Consilierii aleși în comuna Periș la alegerile locale din 27 septembrie 2020 au fost convocați, marți, 3 noiembrie, prin Ordinul Prefectului județului Ilfov, pentru ceremonia de constituire a Consiliului Local Periș.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 524
”În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare, am emis Ordinul Prefectului nr. 592/30.10.2020, prin care v-am convocat la ceremonia de constituire a Consiliului Local al comunei Periș”, a anunțat, în deschiderea evenimentului, Daniel Tudorel Zamfir, prefectul județului Ilfov.
Secretarul general al UAT Periș a anunțat că în comună au fost aleși 14 consilieri, la ceremonie fiind prezenți 14, și nu a existat nicio cerere pentru depunerea jurământului online.
Conform procedurii, reprezentantul Primăriei Periș cu atribuții de secretar general a dat citire ordinului prefectului și a anunțat că ședința este condusă de consilierul local, decan de vârstă, Marin Ion, asistat de doi dintre cei mai tineri consilieri, respectiv Leocan Cristian și Fifiiță Marian.
Secretarul general al comunei Periș a prezentat încheierea pronunțată de către Judecătoria Buftea privind validarea consilierilor locali aleși. Prin încheierea dată în ședința din camera de consiliu, din data de 20.10.2020, de către Judecătoria Buftea, în dosarul 26644/94/2020, privind validarea mandatelor de consilieri, instanța a dispus: ”În baza art. 114 alin. (1) din O.U.G. nr.57/2019 actualizată, validează mandatele următorilor consilieri locali ce intră în componenţa Consiliului local al comunei Periş: Mureșan Zenobia, Gheorghe Nicolae, Gheorghe Viorel, Mititelu Viorel, Ioancă Daniel, Ion Marin, Ene Teodor, Neagu Ion, Ilie Ion, Stanciu Ion, Matei C. Ion, Matei P. Ion, Fifiiță Marian, Leocan Cristian, care au fost declaraţi aleşi potrivit procesului verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru Consiliul local la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020, încheiat de Circumscripţia Electorală nr. 35 – comuna Periş. Invalidează, ca urmare a declaraţiei de renunţare, mandatul domnului Albu Anghel. Prezenta hotărâre se va comunica Prefectului judeţului Ilfov şi Secretarului General al comunei Periş şi persoanei pentru care s-a invalidat mandatul. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare către persoanele interesate. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunțată astăzi, 20.10.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei”.
În ordine alfabetică, consilierii aleși și validați de Judecătorie au depus jurământul, cu mâna pe Biblie și pe Constituția României. După ce Consiliul Local Periș s-a constituit legal, a fost citită hotărârea civilă prin care a fost validat de instanță prin hotărâre definitivă mandatul de primar al domnului Anghel Albu. Acesta a depus, la rândul său, jurământul de credință.
Primarul reales al comunei Periș, Anghel Albu, a declarat ulterior că a avut o companie electorală cu totul atipică.
”A trebuit să fac o campanie electorală din pat. Am avut o problemă de sănătate pe care am trecut-o cu bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt în fața dvs. ca primar, la acest scrutin. Alegerea mea s-a făcut datorită muncii, nu activității în teren și propagandei făcute ca politician. Mulți au crezut că nu se termină campania, vom fi mereu într-o campanie, să ne înjurăm, să ne jignim. Cu toții știm că am muncit, am pus umăr la umăr, împreună cu consilierii. În 12 ani am schimbat fața comunei Periș, am asfaltat 54 de km, adică distanța București – Ploiești. Unii spuneau că nu am făcut nimic. Sper ca Dumnezeu să ne țină mintea luminoasă, sper ca Dumnezeu să ne ajute în tot ceea ce ne vom propune în acest mandat”, a declarat primarul, subliniind că activitatea sa a fost întotdeauna una transparentă, bazându-se pe părerile echipei de consilieri și specialiști ai primăriei, pentru a se munci în folosul comunității.
”Alegerile nu au fost câștigate în totalitate de mine, ci împreuna cu echipa”, a punctat edilul.
Prefectul Daniel Tudorel Zamfir a declarat, la rândul său: ”Vă felicit pe toți, pentru că în dvs. cetățenii și-au pus încrederea. V-au votat cu speranța că veți duce la îndeplinire tot ceea ce ați promis. Sunt convins că împreună cu primarul veți face tot ceea ce ține de puterile dvs., pentru binele cetățenilor din localitate. A fost o competiție electorală în care uneori, poate s-au spus lucruri pe care nu trebuia să le spună nimeni. Competiția trebuie să continue, dar să fie o competiție pe proiecte, pe lucrurile bune pe care le gândiți, pe idei, pe tot ceea ce ține de dvs., pentru binele acestei localități”.
În final, consilierilor locali și primarului reales li s-au adus la cunoștință prevederile legii privind conflictul de interese pentru aleșii locali.
Potrivit prevederilor noului Cod Administrativ, în prima ședință a Consiliului Local, prin vot secret, cu majoritate absolută, se va alege din rândul membrilor Consiliului Local Periș, la propunerea primarului sau a consilierilor locali, viceprimarul comunei.