Ca în fiecare an, ziua de 17 ianuarie a fost o zi cu totul deosebită pentru comunitatea creștină din orașul Măgurele. În ciuda frigului tăios de la orele dimineții, credincioșii locului au lăsat treburile cotidiene deoparte și s-au reunit cu preoții în rugăciune, în parohia închinată Sfântului mare făcător de minuni al lumii Antonie, pentru a-și cinsti protectorul spiritual cum știu ei mai bine: cu dreaptă credință, iubire și speranță.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 485, ediția print

Într-o zi plină de așteptări frumoase, oameni de toate vârstele au venit să-și găsească liniștea în biserica parohiei care a dat numele acestui ținut încântător, Măgurele. Cum părintele paroh Anton Ionescu iubește faptele mărețe și nu pune niciodată nimic înaintea dragostei pentru puterile Cerești și fiii săi duhovnicești, el și-a întâmpinat rugătorii cu o slujbă înălțătoare, oficiată de un sobor alcătuit din șapte preoți, minunate învățături sufletești și numeroase surprize spirituale. În biserica împodobită în chip deosebit cu o varietate de icoane mângâietoare, care chemau la înfrumusețarea sufletească, toată lumea a fost primită cu dragoste și bunătate, sub deviza unui singur îndemn: sporire și unitate în credință.

„Sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare este o mare sărbătoare pentru întreaga creștinătate, dar mai ales pentru parohia dumneavoastră, care se află sub ocrotirea sa. (…) Iubiți credincioși, viața Sfântului Antonie arată modul cum ar trebui să se rânduiască viața noastră, slujind Divinității. De la el învățăm să trăim în comuniune cu Dumnezeu, săvârșind fapte spre mântuirea noastră. Așa cum în sufletul său a rodit iubirea de Dumnezeu și de aproapele său, încă de la o vârstă fragedă, tot așa să rodească și în noi sămânța inimii curate și bune”, a spus părintele Marian Datcu, de la Parohia Dărăști.

„Ne exprimăm bucuria de a fi săvârșit o Sfântă Liturghie în sobor cu frații noștri preoți la bisericile din localitate și din zonele învecinate! Vă mulțumim tuturor că v-ați rugat împreună cu noi în această zi sfântă și ați făcut ca sărbătoarea bisericii noastre să fie una cu adevărat specială! Îl rugăm pe Sfântul nostru ocrotitor, Antonie cel Mare, să vă asculte rugăciunile și să reverse peste dumneavoastră numai bucurii, sănătate și înălțare sufletească. Vă iubim și vă dorim un sincer și călduros la mulți ani, tuturor!”, le-a spus părintele Anton Ionescu, parohul Parohiei Măgurele credincioșilor, în cuvântarea sa de suflet. Și, pentru ca bucuria să fie deplină în ziua cinstirii Sfântului Antonie cel Mare, al doilea hram al Parohiei Măgurele, părintele a invitat toți rugătorii care au asistat la rânduielile bisericești la Masa Frățească. Dar nu înainte de a-i  felicita și de a le adresa mulțumiri pentru jertfa și dorința lor de a spori în credință și în fapte bune.

Ca printr-o minune, după ploaia de rugăciuni din biserică, gerul care pusese stăpânire pe oraș, s-a mai domolit spre prânz. Unii spun, cu bucurie, că Sfântul ocrotitor le-a ascultat dorințele, făcându-le mai blândă iarna din suflet. „Am venit dintr-o localitate apropiată, special pentru a mă ruga Sfântului Antonie cel Mare, despre care se spune că îndeplinește dorințele oamenilor. M-am rugat cu sufletul deschis către el, sigură că îmi va duce rugăciunile înaintea Bunului Dumnezeu. Spre uimirea mea, dintr-odată am simțit cum inima mi s-a încălzit și m-a cuprins o liniște profundă, chiar odihnitoare, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat demult. Trec printr-o perioadă de cumpănă a vieții și am simțit în suflet o mângâiere duhovnicească inexplicabilă”, ne-a spus Monica Panaite, o femeie între două vârste care a venit la biserica din Măgurele încărcată de amărăciune și tristețe și a plecat acasă încântată și plină de speranță.

