Cu mic şi cu mare, plini de inspiraţie, concurenţii s-au întrecut la cioplit bostani, pentru concursul devenit tradiţie
Sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 11.00, a avut loc în Parcul Mogoșoaia cea de-a VII-a ediție a ”Potecii Dovlecilor Fermecați”. Pentru eveniment, autoritatea locală a pregătit două tone de dovleci (aproximativ 350 de bucăți).
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 475, ediția print
Circa 200 de persoane au completat, pe loc, fișa de înscriere și au primit de la organizatori gratuit un dovleac și ”chitul de dovlecit” constând într-o lingură și un cuțit pentru sculptat. Lângă zona de sculptat a fost amenajat un atelier de pictat dovlecii, iar la ora 17.00, după ce toți dovlecii – mai mici sau mai mari – au luat forme care de care mai înfricoșătoare sau, din contră, mai amuzante și de poveste, organizatorii i-au aprins, iar juriul a început deliberarea pentru stabilirea celor trei câștigători.
Locul 3 și voucherul în valoare de 300 de lei (destinat achiziționării de echipament sportiv) a revenit dovleacului cu nr. 147, pregătit cu mult drag de fetițele Celia și Mia. Ele le-au prezentat publicului pe Vampirina și fantomița Demi. Locul 2 și voucherul în valoare de 500 de lei a revenit dovleacului cu nr. 144 – ”Doctorul”, iar marele premiu și voucherul în valoare de 1.000 de lei a fost atribuit dovleacului cu nr. 24 – ”Caleașca Cenușăresei”. Nicoleta Nicșan, cea care a sculptat dovleacul alături de micuța Ilinca, a declarat că va cumpăra din banii câștigați încălțăminte pentru cinci copii dintr-o familie cu posibilități financiare reduse.