Bugetul Primăriei Capitalei pe acest an, în valoare de circa 4,18 miliarde de lei, a fost rectificat în scădere cu aproximativ 240 de milioane de lei, după ce, în ședința CGMB de săptămâna trecută, consilierii municipali au adoptat un proiect de hotărâre în acest sens.

„A fost o rectificare negativă, pentru că veniturile estimate au fost supradimensionate la începutul anului. S-a tăiat în principal de la Direcția de Investiții, având în vedere că multe proiecte nu s-au realizat, ori nu au fost derulate procedurile pentru începerea lor și s-au adăugat în special pentru ­RADET cele aproape 73 de milioane de lei. S-a mai adăugat o sumă la Lacuri, Parcuri și Agrement, de 11 milioane de lei și încă 15 milioane de lei, la Clubul Sportiv Municipal, au fost contracte neplătite acolo, de unde și solicitarea mea pentru demiterea actualului director“, a declarat, potrivit Mediafax, primarul general interimar al Capitalei, Ștefănel-Dan Marin.

Întrebat dacă cele circa 73 de milioane de lei sunt suficiente RADET, el a menționat că, suplimentar față de ceea ce își propusese să găsească la rectificare, 50 de milioane, era nevoie de încă 300 de milioane ca regia să funcționeze în parametri.

„Având în vedere însă că, în urma ședinței de Guvern din 23 octombrie, dânșii au hotărât să nu aloce niciun ban pentru ajutorul de combustibil, ne-au oferit posibilitatea, deși nu avem încă normele de aplicare ale HG-ului, ne-au oferit posibilitatea de a face împrumut la Trezorerie, în condițiile de a nu depăși limita la care avem acces. În acest moment, am calculat, în Trezorerie, undeva până în 200 de milioane de lei putem face un împrumut. Nu vom avea intenția de a merge în limita maximă de plafon, de 30%, până la urmă este hotărârea CGMB care este suma cu care ne vom împrumuta, cert este că toată lumea așteaptă acești bani, în special ELCEN, pentru a nu avea probleme cu furnizorii săi de gaz. În continuare, suntem în situația în care să găsim și alte surse de finanțare, cu ajutorul Guvernului, va fi undeva la 100 – 120 de milioane de lei“, a spus edilul Capitalei. Potrivit acestuia, creditul va fi făcut pe o perioadă de maximum 20 de ani.