Organizatorii au pregătit pentru penultima zi a evenimentului, un spectacol artistic la care au fost invitați toți locuitorii comunei Berceni și nu numai

În week-end-ul 14-16 iulie, ilfovenii se delectau cu un ”festival ecvestru deosebit în inima Pantelimonului”. ”Pasionații de cai, concurenții care s-au antrenat din greu, dar și oamenii din comunitate care au vrut să urmărească un spectacol special chiar aici, în orașul nostru, au luat parte la trei zile de concurs și distracție! Caii au oferit un adevărat spectacol de forță și eleganță în competiția de anduranță, sărind peste obstacole și încântându-ne la paradă, iar călăreții și-au demonstrat priceperea în tirul cu arcul călare”, povesteau, la finalul Cupei Romsilva Cavalliada, reprezentanții Primăriei orașului gazdă.

Așadar, un sport extrem de apreciat și admirat de către ilfoveni, care au avut parte de un nou regal ecvestru, de data aceasta în sudul județului. În comuna Berceni s-a desfășurat, timp de patru zile, în perioada 20-23 iulie, ”EquiPark Summer Festival” – Marele premiu al județului Ilfov, ediția a ­II‑a, competiție organizată cu ajutorul Consiliul Județean Ilfov și Caii de la Letea, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Federația Ecvestră Română.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 662, ediția print

 

Disciplina ”Obstacole” în călărie reprezintă un amestec spectaculos de curaj, control și abilități tehnice care face ușor de înțeles de ce este unul dintre cele 3 sporturi olimpice ecvestre. În România, disciplina ”Obstacole” este cea mai populară disciplină ecvestră, această probă presupunând parcurgerea unei serii de obstacole (de obicei douăsprezece) ­într-o ordine predeterminată. Cea mai mare parte a obstacolelor reprezintă bare, care pot fi doborâte cu ușurință de pe suporturile lor, dacă sunt atinse în cursul săriturii de către cal sau călăreț. Scopul întrecerii este să se parcurgă toate obstacolele fără greșeală și fără a se depăși timpul alocat.

Cele 18 probe cu obstacole, desfășurate la centrul de echitație/pensiune cai ”EquiPark” din Berceni, Str. Primăverii nr. 301, au fost organizate astfel – joi – Test debutanți/probă de încurajare (premii în diplome și cocarde), Bronze Tour Equestrian Polo (premii constând în produse în valoare de 1.000 lei), Silver Tour Mega Park Residence (premii – 1.500 lei), Gold Tour Top Class Construct (premii – 3.000 lei) și Platinum ­Tour CJ Ilfov (premii – 4.000 lei); vineri – proba de încurajare (diplome și cocarde), VIP Tour Articolecalarie.ro – (premii în produse în valoare de 8.000 lei), Bronze Tour Equestrian Polo (premii în produse în valoare de 1.500 lei), Gold Tour Top Class Construct (premii – 4.000 lei) și Platinum Tour CJ Ilfov (premii – 6.000 lei); sâmbătă – proba de încurajare (diplome și cocarde), VIP ­Tour Articolecalarie.ro (premii în produse în valoare de 800 lei), Silver Tour Mega Park Residence (premii – 2.500 lei), Platinum ­Tour Grand Prix Marele premiu al județului ­Ilfov (premii – 8.000 lei), iar duminică – VIP Tour Grand Prix Articolecalarie.ro (produse în valoare de 900 lei), Silver Tour Grand Prix (premii – 3.500 lei), Gold Tour Grand Prix Top Class Construct (premii – 5.000 lei) și Bronze Tour Grand Prix Equestrian Polo (premii constând în produse în valoare de 2.500 lei). Valoarea totală a premiilor a fost de 45.000 lei, la care s-au adăugat premiile speciale acordate de My Land&Havens.

La finalul zilei de sâmbătă, după premierea câștigătorilor tuturor celor patru probe din program (de altfel, la finalul fiecărei zile s-au premiat campionii probelor din program), terenul competițional a devenit arenă pentru publicul invitat la spectacolul artistic.

Locuitorii comunei Berceni, dar și oricine altcineva a dorit să se bucure de muzică bună, au avut accesul gratuit la concertul pregătit de organizatori. Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, în calitate de prezentatori, i-au invitat pe scenă pe componenții trupei ”Muzicuțele din Berceni”, condusă de Vicențiu Enache, pe Constantin Enceanu, Lora și pe Iuliana Beregoi, însă au ”prestrat” și ei – muzical, alături de colegii din Alb Negru – Kamara, Ralflo și Rareș și L.A.

Norbert Schumann și calul Aladin Du Gast, câștigătorii Marelui premiu al județului

Daiana Vicu, manager EquiPark Berceni, ne-a oferit câteva detalii legate de competiția sportivă și ne-a dezvăluit că au participat 120 de cai și jockey din România, Ucraina, Bulgaria și Emiratele Arabe Unite. Cea mai importantă probă a competiției – Platinum Tour Grand Prix – Marele premiu al județului Ilfov (unde au concurat 9 jockey și 11 cai) a fost câștigată de Norbert Schumann, din România, Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, alături de calul Aladin Du Gast, iar locurile 2 și 3 au fost ocupate de Luca Ruxandariu, de la Clubul ­EquiPark, care a concurat alături de caii Django De Hus și Brilliant Du Rouet Obolensky.

Premierea ­tuturor câș­­ti­gătorilor probelor de sâmbătă s-a făcut pe scena amenajată pentru spectacolul artistic, iar campionii Marelui premiu al județului Ilfov au încălecat caii premianți și au făcut un așteptat tur de onoare, salutând publicul care i-a susținut pe toată durata competiției.

Spectatori avizi de voie bună

Pentru concertul de sâmbătă seară, așteptat de multă vreme de bercenari, organizatorii au pregătit impecabil infrastructura. Zeci de tineri voluntari ai Asociației ENEvoie, extrem de amabili, au ajutat cu indicații precise privind accesul, locurile de parcare, servicii, două ambulanțe au asigurat urgențele – dat fiind faptul că am avut vreme caniculară și oricât de plăcut au adiat crengile salciilor de la baza EquiPark, căldura s-a simțit prin toți porii, food-court-urile au fost bine aprovizionate, apa, sucurile și berile au fost permanent reci, a fost înghețată multă, vată pe băț, chipsuri, ateriere pentru cei mici și, evident … muzică bună. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu sunt o echipă imbatabilă de entertaiment, așa că distracția a fost la ea acasă. Artiștii au făcut spectacol, iar Iuliana Beregoi, cântăreață, actriță și vlogger adorat de copii și adolescenți, care și-a aniversat recent împlinirea a 19 ani, a încheiat seara muzicală alături de câteva sute de tineri veniți din Berceni, alte localități ilfovene și chiar din București, special pentru ea.

Duminică, o parte dintre călăreți și caii lor s-au reîntors la traseul amenajat cu obstacole pentru ultima zi a competiției ecvestre.