Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, a anunțat că Legea parteneriatului public-privat ar putea fi implementată în luna octombrie și că în acest moment aceasta a ajuns la o formă ideală, după o amplă dezbatere publică.
„Am scos legea în dezbatere publică în urmă cu o lună și ceva, am dorit să avem o dezbatere publică amplă pe această temă. Au participat instituții de prestigiu mondial, de la Banca Mondială, Banca Europeană pentru Dezvoltare, INS, reprezentanții AmCham (Camera de Comerț Americană — n. r.), reprezentanții instituțiilor statului român, toți specialiștii, inclusiv mediul academic român a participat la acest lucru”, a spus Laufer, un post TV.
Domeniu vast de aplicabilitate
El a dat și câteva exemple de proiecte de acest fel: „În zona de infrastructură de transport: drumuri, căi ferate, aeroporturi, poduri, căi navigabile, parcări, poduri și tunele; în domeniul telecomunicațiilor: telefonie, internet și broadband. Utilități: centrale electrice, stații de apă, de filtrare, deșeuri, infrastructură de interes public, școli, universități, inclusiv penitenciare. În domeniul sănătății: spitale, policlinici, unități de primiri-urgență și clădiri administrative, primării, consilii județene și așa mai departe. (…) Implementarea acestei măsuri va contribui la întărirea colaborării între stat și mediul privat”.
Grupul de lucru a elaborat pachetul legislativ privind parteneriatul public — privat, constând în proiectul de modificare a Legii 233 din 2016 privind parteneriatul public — privat și proiectul de norme metodologice. „Prin modificările pe care le-am adus legii vom putea implementa atât proiecte semnificative cu aprobarea Guvernului, urmând să stabilim un prag pentru acestea, cât și proiecte de dimensiuni medii și mici, care nu vor avea nevoie de aprobarea Guvernului și vor putea fi implementate la nivel județean sau local”, preciza Laufer, la acea dată, în ședința Executivului.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.369