Academia de Studii Economice și Ecole hoteliere de Lausanne – Lausanne Hospitality Consulting au lansat programul de studii postuniversitare – ”Managementul strategic al ospitalității”.
Articol apărut în nr. 346 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Programul de formare se va derula pe parcursul a 7 module, incluzând 198 de ore asigurate de specialiștii EHL/LHC și ASE și beneficiind de 27 de credite de studii transferabile.
Absolvenții vor primi un certificat de atestare a competențelor profesionale recunoscut de MEN, dar și un certificat eliberat de EHL. De asemenea, după absolvire cursanții interesați pot urma un modul opțional de 5 zile desfășurat de EHL.
”Cursul se adresează profesioniștilor din business și mai ales celor din industria ospitalității care își doresc o dezvoltare a carierei, dar și celor care să se specializeze în acest domeniu sau să își dezvolte calitățile de management. Astfel, conceput ca un curs postuniversitar de un an, programul se va desfășura efectiv pe parcursul a 9-10 luni”, susțin organizatorii.
Se pot înscrie absolvenții de studii superioare cu minimum 2 ani de experiență în muncă, care să cunoască limba engleză. Selecția se va face pe bază de eseu motivațional și interviu de selecție, taxa de școlarizare fiind de 6.000 de euro.
”Nu putem să desfășurăm programul fără 20 de cursanți. În momentul în care avem 20 de cursanți suntem dispuși să începem primul curs”, a afirmat rectorul ASE, Nicolae Istudor.