Patriarhia Română se solidarizează cu familiile victimelor exploziilor de la Crevedia și vine în întâmpinarea nevoilor financiare ale acestora.
”Patriarhia Română exprimă profundul său regret pentru victimele exploziei petrecute sâmbătă, 26 august 2023, în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița.
Acest tragic eveniment soldat cu multe victime umane, în cazul actual două persoane decedate și 56 rănite, este unul care ne solidarizează cu familiile greu încercate ale acestora.
În aceste sens, Patriarhia Română acordă un sprijin financiar de 3.000 lei fiecărei familii cu victime ale acestui accident, iar Arhiepiscopia Bucureștilor se oferă să susţină integral costurile legate de serviciile funerare ale persoanelor care au trecut la cele veșnice în urma tragicului accident.
La rândul ei, Arhiepiscopia Târgoviștei, prin departamentul social-filantropic, este alături de familiile victimelor, prin ajutorare concretă.
De asemenea, Patriarhia Română adresează un îndemn frățesc eparhiilor ortodoxe românești din ţările unde sunt transportate victimele în stare gravă să contribuie prin donații la costurile suplimentare ocazionate de transportul victimelor transferate la spitalele din străinătate de la aeroporturile unde ajung răniții, până la clinicile care îi preiau, precum și la costurile de cazare a membrilor familiilor care i-ar putea însoți pe acești grav răniți.
Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască grabnică însănătoșire celor ajunși pe patul de suferință din cauza acestei tragedii, să-i mângâie și să-i întărească pe cei apropiați”, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Reamintim că, în seara zilei de sâmbătă 26 august, în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița s-au produs mai multe explozii la o stație GPL, eveniment soldat cu 58 de victime din care două au decedat, iar o a treia se află în stare critică.