Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri, vizita preşedintelui Klaus Iohannis.
Întâlnirea Patriarhului României cu preşedintele ţării, a avut loc la Reşedinţa Patriarhală. „A fost o vizită privată” au confirmat ieri, pentru Agerpres, surse din Administraţia Prezidenţială. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat, aseară, că întâlnirea celor doi a fost prilejuită de prezentarea programului manifestărilor dedicate împlinirii celor o sută de ani de la Marea Unire.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu: “S-a luat în discuţie actualul stadiu al lucrărilor la Catedrala Naţională”
“Din perspectiva Bisericii Ortodoxe este un an extrem de important şi este legat inclusiv de sfinţirea Catedralei Naţionale. S-a luat în discuţie actualul stadiu al lucrărilor la Catedrala Naţională şi s-a convenit că ziua cea mai potrivită pentru sfinţirea ei este ziua Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie şi nu 1 decembrie, cum se vorbea până acum”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriahiei Române, Vasile Bănescu.
Catedrala Mântuirii Neamului va fi “Catedrala eroilor români” din toate timpurile
Sfinţirea Altarului noii catedrale urma să aibă loc, pe 1 decembrie. Aşadar, după discuţia de ieri dintre Părintele Patriarh şi preşedinte, lăcaşul de cult va fi sfinţit pe 30 noiembrie. Acesta va primi hramurile “Înălţarea Domnului şi Ziua eroilor români”, precum şi “Sfântul Andrei”, Apostolul românilor şi Ocrotitorul României. Catedrala va deveni astfel, Catedrala eroilor români din toate timpurile care s-au jertfit pentru apărarea, unificarea şi libertatea poporului român. Clădirea va avea o lungime de 126,10 de metri, o lățime de 67,70 metri şi o înălţime de 120,00 metri până la baza crucii de pe turla principală. Aici se vor afla principalele spaţii liturgice, care vor fi dispuse succesiv, în conformitate cu cerinţele liturgice ortodoxe.
Clădirile mici din jurul Catedralei vor găzdui pelerinii şi numeroasele acţiuni sociale şi medicale ale Bisericii
Catedrala Mântuirii Neamului va avea şi clădiri anexe, care se vor întinde pe suprafeţe mai mici şi vor fi ridicate după finalizarea construcţiei Catedralei. Practic, aceste anexe vor fi întrebuinţate ca spaţii pentru cazarea şi hrana pelerinilor, pentru activităţi pastorale, culturale, sociale şi medicale ale Bisericii. Alături de Catedrală va fi amenajat şi un parc cu o suprafaţă de cinci hectare. Parcul va cuprinde multe spaţii verzi, unele fiind amenajate special pentru copii.