Grav accident chimic la stația de tratare a apei
Joi, 21 martie, orele 11, localitatea Roșu. O dimineață de martie cam mohorâtă, care nu prevestea nimic rău. O ploaie mocănească deprimantă țârâie enervant pe acoperișurile caselor. Liniștea este dintr-o dată spartă de vaietul tânguitor al sirenelor de alarmă. Simți cum ceva amenințător plutește în aer. Miroase a nenorocire.
Locuitorii din zona stației de tratare a apei de la Roșu află în scurt timp ce s-a întâmplat. Se aud sirenele mașinilor de poliție, jandarmerie, poliție, pompieri și ambulanță. Zona este împânzită de polițiști, jandarmi și pompieri. Comandantul adjunct al ISU Ilfov, lt.-col. Irinel Precup, coordonează intervenția, din centrul de comandă mobil aflat pe strada Drumul Bacriului. Aflăm și motivul. La stația Roșu s-a produs un accident chimic. Un recipient de 800 de kilograme de clor s-a fisurat, iar substanța a început să se răspândească în împrejurimi. Pericol de moarte pentru cei aflați în vecinătate!
Din fericire, totul se dovedește o simulare, un exercițiu menit să verifice starea de pregătire a echipelor de intervenție. În stația de tratare a apei, toți sunt în alertă. Doi muncitori, care se ocupau de manipularea recipientului au fost afectați. Unul dintre ei reușește să iasă din raza norului toxic și să-l alarmeze pe dispecerul de serviciu. Colegul său, care nu a folosit masca din dotare, a suferit o intoxicație acută. Este evacuat, de urgență tot personalul. Rămân pe poziții doar cei din echipa de intervenție, dispecerii și șefii stației, directorul general Epsică Chiru și directorul de producție, Adrian Stanciu. Un cercetaș se echipează cu un costum special și pleacă în locul unde s-a produs incidentul, pentru a evalua situația. Între timp, membrii echipelor de intervenții se echipează, la rândul lor. Au un echipament antichimic special, tuburi de oxigen și măști de gaze. Ei vor fi cei din linia întâi, care vor lupta să limiteze efectele dezastrului.
Situația este sub control
Din fericire depozitul cu recipiente de clor este bine protejat. În cazul unui incident în interiorul acestuia, o instalație specială de ventilație trimite vaporii de clor într-o încăpere alăturată, pentru a fi neutralizați cu hidroxid de sodiu. De data aceasta, însă, accidentul s-a produs în exterior, pe rampa de încărcare a depozitului. Dar și pentru asta, au fost prevăzute sisteme de protecție. „În acest caz, se declanșează automat o perdea de apă, care împiedică, în mare măsură răspândirea substanței. Clorul este mai greu decât aerul, astfel că norul se deplasează la nivelul solului. Starea vremii,însă, influențează această deplasare, iar vaporii pot fi răspândiți la înălțimi mai mari, cee ce îi face foarte periculoși. Pot fi afectate persoanele aflate pe o rază de aproape 6 kilometri. Dar un astfel de accident este foarte puțin probabil. Totuși, noi trebuie să fim pregătiți, pentru orice eventualitate. De aceea facem periodic astfel de exerciții, iar o dată pe an colaborăm și cu reprezentanții ISU.”, ne-a spus dl Epsică Chiru.
Între timp, echipele de intervenție sunt în plină acțiune. Zona este izolată cu benzi avertizoare. Muncitorul afectat de substanța toxică este transportat de urgență la ambulanță. Vântul împinge norul toxic către ansamblul de locuințe din imediata vecinătate. Doi membri ai echipei de intervenție îl udă cu furtunurile pentru a-i împiedica înaintarea. E clar, situația este sub control.
Un exercițiu reușit
În exterior, echipele ISU au reușit să evacueze o parte din populație, sau să verifice dacă cei rămași în locuințe și-au luat toate măsurile de precauție. Ambulanțele veghează în zonă, pentru a interveni în caz de contaminare. Autospeciale de pompieri udă, la rândul lor, norul de clor care a reușit, totuși, să se strecoare printre numeroasele baraje puse în calea lui. Încetul cu încetul, proporțiile accidentului, care ar fi putut produce o catastrofă prin pierderile de vieți omenești, sunt reduse la zero. Uff, pericolul a trecut, norul toxic a fost neutralizat, pagubele sunt minime. Nu au fost înregistrate victime. Se poate bifa încă o acțiune plină de succes, grație pregătirii foarte bune a actorilor implicați.
Exercițiu Apa Nova
„Apreciez modul în care toți participanții la acest exercițiu s-au comportat astăzi. Îi felicit și pe angajații stației de tratare care au efectuat evacuarea într-un mod exemplar. Și nu în ultimul rând, îi felicit și pe membrii echipelor de intervenție, care au dat dovadă un nivel bun de pregătire.”, le-a spus lt.-col. Irinel Precup, comandat-adjunct al ISU „Codrii Vlăsiei” Ilfov participanților la exercițiu, la finalul acestuia.