Și nu este singura. Angela Ene, una dintre fiicele duhovnicești ale părintelui Anton Ionescu, ne-a împărtășit frânturi din bucuria pe care a simțit-o în această biserică, la ceas de mare sărbătoare creștină. „Astăzi, în zi de praznic, am venit în primul rând ca ­să-i mulțumesc Sfântului Antonie pentru tot ajutorul pe care mi l-a oferit ­de-a lungul timpului. Apoi ­m-am rugat în special pentru sănătatea mea și a familiei mele pentru că, nu-i așa, cine este sănătos le rezolvă pe toate. Biserica aceasta frumoasă este locul în care mă reculeg ori de câte ori am o problemă sau, pur și simplu, simt că așa îmi cere sufletul. Am cerut multe, am avut multe dorințe, ani și ani de-a rândul și pot spune că Sfântul Antonie cel Mare mi le-a îndeplinit negreșit. Ce-i drept m-am rugat cu credință căci, după părerea mea, cine nu are credință nu primește lucrul pentru care se roagă. Părintele paroh Anton Ionescu, părintele coslujitor Ninel Ștefănescu și părintele diacon Ionel Porojan sunt niște preoți deosebiți, dăruiți total Domnului și semenilor lor. S-ar putea spune că sunt părinții binelui necondiționat. Le mulțumesc pentru tot”, ne-a spus Angela Ene.

La mulți și luminoși ani, părinte Anton!

Și, pentru că odată cu aniversarea bisericii a avut loc și onomastica părintelui paroh, toată lumea din biserică i-a adus părintelui un binemeritat omagiu și o deosebită recunoștință. Membrii corului bisericesc, cu vocea lor impecabilă, și credincioșii i-au dăruit, pe lângă o îmbrățișare caldă, încă un moment frumos, de suflet în care i-au cântat tradiționalul „La mulți ani!”. Cu prilejul acestei frumoase cinstiri, îi adresăm și noi, echipa Jurnalului de Ilfov, alese urări de sănătate, bucurie și ajutor în toate, de la Bunul Dumnezeu! La mulți și luminoși ani, părinte Anton!

Biserica Parohiei Măgurele, o bijuterie spirituală

Biserica Parohiei Măgurele datează de la jumătatea secolului al ­XIX-lea mai exact, din perioada anilor 1851 – 1853, când Elena și Ioan Oteteleșanu au construit așezarea sfântă în inima localității, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale ale sătenilor. Astăzi, biserica se înalță semeață pe malul stâng al râului Sabar, din orașul Măgurele și este închinată „Sfinților Împărați Constantin și Elena”, „Sfântului Ioan Botezătorul” și „Sfântului Cuvios Antonie cel Mare”, toți adevărați făcători de minuni. Despre Sfântul Antonie se spune că este grabnic ajutător, vindecător de boli grele, părinte al săracilor, ocrotitor al oamenilor singuri. Acesta alungă farmecele și blestemele, ajutându-i pe cei ce cred în puterile sale să-și găsească liniștea interioară. Biserica de la Măgurele pe care o ocrotește a fost zidită din cărămidă și dotată cu icoane, bijuterii și obiecte religioase de o valoare inestimabilă. O particularitate care o diferențiază de restul bisericilor o reprezintă pictura murală, o capodoperă realizată în anul 1853 de Gheorghe M. Tattarescu. De-a lungul timpului, prin grija și dragostea preoților care au slujit-o, biserica a trecut prin mai multe etape de restaurare. Cele mai ample, însă, au fost realizate în ultimii ani prin iubirea și strădania părintelui paroh Anton Ionescu, ajutat de părintele Ninel Ștefănescu și părintele diacon Ionel Porojan. Biserica a fost resfințită în toamna anului 2018. Sub oblăduirea sa, în prezent, în curtea lăcașului de cult se construiește și un așezământ socio-cultural și filantropic misionar.