În urma unor articole din mass-media în care se menționa faptul că agricultorii vor primi „o subvenție substanțială de la APIA pentru uleiul de măsline”, agenția de plăți a făcut următoarele precizări. „Din analiza efectuată asupra actelor normative în vigoare și a modului de implementare a schemelor de plăți directe pe teritoriul României, în baza prevederilor REG CE nr. 1306/2013, respectiv REG CE nr. 1307/2013, rezultă faptul că, în realizarea materialelor de presă au fost preluate numai prevederile art. 52, alin. 2 din Regulamentul CE nr. 1307/2013, fără a fi luate în calcul actele normative naționale de punere în aplicare a prevederilor acestui regulament. Astfel, rezultă că, prin niciunul din actele normative în vigoare România nu susține subvenționarea, fie și prin schema de sprijin cuplat, a uleiului de măsline. De altfel, înțelesul schemei de sprijin facultativ cuplat așa cum este prevăzut în Reg CE nr. 1307/2013 este acela că acest sprijin se acordă cuplat de o producție. Din acest punct de vedere, România, chiar în condițiile în care ar exista cerințe, nu ar putea acorda o schema de sprijin cuplat pentru uleiul de măsline, de exemplu, neavând producție de măsline” precizează APIA.

Revenind la prevederile actelor normative în vigoare, acestea prevăd:

ART 52. din REGULAMENTUL (UE) NR. 1307/2013 din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, prevede:

„Art. 52: Norme generale

(1)Statele membre pot acorda sprijin cuplat fermierilor în condițiile prevăzute în prezentul capitol (denumit în continuare în prezentul capitol «sprijin cuplat»).

(2)Sprijinul cuplat poate fi acordat în următoarele sectoare și producții: cereale, plante oleaginoase, culturi proteice, leguminoase pentru boabe, in, cânepă, orez, fructe cu coajă lemnoasă, cartof pentru feculă, lapte și produse lactate, semințe, carne de oaie și de capră, carne de vită și mânzat, ulei de măsline, viermi de mătase, furaje uscate, hamei, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr și cicoare, fructe și legume și specii forestiere cu ciclu scurt de producție.

(3)Sprijinul cuplat poate fi acordat numai în acele sectoare sau în acele regiuni dintr-un stat membru în care anumite tipuri de agricultură sau anumite sectoare agricole care sunt deosebit de importante din motive economice, sociale sau de mediu sunt afectate de anumite dificultăți.

(6)Sprijinul cuplat se acordă sub forma unei plăți anuale, în limite cantitative definite și se bazează pe suprafețe și producții fixe sau pe un număr fix de animale.”

Reținem faptul că art. 52 este articol de norme generale din Regulament, care statuează în mod evident că sprijinul se bazează pe suprafețe și producții fixe.