Polițiștii Serviciul Rutier din cadrul IPJ Ilfov nu s-au lăsat nici în acest an!

Miercuri, pe 8 Martie, mai bine de 5 echipaje de poliție rutieră au organizat un filtru special pe DN 1, imediat după ieșirea din Otopeni.

Vezi şi varianta PDF a articolului publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 342!

De data aceasta, filtrul nu-i viza pe cei care încălcau reglementările Codului rutier, ci pe cu totul altcineva, pentru că nu au fost „trase pe dreapta” decât șoferițele. Unele dintre ele, speriate inițial de o asemenea desfășurare de forțe, s-au liniștit ca prin minune și au început să zâmbească atunci când au văzut că polițiștii au venit să le „sancționeze” oferindu-le flori pentru o „contravenție” inexistentă în legea circulației rutiere: era ziua lor! Apoi, au plecat zâmbind, mai departe, pentru că polițiștii rutieri le înseninaseră dimineața cu un gest deosebit, așa cum ne-au mărturisit multe dintre acestea. Nu au fost „iertate” nici pasagerele dintr-un microbus al Primăriei Balotești, care asigură transportul local. Vehiculul a fost tras și el pe dreapta și toate femeile care călătoreau cu acest miloc de transport au primit câte o floare de la polițiști.