulate cu sprijinul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Ilfov și al Inspectoratului Școlar Județean, dar și cele din afara școlilor, inclusiv cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție sau al Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov.

Obiective și priorități, în 2022

Pentru anul viitor, se dorește completarea echipei CPECA Ilfov cu: medic, psiholog, asistent social; dezvoltarea parteneriatelor și cooptarea societății civile pentru creșterea surselor de finanţare şi a resurselor financiare externe, care ar putea fi accesate în domeniul drogurilor; promovarea şi dezvoltarea serviciilor de prevenire şi asistenţă; consolidarea sistemului de referire a consumatorilor către serviciile disponibile; dezvoltarea reţelei de voluntari în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri; implementarea proiectelor naționale; creșterea vizibilității prin mediatizarea activităților de prevenire; colaborare cu instituțiile partenere și nu în ultimul rând, realizarea unui spot pentru promovarea unui mesaj pozitiv cu privire la adoptarea unui stil sănătos de viață.