Rețeaua de iluminat stradal va fi extinsă pe 21 de străzi și în Parcul Livezilor
Pentru orașul Pantelimon, sfârșitul acestui an se anunță unul al lucrărilor îndeplinite. Proiectele prind contur și astfel se poate vorbi despre creșterea gradului de confort al cetățenilor, de altfel dezideratul oricărei administrații performante.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 571
Despre cele două proiecte ne-a vorbit primarul orașului Pantelimon, Marian Ivan.
”În acest moment, derulăm două mari proiecte pentru orașul nostru: extindem rețeaua de iluminat stradal pe 21 de străzi și am început excavarea străzii Răscoalei în vederea creării stratului suport pentru asfaltare. Sunt două proiecte așteptate de noi toți. Am încredere că se va respecta graficul de execuție și că după o lungă așteptare vom beneficia de o arteră principală asfaltată, cum este strada Răscoalei și de o rețea de iluminat mai modernă, mai performantă și mai eficientă, finanțată din fonduri europene în proporție de 98%”, ne-a declarat primarul Marian Ivan.
Așa cum am mai relatat în Jurnalul de Ilfov, în ultimele luni, în orașul Pantelimon, lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere au fost în plină derulare, iar primarul Marian Ivan a anunțat, recent, finalizarea lucrărilor de introducere a rețelei de canalizare pluvială pe strada Răscoalei. Acest lucru a permis ca, din luna octombrie, să poată demara excavarea acestei străzi, în vederea creării stratului-suport pentru asfaltare. Conform graficului de execuție, modernizarea străzii va fi finalizată în 9 luni.
De asemenea, potrivit contractului de asociere pentru proiectul de ”Reabilitare, modernizare strada Răscoalei DJ 300” 1,7 km, Consiliul Județean Ilfov finanțează lucările de modernizare a acestei artere rutiere importante în proporție de 90%, în sumă de 11.452.873,85 lei, iar diferența este suportată de bugetul local al UAT Pantelimon, în sumă de 1.272.541,53 lei.
După finalizarea introducerii rețelei pluviale, lucrările de modernizare a străzii Răscoalei constau în amenajarea carosabilului cu lățimea de 7 metri și a trotuarelor variabile de minimum 1 metru, pe ambele sensuri de circulație. În aceste condiții, strada Răscoalei – DJ300, a cărei lungime este de 1.680,327 metri, va dispune practic de toate elementele firești ale unei infrastructuri rutiere moderne: asfalt, borduri, acces la proprietăți, marcaje rutiere, indicatoare rutiere, limitatoare orizontale denivelate de viteză.
Sistem de telegestiune
Așa cum prevede proiectul, obiectivul general constă în creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public din orașul Pantelimon, iar extinderea acestuia pe cele 21 de străzi se va efectua pe o lungime totală de 15.560 ml, prin montarea a 389 de stâlpi și a 409 corpuri de iluminat cu LED, cu eficiență energetică ridicată. Modernizarea sistemului de iluminat în Parcul Livezilor presupune înlocuirea corpurilor de iluminat cu consum ridicat de energie cu 49 de stâlpi cu sistem de iluminat fotovoltaic cu LED, cu eficiență energetică ridicată. Proiectul mai include și instalarea unui sistem de telegestiune al sistemului de iluminat public, cât și reducerea poluării prin diminuarea gazelor cu efect de seră cu 41,89%, respectiv de la 94,54 tone/an la 54,92 tone/an si scăderea consumului anual de energie primară în iluminatul public de la 46,05 kWh/an la 27,46 kWh/an prin utilizarea celor 458 de corpuri de iluminat performante.
”Beneficiarul direct al proiectului este și autoritatea publică locală, având în vedere beneficiile pe care proiectul le aduce pe termen lung, respectiv creșterea atractivității orașului pentru investitori, scăderea costurilor de întreținere și operare. Nu este de neglijat numărul celor care vor tranzita zona și al celor care vizitează orașul – toți aceștia reprezentând beneficiarii indirecți ai proiectului”, ne-a spus edilul.
Grupul țintă a fost consultat prin dialog direct, ca urmare a faptului că cetățenii care locuiesc pe străzile incluse în proiect au făcut apel în repetate rânduri la autoritatea publică locală să asigure iluminat public pe străzile menționate. Sistemul de iluminat public existent în Parcul Livezilor era unul învechit, ineficient și genera costuri de întreținere-menținere și consum de energie mari, în raport cu beneficiile obținute de către comunitatea locală.
