Două mari sărbători au îmbrăcat România în straie frumoase, săptămâna trecută. Praznicul închinat Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir de marți, 26 octombrie şi cel închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, de miercuri, 27 octombrie. Acestea au reunit credincioşi din toată ţara, în rugăciune, la Catedrala Patriarhală, din Bucureşti. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a îndemnat lumea la cultivarea vieţii şi sănătăţii, prin respectarea «cu stricteţe» a sfatului medicilor şi măsurilor sanitare hotărâte de autorităţi. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 573, ediția print

Mai mult, Patriarhul României le-a explicat credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală, la marea sărbătoare a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor că, „fiecare trebuie să fie conştient, liber şi responsabil atunci când sănătatea sa se află în pericol”.  „Cei doi prieteni ai lui Hristos Cuviosul, Dimitrie cel Nou şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, numit şi Noul Hozevit de către Biserica Ierusalimului, sunt prieteni ai lui Hristos, deci aducători de vindecare sufletească şi trupească în vreme de boală. De aceea, noi ne rugăm să ne păzească de orice primejdie şi, de asemenea, îi rugăm să ne dăruiască multă sănătate, ajutor de la Dumnezeu, pace şi bucurie, pentru a spori în credinţă şi în iubire creştină, în sfinţenie şi fapte bune, amintindu-ne mereu că viaţa şi sănătatea sunt daruri primite de la Dumnezeu, pe care noi trebuie să le cultivăm prin rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autorităţile competente. Fiecare trebuie să fie conştient, liber şi responsabil atunci când sănătatea sa se află în pericol. Pentru că noi nu ştim dacă suntem suficient de pregătiţi să trecem dincolo”, le-a spus Întâistătătorul BOR, credincioşilor, în cuvântul său de învăţătură. 

Îndemn la rugăciune pentru încetarea pandemiei 

La ceas de mare sărbătoare creştină, Patriarhul României a îndemnat la rugăciune către Sfântul Dimitrie cel Nou ca „să înceteze această pandemie care a devenit foarte agresivă şi care a înmulţit suferinţa, lacrimile, în toată ţara şi în toată lumea”. „De foarte multe primejdii a fost izbăvit oraşul Bucureşti de către Sfântul Dimitrie cel Nou. În 1814, în timpul domnitorului Caragea, a fost o ciumă cumplită. O mulţime de oameni au murit, ca şi în zilele noastre cu epidemia aceasta, care în mod neaşteptat a cuprins lumea întreagă, devenind pandemie. Şi oamenii au strigat cu rugăciuni fierbinţi şi cu post şi cu multe lacrimi şi au cerut ajutor Sfântului Dimitrie, care a făcut să înceteze ciuma, după ce o mulţime de oameni au murit. În 1827 a fost o secetă cumplită, urmată de o foamete mare şi, de asemenea, Sfântul Dimitrie cel Nou, fiind rugat în procesiune cu moaştele sale, a încetat seceta. În 1831, oraşul a fost încercat din nou de holeră. Atunci au murit iarăşi sute şi mii de oameni din cauza holerei şi el a fost rugat să izbăvească populaţia înfricoşată şi îndurerată şi a încetat holera. Deci să ne rugăm şi noi să înceteze această pandemie care a devenit foarte agresivă şi care a înmulţit suferinţa, lacrimile în toată ţara şi în toată lumea”, a mai spus Părintele Patriarh.

Patriarhul Daniel, urări de sănătate, pace şi bucurie tuturor românilor

Având în vedere perioada grea prin care trece întreaga omenire în contextul epidemiologic actual, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat tuturor românilor gândurile sale alese de sănătate, pace în suflet şi sporire în credinţă. „Ne rugăm lui Dumnezeu ca pentru mijlocirile sfinţilor cuvioşi Dimitrie cel Nou, Ioan Iacob de la Neamţ şi ale tuturor sfinţilor să ne dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi mult ajutor în viaţă, ca să trecem prin necazuri, încercări, să dăruiască celor bolnavi însănătoşire, celor care sunt îndoliaţi să le dăruiască consolare sau mângâiere sufletească, să dăruiască tuturor multă credinţă, nădejde şi dragoste”, a mai spus Patriarhul României. 

Reamintim că miercuri, pe 27 octombrie, cu prilejul praznicului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor, pelerini din toate colţurile ţării s-au reunit, din nou, în rugăciune şi închinare, în curtea Catedralei Patriarhale, acolo unde a fost aşezată racla cu cinstitele moaşte ale acestui sfânt, mare făcător de minuni. Pentru siguranța sanitară a rugătorilor, pelerinajul de anul acesta s-a desfăşurat pe parcursul a şapte zile. Manifestările dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au debutat încă de joi, 21 octombrie, când Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina au fost scoase spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale. Sâmbătă dimineaţă, Sfintele Moaşte au fost aşezate spre închinare în Baldachinul Sfinţilor, iar joi, pe 28 octombrie după închinarea ultimului credincios, au fost aşezate din nou în Catedrala Patriarhală.
Pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, raclele cu Moaştele Sfinţilor au fost acoperite cu un capac transparent, care a fost dezinfectat permanent. Ca şi anul trecut, participarea la manifestările organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu Patriarhia Română, s-a desfăşurat „cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauţie, ordine şi protecţie igienico-sanitară”, impuse de actualele condiţii pandemice din Capitală, a anunţat Patriarhia Română.

Foto: Basilica.ro