Așa cum ne-au obișnuit deja, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului continuă seria acțiunilor sociale în județul Ilfov și în acest an. Vineri, pe 1 februarie, aceștia s-au întors în comuna Afumați unde, împreună cu experții în sănătate, i-au ajutat pe copii să învețe să trăiască sănătos.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 438, ediția print

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au desfășurat vineri, la Afumați, ediția cu numărul 53 a campaniei de „Prevenție și Educație pentru Sănătate”, organizată de Patriarhia Română, în parteneriat cu Ministerul Sănătății. În cadrul primei campanii din acest an, 700 de copii din localitate au primit cele mai bune sfaturi pentru igiena personală și alimentația echilibrată. Cu acest prilej, copiii au aflat și tehnicile de îmbunătățire a posturii și de combatere a fenomenului de bullying. Având în vedere că în România a fost declarată epidemie de gripă, specialistul le-a explicat elevilor cum să se ferească de virusul gripal. „Ca de fiecare dată, insistăm pe faptul că igiena personală este principala barieră în vederea îmbolnăvirii. Acum, mai mult ca de obicei, trebuie să insistăm pe faptul că indiferent că poartă mască sau nu, cel mai important este spălatul cu apă și săpun pentru păstrarea unei sănătății de către copii și adulți, deopotrivă”, a spus Gelu Costache, asistent balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Micuții ­și-au primit oaspeții cu mare bucurie. În semn de recunoștință și prețuire pentru cunoștințele vaste pe care le-au acumulat, la sfârșitul programului, un grup de elevi costumați în frumosul nostru port popular, le-a oferit invitaților un program artistic extraordinar. La rândul lor, voluntarii, care au poposit în mijlocul elevilor din Afumați încărcați cu daruri, le-au oferit tuturor copiilor produse de igienă orală.

 

„De foarte multe ori, copii vor să mănânce acele lucruri nesănătoase pe care le mănâncă ceilalți colegi și de fiecare dată când cineva vine cu ceva sănătos la școală este văzut ca un intrus. Drept urmare, este foarte bine să facem aceste campanii pentru că de aici pornește totul, din școală, pentru că un părinte care este conștiincios, care are grijă și știe principiile alimentației sănătoase degeaba îi dă un pachet sănătos copilului la școală dacă acesta nu poate să îl mănânce de rușine față de colegi sau pur și simplu că este antrenat într-o alimentație nesănătoasă colectivă”, a explicat dr. Simona Carniciu, medic specialist în Diabet, Boli Metabolice și Nutriție și voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

„Este o activitate foarte utilă pentru copii, mai ales pentru cei care provin din mediul rural. Aici fiind foarte aproape de București, acești copii cunoșteau foarte multe noțiuni despre îngrijrea sănătății. Dar, chiar și așa, este foarte important pentru ei să vină un medic și să le întărească ideea că toate aceste lucruri sunt esențiale pentru ca mai târziu să nu aibă probleme de sănătate. În acest an, ne dorim să desfășurăm foarte multe activități de pre­venție. Toate prezentările specialiștilor, de astăzi (n.r. – vineri, 1 februarie), au fost adaptate conform vârstei copiilor și i-am grupat pe trei serii, fiecare serie a câte 230 de tineri, aproximativ”, a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. „Parohia noastră s-a organizat în acest parteneriat frumos pe plan local cu Școala Afumați reprezentată prin doamna directoare Izabela Pena și prin domnul primar Gabriel Dumănică, s-a mobilizat prin organizarea efectivă a evenimentului și prin oferirea la plecarea elevilor a unui sandviș și a unei ape plate. Un eveniment deosebit pentru toți copiii și tinerii comunei Afumați, lucru remarcat și de cadre didactice, de Primărie și de noi, preoții, și de părinții elevilor implicați”, a spus părintele Florin Ionică, parohul Parohiei Afumați II.

„Cu siguranță este unul dintre cele mai ­mari evenimente, un eveniment de care ne bucurăm că are loc în comuna Afumați. Școala este considerată o prioritate de Primăria și Consiliul Local și suntem mereu alături de ei și venim tot timpul cu proiecte noi. Acest proiect al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului ne-a încântat foarte mult”, a spus Gabriel Dumănică, primarul comunei Afumați. Peste 12.000 de persoane din 13 județe au beneficiat până acum de sprijinul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, în cadrul Campaniei de „Prevenție și Educație pentru Sănătate”. Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de către voluntari sub coordonarea atentă a părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.