Cel de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Teoctist Arăpașu a fost omagiat recent, în localitatea natală, cu prilejul împlinirii celor 108 ani de la nașterea sa. Un sobor de preoți condus de Părintele Petru Fercal, Protopopul Protopopiatului Botoșani a săvârșit slujba de pomenire a fostului Patriarh al României, în data de 7 februarie, la casa memorială a Preafericitului Părinte Teoctist, din județul Botoșani.  

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 640, ediția print

Iubit și prețuit de clerici și credincioși deopotrivă, Părintele Patriarh Teoctist Arăpașu a rămas în inimile multor români care-i cinstesc amintirea cu diverse ocazii. Pe 7 februarie, în ziua în care s-au împlinit 108 ani de la nașterea fostului Patriarh al României, părintele cu chip frumos și luminos, senin și blând, ziditor și restaurator de lăcașuri de cult, oameni de toate vârstele și din toate colțurile țării i-au adus un pios omagiu. La casa memorială din satul Tocileni, comuna Stăuceni, Botoșani, zeci de credincioși în frunte cu preoții slujitori ai bisericilor din zonă, au înălțat rugăciuni la Ceruri pentru odihna sufletului Părintelui. Cu acest prilej, i-au mulțumit, din nou, Preafericitului Părinte Teoctist pentru că în timpul vieții, a iubit biserica și oamenii, L-a iubit la modul absolut pe Hristos Mântuitorul lumii, a apărat credința cu toată puterea sa și a cultivat sfintele virtuți ale desăvârșirii.

Părintele Petru Fercal: ”Cu astfel de oameni am putut să menținem zestrea pe care am primit-o de la străbuni”

Părintele Petru Fercal, Protopopul Protopopiatului Botoșani a pus la sufletele celor prezenți la rânduielile bisericești, un cuvânt de învățătură frumos și de mare folos. ”Cu astfel de oameni am putut să menținem zestrea pe care am primit-o de la străbuni și să o transmitem mai departe copiilor, dragostea de biserică, dragostea de țară, dragostea de Dumnezeu, dragostea de oameni”, a spus Părintele Protopop Petru Fercal.

Părintele Patriarh Teoctist Arăpașu, o viață dedicată credincioșilor

Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu s-a născut la data de 7 februarie 1915, în satul Tocileni, județul Botoșani, fiind al zece-lea fiu al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu, din cei 11 copii ai familiei. La botez a primit numele de Toader. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursuri de teologie ortodoxă, inclusiv cursuri pastorale preoțești. ”A intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist, la 6 august 1935. La 16 septembrie 1962 a fost instalat ca episcop la Arad (ales în 28 iulie), unde a păstorit 10 ani. La 25 februarie 1973 a fost înscăunat Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (ales în 28 ianuarie). A fost ales în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei la 25 septembrie 1977 și a fost înscăunat la 9 octombrie. După moartea Patriarhului Iustin, 31 iulie 1986, a devenit locțiitor de Patriarh. Pe 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar pe 16 noiembrie a fost întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”, potrivit Agerpres.ro. În timpul vieții sale, Părintele Teoctist a ridicat nu mai puțin de o sută de biserici și a promovat învățământul religios. Patriarhul Teoctist Arăpașu a trecut la cele veșnice la data de 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani. După o slujire arhierească de 57 de ani, Preafericitul Părinte Patriarh a lăsat în urma sa, o Biserică înfloritoare și unită.