În atenţia părinţilor!

Primele 115.000 de doze de vaccin hexavalent se află deja în depozitul Unifarm, iar în următoarele zile vor ajunge la Direcția de Sănătate Publică Ilfov. Potrivit Ministerului Sănătății, acestea vor fi distribuite către medicii de familie astfel încât programul de imunizare al copiilor să intre în normal, până la sfârșitul lunii.

„Vaccinul hexavalent a fost recepționat, iar în cursul acestei luni va începe imunizarea copiilor împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive (pertusis), hepatitei virală B, poliomielitei și Haemophilus influenzae tip b. Primul lot de vaccin, 115.000 de doze, este acum în depozitul Unifarm și într-o săptămână va fi distribuit către Direcțiile de Sănătate Publică. După ce ajunge în depozitele locale, DSP-urile îi vor anunța pe medicii de familie că pot ridica vaccinul pentru derularea programului de imunizare în condiții optime. De asemenea, Ministerul Sănătății face apel către medicii de familie să demareze programarea la vaccinare a copiilor eligibili şi a celor care nu au fost vaccinaţi până în prezent. Al doilea lot de vaccin hexavalent, adică restul de 140.000 de doze, va ajunge în România până pe data de 31 octombrie 2016. Vaccinul ROR, împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, este în stocuri suficiente, astfel încât să poată fi asigurată imunizarea tuturor copiilor care au nevoie de acest ser. Recomandăm părinților să se adreseze medicilor de familie pentru vaccinare. Sunt stocuri suficiente și pentru vaccinurile împotriva Hepatitei B și DTP (difterie, tetanos, pertusis). Vaccinul antigirpal a fost, la rândul său, recepționat, iar, până la finalul lunii octombrie, va începe campania de vaccinare. Vor fi 500.000 de doze disponibile pentru populația vulnerabilă la boală (copii, bolnavi cronici, vârstnici și personal sanitar), cu posibilitatea de suplimentare a dozelor, în funcție de cerere. Vaccinul BCG, serul împotriva tuberculozei destinat nou-născuților, va ajunge în maternități în maximum trei săptămâni, iar pentru vaccinul pneumococic au fost alocate fondurile necesare și va fi demarată procedura de achiziție”, informează Ministerul Sănătăţii.