Potrivit primarului, acest proiect face parte din Strategia de dezvoltare locală a orașului Pantelimon 2014-2020, care prevede eficientizarea energetică a localității. Mai exact, Strategia energetică a orașului Pantelimon pentru perioada 2018-2020 prevede realizarea a numeroase obiective precum: orientarea serviciului de iluminat public către utilizatori şi beneficiari; asigurarea calităţii şi performanţelor sistemelor de iluminat public, la nivel compatibil cu directivele Uniunii Europene; reducerea consumurilor specifice prin utilizarea unor corpuri de iluminat performante, a unor echipamente specializate şi prin asigurarea unui iluminat public judicios; asigurarea unui iluminat stradal şi pietonal adecvat necesităţilor de confort şi securitate, individuală şi colectivă, prevăzute de normele în vigoare; asigurarea unui iluminat arhitectural, ornamental şi ornamental-festiv, adecvat punerii în valoare a edificiilor de importanţă publică şi/sau culturală şi marcării prin sisteme de iluminat corespunzătoare a evenimentelor festive şi a sărbătorilor legale sau religioase; promovarea de soluţii tehnice şi tehnologice performante, cu costuri minime.
Iluminat public conform standardelor europene
Un alt proiect extrem de important și mult așteptat de cetățeni presupune extinderea rețelei de iluminat public. Primarul Marian Ivan ne-a anunțat că, tot din luna octombrie, au început lucrările pentru proiectul de extindere a rețelei de iluminat pe 21 de străzi și modernizarea iluminatului public din Parcul Livezilor.
Cele 21 de străzi care fac parte din acest proiect sunt: Aleea Satu Mare, Veveriței, Batalionului, Armatei, Tineretului, Grigore Ghica, Mihai Viteazu, Sf. Calinic, Vama Veche, Transilvaniei, Egretei, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Cantemir, Sf. Pantelimon, Mimozelor, Gălbenelelor, Rozelor, Sos. Cernica, Armoniei, Lopătarului, Struțului.
Proiectul este finanțat din fonduri europene, iar lucrările se derulează în conformitate cu directivele Uniunii Europene și respectă strategia energetică a orașului Pantelimon.
Proiectul cu finanțare europeană se intitulează ”Extindere rețea de iluminat public pe 21 de străzi și modernizare iluminat public Parcul Livezilor, în orașul Pantelimon, județ Ilfov”, 98% din finanțarea necesară proiectului este acoperită prin fonduri europene și doar 2% din finanțare va fi asigurată din bugetul local al orașului Pantelimon. Valoarea totală a proiectului este de 8.525.320,88 lei. Durata de execuție a acestui proiect este de 18 săptămâni, iar lămpile instalate pe cele 21 de străzi vor fi de tip LED și vor avea puterea cuprinsă între 35 și 80 W. În Parcul Livezilor, lămpile care urmează a se monta vor fi alimentate prin panouri fotovoltaice.
Tehnologie modernă nepoluantă, costuri reduse
”Este o tehnologie modernă de care a venit vremea să beneficieze și orașul nostru pentru mai multă siguranță și confort. Înlocuirea lămpilor cu vapori de sodiu cu lămpi cu eficiență energetică ridicată permite o durată mai mare de viață a rețelei de iluminat public și asigurarea unui confort optim pentru beneficiari. Tehnologia LED presupune un consum de energie electrică de până la 10 ori mai mic decât în cazul tehnologiilor clasice, o durată de viață a corpurilor de iluminat de peste 50.000 ore, față de aproximativ 20.000 de ore, în cazul lămpilor cu vapori de sodiu. În plus, aceste lămpi nu conțin substanțe poluante, nu degajă căldură, nu emit radiații utraviolete, au un indice de redare a culorilor foarte ridicat, iar costurile de mentenanță sunt reduse. Practic, acestea nu necesită lucrări de întreținere. De remarcat și faptul că noul sistem de iluminat va permite reducerea intensității luminoase a corpurilor de iluminat, în intervalele orare cu trafic redus sau în funcție de traficul rutier sau pietonal existent, cât și controlul diferențiat al funcționării iluminatului public, pe diferite zone, de exemplu zone rezidențiale, zone industriale sau comerciale, zone cu trafic rutier intens. Și, nu în ultimul rând, trebuie spus că implementarea sistemelor de monitorizare și telegestiune a iluminatului public permite reducerea consumului de energie electrică de până la 30-35%, ceea ce la final înseamnă o gestionare mult mai bună și mai eficientă a bugetului local al orașului nostru”, a precizat primarul Marian Ivan.