Mănăstirea Snagov
Este o datorie sfântă, o onoare și o cinste să ne comemorăm toți oamenii care au marcat istoria acestei țări și să-i cerem Bunului Dumnezeu, ca jertfa lor să aibă ecou în conștiința tinerelor generații. Duminică, pe 26 septembrie, la Mănăstirea Snagov, din comuna Gruiu am retrăit emoția bucuriei sărbătorii închinate fostului domn al Țării Românești, Neagoe Basarab care a adunat în sânul ei, pelerini de pretutindeni.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 568
Cu prilejul împlinirii celor cinci sute de ani de la moartea Voievodului Neagoe Basarab, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a aflat, din nou, în mijlocul credincioșilor Mănăstirii Snagov, dovedindu-se încă o dată, un excepțional exemplu de dăruire, credință și iubire de patrie. Printr-o ceremonie solemnă, Patriarhul României a omagiat cu deosebită recunoștință și prețuire sacrificiul fostului domn al Țării Românești. Slujba, de o înaltă frumusețe duhovnicească, săvârșită de un ales sobor de preoți, din care au făcut parte și părintele Nectarie Șofelea, Exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, alături de părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, a fost urmată de un scurt istoric al vieții fostului domnitor, prezentat credincioșilor de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca o mărturie vie a istoriei acelor vremuri.
Biserica Mănăstirii Snagov, un simbol al evlaviei, al dărniciei și al solidarității
“Astăzi biserica noastră prăznuiește pomenirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești între anii 1512 – 1521. Deși a domnit doar nouă ani, Sfântul Voievod a rămas o figură luminoasă, prețioasă în istoria poporului român. Domnitor din neamul Basarabilor, s-a remarcat prin înțelepciune, evlavie și prin dărnicie. A cunoscut scrierile Sfintei Scripturi, învățătorul său principal fiind Patriarhul Nifon al Constantinopolului. Cel mai mult prețuia scrierile Sfintei Scripturi și ale sfinților părinți. Era un domnitor înțelept și cultivat, pașnic, nu a purtat războaie. El a încheiat tratate de bună vecinătate atât cu Imperiul Otoman, cât și cu regele Ungariei. A făcut ca țara să trăiască în pace și să devină prosperă. Era și foarte milostiv, darnic. A ajutat foarte multe mănăstiri din Sfântul Munte Athos. Astăzi, 13 din cele 20 de mănăstiri de la Sfântul Munte Athos, îl pomenesc în fiecare zi ca și ctitor și miluitor al lor. De asemenea, zeci de mănăstiri din Țara Românească au fost ajutate, reparate, renovate de el. Opera sa principală, însă, în domeniul ctitoriilor este biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. Este o capodoperă artistică, arhitecturală. Printre ctitoriile sale se numără și această biserică, a Mănăstirii Snagov. Nu se știe cu exactitate anul în care a fost construită dar, a fost ctitorită în timpul domniei sale. Are o pictură deosebit de valoroasă, de frumoasă. În amintirea dărniciei sale, noi am dorit să scoatem în evidență frumusețea acestei biserici și am acordat o atenție sporită în ultimii ani accesului la această mănăstire, construind această pasarelă pietonală, din beton și fier. Aproape 190 de ani nu a existat acces, pe uscat, ci doar pe apă, în această mănăstire. Așadar, mănăstirea aceasta este un simbol al evlaviei, al dărniciei și al solidarității. Ne rugăm sfinților ctitori, să ne dăruiască și nouă credință puternică, înțelepciune și multă dragoste față de biserică și față de poporul drept credincios”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Așezarea monahală va avea și un Centru de Protejare și Promovare a Patrimoniului Cultural
La final, Preafericitul Părinte Patriarh a anunțat începutul lucrărilor de construire a Centrului de Protejare și Promovare a Patrimoniului Cultural al Mănăstirii Snagov. Acest centru va avea parter și etaj. Parterul va cuprinde un spațiu dedicat muzeului, o trapeză (cantină) pentru pelerinii care vor vizita mănăstirea și vor dori o mâncare caldă și chilii pentru viețuitorii mănăstirii. La etaj va fi construit un paraclis de iarnă pentru a proteja biserica monument istoric. Vor mai fi și spații pentru expoziții de icoane. Mănăstirea Snagov are trei hramuri: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Sfântul Neagoe Basarab și Sfântul Antim Ivireanul. Părintele Patriarh i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile primite la această biserică și, cu această ocazie, a dăruit mănăstirii cărți religioase, de o importanță aparte. În semn de recunoștință pentru dragostea pe care o poartă credincioșilor și așezării monahale de la Snagov, Preafericitul Părinte Patriarh a primit din partea starețului mănăstirii, Varahiil Bănățeanu, o icoană cu chipul Sfântului Neagoe Basarab, spre ocrotirea permanentă.