Joi, 15 august, România va străluci din nou sub lumina divină adusă de Praznicul Adormirii Maicii Domnului. În această zi specială, clopotele bisericilor vor răsuna încă din zori și vor aduna credincioși din toată țara pentru a aduce slavă și recunoștință Preacuratei Fecioare Maria. În lăcașele de cult, cu mic, cu mare, vor sărbători împreună, uniți în credință și rugăciune.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov ediția print nr. 715
Maica Domnului, purtătoare de har și strălucire nemărginită, a trăit fără de păcat, împlinind cu desăvârșire toate darurile divine lăsate de Dumnezeu omului. Pentru dragostea Sa nețărmurită și pentru că răspunde la chemările sufletelor credincioase, joi, 15 august, cu toții îi vom aduce un omagiu deosebit. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ne amintește de momentul sacru când Preacurata Fecioară Maria a părăsit această lume și a fost înălțată la Ceruri. Alături de Fiul Său, Iisus Hristos, Ea veghează asupra noastră și asupra sufletelor noastre. În cuvintele Sfântului Teofan al Niceei, ”dacă am vrea să o numim ”înger” ca pe o oglindă transparentă care reflectă toată plinătatea divină, sau o statuie sublimă ce vestește frumusețea și mândria dumnezeiască, n-am greși față de adevăr. Grațiile și sclipirile dumnezeiești ale Duhului au revărsat asupra Ei o abundență de har, umplând-o de strălucire și frumusețe, făcând-o să scânteieze ca o mireasă și o regină. Ea a fost proclamată cu strălucire Mireasă preafrumoasă a Tatălui și a Dumnezeirii Izvor de Slavă.”
Frumusețea divină a Preacuratei Fecioare Maria, oglinda sclipitoare a dumnezeirii
Fecioara Maria, fiica lui Ioachim și Ana, era logodnica lui Iosif din Nazaret în momentul conceperii lui Hristos, ceea ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gavriil. Conform tradiției creștine, Maria a rămas Fecioară atât în timpul conceperii, cât și după Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. În cadrul spiritualității Bisericii Ortodoxe, Ea este considerată prima și cea mai mare dintre sfinți, fiind ”mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii.”
Punctul de plecare către mântuirea noastră
În cinstea Fecioarei Maria care a născut pacea și izbăvirea, pe 15 august, și în toate marile sărbători ale anului dedicate Sfintei Maria, preoții săvârșesc slujbe speciale, aducându-i mulțumire, slavă și supravenerare. Astfel, joi, toți creștinii o sărbătorim cu recunoștință pe cea care a adus pacea și izbăvirea veșnică în lume. ”Când Hristos Dumnezeul nostru a binevoit să o ia pe Maica Sa la Sine, cu trei zile înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, despre mutarea Sa de pe pământ. Arhanghelul Gavriil i-a spus: ”Vremea este să o iau pe Maica Mea la Mine. Nu te teme, ci primește cu bucurie cuvântul, căci vei veni la viața nemuritoare”. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu o bucurie adâncă și, dorind să se mute la Fiul Său, s-a urcat degrabă pe Muntele Măslinilor pentru a se ruga. Acolo, pomii s-au plecat de la sine, aducând cinstea cuvenită stăpânei, ca niște slugi însuflețite. Așezându-se pe pat, a făcut rugăciuni pentru întărirea lumii și pentru trecerea Sa pașnică, și a adus binecuvântare asupra tuturor. Astfel, și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului Său”, ne povestesc preasfinții părinți. Prin Maica Domnului, natura omenească s-a unit cu Dumnezeu și s-a început mântuirea noastră. De aceea, în fiecare an, pe 15 august, Biserica prăznuiește Adormirea Sfintei Fecioare Maria, iar credincioșii ortodocși din întreaga lume o reînvie în inimile lor. Datorită curăției și supunerii Sale față de voința divină, Ea a fost parte integrantă a Tainelor Mântuirii. Prin Preacurata și Pururea Fecioară Maria, s-a început mântuirea noastră.
Maica Domnului să aducă mereu mângâiere și lumină în sufletele noastre!
Să ne aducem aminte de Maica Domnului, care ne mângâie sufletele cu minunile Sale! Joi, la praznicul înălțării Sale la Ceruri, să ne îndreptăm spre biserică de dimineață și să ne alăturăm în rugăciune preoților și credincioșilor. Să ne rugăm Împărătesei cu tărie și dragoste creștinească pentru sănătatea, pacea, bucuria și mântuirea noastră. Fie ca Maica Domnului să ne aducă mereu mângâiere și lumină în sufletele noastre!
La mulți ani sărbătoriților zilei!
Cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, vă dorim din inimă un călduros ”La mulți ani”! În această zi sfântă, când întregul nostru popor se adună pentru a cinsti și a aduce mulțumire Preacuratei Fecioare Maria, să fiți înconjurați de binecuvântarea și lumina divină ale Maicii Domnului. Fie ca marea sărbătoare să vă aducă în suflete pace, bucurie și împlinire. Să fiți întăriți în credință și să găsiți mereu sprijin și mângâiere în rugăciuni. Maica Domnului să vă ocrotească și să vă călăuzească pașii, aducându-vă sănătate, fericire și împliniri în viață.