Dacă vor câștiga finala cu CSM Codlea, vor deveni campioni naționali la categoria lor de vârstă!
Acum aproape un an, Jurnalul de Ilfov făcea o prezentare a clubului sportiv din Popești-Leordeni care, prin inițiativa primarului Petre Iacob, sprijinit de Consiliul Local, fusese „resuscitat”, după ce o perioadă de timp fusese lăsat „de izbeliște”. După nici un an de când făceam această prezentare, tinerii sportivi ai SC Popești-Leordeni obțin performanțe după performanțe, precum și echipa de seniori a grupării sportive.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 658
Vorbeam atunci de faptul că administrația locală își propusese să atragă cât mai mai mulți copii și tineri să practice un sport, să facă mișcare, în primul rând. Lucru pe care, dacă e să ne luăm după rezultatele obținute în ultimul an de la apariția primului nostru articol, l-a reușit pe deplin.
Baza sportivă arată impecabil, terenul de fotbal beneficiază de un gazon cum multe echipe din SuperLigă nu au, iar managementul clubului generează performanțe.
Despre aceste reușite ale sportivilor care fac parte din Secția Fotbal a clubului, am aflat de la președintele acesteia Petre Pașculea.
El a subliniat faptul că datorită condițiilor oferite de această grupare sportivă, tot mai mulți părinți își aduc copiii să practice fotbalul aici.
Dacă, anul trecut, clubul avea circa 130 de sportivi, acum numărul acestora s-a mărit, iar aici joacă fotbal aproape 180 de copii și tineri, după ce au fost înființate noi grupe, una dintre ele fiind cea pentru copii născuți în 2017-2018.
„La acestă grupă avem un antrenor foarte bun, în ceea ce privește inițierea în acest sport, având în vedere că în fotbal sunt foarte puțini specialiști în acest domeniu. Este perioada cea mai grea!
Numele lui este Cristian Popescu, fost jucător la Progresul București, la Astra Giurgiu, la Rapid II, la Metalul și care, totodată, este antrenorul portarilor de la echipa de seniori”, ne-a precizat Petre Pașculea, președintele secției de fotbal de la SC Popești-Leordeni.
Fotbal pentru toate vârstele
Pe lângă echipa de seniori care a ratat „la mustață”, pentru a doua oară, din păcate, calificarea în Liga II-a, fiind învinsă în returul din finala de baraj cu CS Tunari care a promovat astfel în liga secundă, clubul are mai multe grupe, pentru toate categoriile de vârstă: U17, U15, echipă, la rândul ei, campioană județeană la această categorie, U11, copii născuți în 2013-2014.
În ceea ce privește echipa de seniori, care s-a clasat pe locul 2 din seria sa și a intrat la baraj pentru promovarea în Liga a II-a, am aflat că, în primul tur, SC Popești-Leordeni învinsese, pe teren propriu, cu 2-1 echipa tunăreană, dar, în retur, jucătorii din Tunari au întors rezultatul din tur și au câștigat cu 3-1.
Echipa U17, „perla coroanei”
Cele mai multe speranțe și le pun managerii clubului în ceea ce privește evoluția echipei Under 17, care a câștigat campionatul județean cu zero înfrângeri.
„Grupa Under 17 a câștigat Campionatul județean la această categorie de vârstă. În urma acestei performanțe, echipa noastră, antrenată de Valentin Anghel și Roberto Anghel, tată și fiu, s-a calificat în Campionatul național de fotbal U17.
Este o competiție care se desfășoară în sistem eliminatoriu. Astfel, după tragerea la sorți din primul tur, urma să jucăm cu județul Ialomița, dar cum acest județ nu avea campioană la grupa U17, am ajuns în turul următor. Au urmat o serie de victorii, cu Liceul Sf. Pantelimon, în turul 2, și cu Farul Constanța, în turul 3. Am ajuns astfel în semifinale, în care s-a jucat tur-retur. Adversarul nostru în această rundă a fost LPS Vaslui, pe care am învins-o, și astfel ne-am calificat în finală, unde, miercuri, 28 iunie, urmează să întâlnim CSM Codlea, o echipă bună, care și anul trecut a câștigat această competiție, la Buzău. Finala națională este organizată acolo de Federația Română de Fotbal (FRF) atât pentru categoria U17, cât și pentru U19.
Sperăm într-un rezultat bun, pentru că, vorba aceea, o finală nu se «joacă», ci se «câștigă»! Important este mentalul lor, care poate face minuni.
Acești sportivi trebuie să se gândească la faptul că au câștigat un campionat județean, fără nicio înfrângere! Și, mai mult, în momentul în care vorbim, putem spune că sunt a doua echipă la nivel național! Este clar că cel puțin locul 2 îl avem asigurat!”, ne-a informat Petre Pașculea.
„Toate aceste performanțe obținute atât de echipa de seniori, cât și celelate echipe U17 și U15, reprezintă o motivație pentru copiii care vin din urmă. Astfel, acești copii au la ce să viseze, au în față exemple de urmat, și capătă astfel curaj și speranță privitor la o eventuală viitoare carieră sportivă. Acesta este lucrul cel mai frumos”, a punctat și Alin Todireanu, administratorul public al orașului Popești-Leordeni, unul dintre factorii principali de decizie ai administrației locale, care s-a implicat și se implică în continuare, în buna desfășurare a activității clubului sportiv.
Bilanț al campionilor U17
Antrenorul Roberto Anghel a fost cel care ne-a detaliat rezultatele echipei pe care o antrenează împreună cu tatăl său, Valentin Anghel.
„Parcursul din acest an a constat în 24 de etape de campionat. În cadrul acestor confruntări, am avut victorii în 21 de etape și 3 meciuri terminate la egalitate. Jucătorii noștri au înscris, în total 154 de goluri și au primit 23 de goluri! Asta dovedește că am avut atât cel mai bun atac, cât și cea mai bună apărare.
În cele trei tururi eliminatorii, din cadrul campionatului național, urma să jucăm prima partidă cu județul Ialomița (Unirea Slobozia), dar am câștigat cu 3-0, prin neprezentare. În al doilea tur am întâlnit campioana Bucureștiului – Liceul Sf. Pantelimon -, pe care am învins-o cu scorul de 5-1, în cadrul unui meci foarte spectaculos, iar în turul 3 am avut-o ca adversară pe Farul Constanța pe care am învins-o cu scorul de 3-1, după ce am întors rezultatul de la 0-1.
Apoi, în semifinale, am jucat cu LPS Vaslui, campioana județului. În tur scorul a fost 1-0 pentru noi, iar în retur 2-2. A fost un meci foarte greu, în care am fost conduși cu 2-0 la pauză și am reușit să întoarcem rezultatul în favoarea noastră și să obținem calificarea în finala campionatului național, unde o vom întâlni pe CSM Codlea.
Pentru noi, a fost un an perfect până în momentul de față, nu avem nicio înfrângere și sperăm să rămânem așa până la sfârșit”, ne-a spus tânărul antrenor al echipei U17 din Popești-Leordeni.