@ Faptele bune în Postul Paștelui, drumul către un suflet mai bun
Postul Paștelui este o călătorie. Nu numai a trupului, ci și a sufletului. Este un drum spre lumină, o trecere prin pustia ispitelor, o redescoperire a iubirii și a credinței. De multe ori, noi oamenii postim doar cu buzele, dar inima noastră rămâne împietrită. Însă adevăratul post este cel care îmblânzește sufletul și îl apropie de Dumnezeu. Astfel, vă voi spune povestea unui bătrân cu inima împietrită, care, printr-o întâmplare simplă dar plină de har, a ajuns să simtă căldura sufletească izvorâtă din divinul din noi.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 747, ediția print
Într-un sat liniștit, trăia un bătrân numit Ion. Era cunoscut pentru severitatea cu care respecta postul. Nu gusta nici carne, nici lapte, nici ouă, dar cuvintele lui erau uneori mai aspre decât o iarnă grea. Nu ierta ușor, nu răspundea cu bunătate, iar când cineva îi cerea ajutorul, ofta și se întorcea în treaba lui. Într-o zi, preotul satului l-a întrebat: ”Ioane, postești cu trupul, dar postești și cu sufletul? Căci dacă buzele tale nu rostesc răul, dar gândul tău judecă aspru, la ce folosește postul tău? Dacă mâinile tale nu ating carnea, dar nici nu se întind spre a ajuta, unde este mila?”. În noaptea aceea, bătrânul nu a putut dormi. Cuvintele preotului îl bântuiau ca vântul de toamnă care scutură frunza uscată. A doua zi, în drum spre biserică, a văzut o femeie bătrână, gârbovită de ani, care abia își căra sacul cu lemne. Fără să stea pe gânduri, i-a luat greutatea de pe umeri și a ajutat-o să ajungă acasă. Când a văzut recunoștința din ochii ei, Ion a simțit o căldură pe care nu o cunoscuse până atunci. Și-a înțeles greșeala: postul adevărat nu este doar înfrânarea de la mâncare, ci îmblânzirea inimii.
Ce înseamnă să-i ajuți pe cei în nevoie?
Să ajuți nu înseamnă doar să dai bani. Înseamnă să fii acolo unde cineva are nevoie de tine. Înseamnă să asculți, să împarți, să îți deschizi inima fără să aștepți ceva în schimb. De exemplu:
- Oferă un cuvânt bun – uneori, un simplu ”Te ascult” poate fi balsam pentru o inimă rănită.
- Dăruiește din puținul tău – o pâine, o haină, un zâmbet. Ele pot părea mici, dar pentru cineva care nu are nimic, pot fi totul.
- Ascultă cu adevărat – sunt oameni care nu au nevoie de bani, ci de o ureche care să le audă durerea.
- Fii prezent – mergi în vizită la un bătrân singur, spune-i o vorbă bună unui necunoscut, rostește o rugăciune pentru cineva care trece prin suferință.
Într-o zi, la ușa unei familii sărace a bătut un copil. Avea o pungă cu câteva mere și o bucată de pâine. ”Mama mi-a spus că voi aveți nevoie mai mare decât noi”, a spus el timid. Părinții l-au privit cu lacrimi în ochi. În acel moment, au înțeles că Dumnezeu le trimisese un înger. Oare câți dintre noi mai au inima curată ca a unui copil?
Puterea rugăciunii și a iubirii față de aproapele
Rugăciunea este puntea între om și Dumnezeu. Este felul în care sufletul nostru vorbește, caută alinare, găsește răspunsuri. Dar rugăciunea fără iubire este ca un vas gol: sună, dar nu hrănește. ”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31) nu este doar o poruncă, ci o chemare la a fi mai mult, la a deveni lumină. Într-un oraș agitat, un bătrân ședea zilnic pe aceeași bancă din parc. Oamenii treceau grăbiți, indiferenți. Până când, într-o zi, o femeie i-a adus o cană cu ceai cald și s-a așezat lângă el. Au stat de vorbă o vreme, iar la final bătrânul i-a spus: ”Astăzi, pentru prima oară după mult timp, nu m-am mai simțit singur.” Postul este iubire. Postul este milă. Postul este căldura unui suflet care nu trece nepăsător pe lângă durerea altuia. Și nu numai în aceste zile, ci în fiecare zi a vieții noastre. Căci orice bine oferit se întoarce înzecit la noi, sub forma unei bucurii neprețuite.
