Buftea
Închipuiţi-vă că, într-o zi, pe la orele 15 primiţi un telefon că peste trei ore trebuie să vă prezentaţi la Sala Regina Maria de la Palatul Ştirbey. E o surpriză? Este! Aşa li s-a întâmplat multor cadre didactice din Buftea, vineri, 6 iunie.
Popa, învăţătorul, notarul, perceptorul, jandarmul…
De prea multă vreme, pe plaiuri româneşti, învăţătorul a fost „reperul” vieţii satului alături de popă, notar, perceptor şi jandarm. Indiferent de starea materială a părinţilor, orice copil a trecut, trece şi va şti să citească „din mâinile” unui învăţător. Iar mulţi dintre aceşti învăţători sunt precum „Domnul Trandafir” al lui Mihail Sadoveanu: „… şi ne-o dă această învăţătură nu pentru că trebuia şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prinos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa, din curăţenia unui apostol”. Poate şi aceste rânduri au contribuit la admiterea, în 30 iunie 1927, a statutului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România de către Tribunalul Ilfov şi poate, şi în amintirea hazlie a lui Marius Chicoş Rostogan, Parlamentul României a hotărât, în 2007, ca ziua de 5 iunie să devină „Ziua Învăţătorului”. Iar când „se lasă” cu dans şi voie bună, bucuria e şi mai mare.
Premieră la Buftea
Petrecerea organizată pentru a cinsti nobila activitate a cadrelor didactice a fost o premieră în oraş, o surpriză pe care aproape toţi invitaţii au scos-o în evidenţă în discursurile lor publice. Şi pentru a nu nedreptăţi pe nimeni, Gheorghe Pistol a pus la cale o altă petrecere la cele mai înalte standarde – în cadrul Sălii Regina Maria din Palatul Ştirbey – învitând şi grupul atât de îndrăgit deja la Buftea, Delafun. „ Nu este doar petrecerea învăţătorilor, ci a tuturor cadrelor didactice din Buftea şi de aceea îi vom spune Ziua Dascălilor. Influenţa dascălilor asupra noastră, a tuturor, este eternă şi niciodată nu putem uita efortul domniilor lor. Niciodată nu pot să uit ce dăruiţi copiilor şi pentru că ne bucuraţi pe noi, părinţii” le-a spus Gheorghe Pistol celor 160 de cadre didactice prezente la petrecerea organizată în onoarea şi de dragul lor.
„Am aşa mari emoţii!”
Şi ca surpriza să fie şi mai mare, petrecerea a fost întregită de oferirea unor diplome de excelenţă pentru întreaga activitate acelor cadre didactice care au ajuns la vârsta pensionării. Au fost onoraţi astfel învăţători şi profesori de la şcolile 1, 2 şi 3 şi de la la Liceul Dumitru Dumitrescu. Ei sunt: Violeta Bărbulescu ( „Sunt total nepregătită, este surpriză 100% din partea primarului, e o meserie nobilă, iar răsplata noastră apare de fiecare dată când întâlnim un fost elev”), Rodica Rusu, Gheorghiţa Neagotă, Gheorghe Neagotă, Floarea Arsene („Am aşa mari emoţii, sunt fericită că nu am fost uitaţi şi sunt fericită că aici, în sală, sunt şi foşti elevi ai mei”), Vasile Gheorghe, Ecaterina Pătru, Stela Baron, Zina Dumitru, Silvia Dumitru, Gheorghiţa Iustin, Rodica Stanciu, Ion Fătu, Marina Popescu, Cornelia Măcelaru, Dorina Dascălu, Eugen Moraru, Jenica Moraru („primarul mi-a fost elev, unul deosebit şi îi mulţumesc), Marinică Popescu ( „prima oară când avem parte de o astfel de petrecere”), Marieta Andrei ( „diriginta mea de suflet”, cum a spus Gheorghe Pistol), Mihai Gheorghiu („Multțumesc, George că ne-ai reunit pe toţi aici”), Victoriţa Preda, Maria Stăncioiu, Gheorghe Giuglan, Mariana Silvestru.
„Ziua dascălilor” bufteni a intrat astfel, din această zi de 6 iunie, în calendarul sărbătorilor oraşului pentru că, aşa cum spune Gheorghe Pistol, „avem nevoie de un moment pentru a-i onora pe cei ce sădesc lumină pentru a lumina viitorul”.