Săptămâna trecută, un grup de cetățeni din comuna Ștefăneștii de Jos a organizat, timp de cinci zile, în perioada 18-22 iulie, un protest autorizat împotriva primarului localității Robert Ionel Ștefan. Ei îi aduc acuzații grave, cum ar fi dare de mită electorală, luare de mită sau incompetență în gospodărirea comunei.

Articol apărut în nr. 361 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

pag 10 11 jpg

Marți, 18 iulie, undeva pe la amiază, în fața primăriei din Ștefănești, un grup format din circa 15 cetățeni aflați într-un spațiu îngrădit de Inspectoratul de Jandarmi Ilfov, își exprimau nemulțumirea față de primarul ales al comunei, Robert Ștefan. În gardul Jandarmeriei stăteau înfipte pancarte care exprimau nemulțumirile protestatarilor: „DNA să vină să vă ia!”, „Incompetența naște monștri!”, „Jos primarul in­terlop!”, „Sărăcie=mită, mi­tă=corupție, nu mai vreau sărăcie!”, ”Primăria este o onoare, nu tabăra interlopilor!”, „Mita electorală, boală comunală!” sau „Ștefănești, salvează-ți copii și bătrânii!”. Un efectiv de 10 jandarmi, de la IJJ Ilfov, conduși de lt.col. Dimitriu, șef Serviciu Ordine Publică, a asigurat ordinea și buna desfășurare a protestului.

Un autodenunț „cu cântec”

Conflictul dintre protestatari și primari a început cu ceva vreme în urmă. Nemulțumiți de „nerespectarea promisiunilor electorale”, inițiatorii protestului – Adrian Simion și Gheorghe Ghiță – s-au autodenunțat la Direcția Națională Anticorupție. În denunțul lor, cei doi afirmă că, în campania electorală, candidatul Robert Ștefan i-ar fi pus să ofere anumite sume de bani alegătorilor, pentru a fi votat. Mai mult, pentru a dovedi că nu minte și pentru a forța mâna procurorilor anticorupție, Gheorghe Ghiță a făcut greva foamei, timp de trei zile, în fața sediului DNA.

„Am dovezi că a făcut buletine de indentitate (sic!), la el și la fratele său care are peste 30 de buletine. I-a luat cu domiciliul stabil! Ca să-l ajute la vot. Un om din Colentina sau din București n-ar putea, care eu dețin casă, n-ar putea să vină să‑și facă domiciliu la fratele, înainte de votare. Mi-a dat bani să le dau la alegători. Partea mea a fost 10 milioane (lei vechi – n.r.) ”, ne-a spus Gheor­ghe Ghiță, unul dintre inițiatorii protestului.

Primarul  n-a făcut „ședințe televizate”!

El îi mai reproșează primarului că nu s-a ținut de promisiunea din campania  electorală că va face „ședințe televizate”. „Face (ședințe – n.r.) numai sub acoperire, nu intră decât consilierii. Noi nu suntem primiți, ne închide ușile în nas! Promisiunea lui că va face ședințe televizate cu public, că se va ocupa de comună,  dar se ocupă numai de afacerile lui. Să arate concret ce a făcut în comuna asta! A rămas în plan de la Rababoc (fostul primar – n.r.) treizeci și ceva de străzi de asfaltat, a zgâriat pe străzile alea și a luat 5-6 miliarde! A investit în ele, dar nu se vede nimic! Străzile sunt într-o stare proastă, cum ar fi strada Piersicului, Mărului, Câmpina, Comarnic…”, ne-a mai spus Gheorghe Ghiță.

„Iconpetență” la nivel de primărie

„Noi de ce am ajuns în situația asta de protestăm? Din cau­za nemulțumirilor pe care le face domnul Robert Ștefan. Toate nemulțumirile pe care noi i le-am cerut în timpul campaniei electorale, ceea ce nu s-a ocupat de ceea ce am spus noi, în timpul campaniei electorale! Mai vrem să aducem la cunoștință, prin protestul nostru, nemulțumirile pe care nu le-a făcut într-un an de zile! Ce înseamnă: ne-a promis că ne face străzi, că face o grădiniță cu orar prelungit, că măsoară locurile de casă pentru tineret. Mai nou, stadionul comunei Ștefănești l-a transformat în evenimente, nunți, botezuri, a desființat echipa, a desființat tot. Sala de protocol o folosește în interes personal. Deci, cum spuneam mai devreme, ceea ce ne-am dorit, să facă ceva pentru comună. Nu a făcut! Noi îl vrem să-l dăm jos pentru iconpetență (sic!). Mai nou, își face afaceri familiare, care avem și dovezile: și-a deschis carieră de piatră, de concasat, deci interesuri (sic!) personale, cu banii din buget! Cred că niciun primar nu le convine să facă din banii lui. Au firme fantome, au angajat cumetri, fini, cumnați, ce are, la Primărie. Ne-au dat oamenii care erau angajați de pe vremuri, care erau competenți să muncească, cu carnet, cu tot afară și i-au înlocuit cu ai lor. Ce să vă spun mai mult? Iconpetență (sic!)!”, ne‑a spus și Andrei Simion, un alt inițiator al protestului.

Patroni de „groapă de gunoi”

Am vrut să aflăm și poziția primarului Robert Ștefan cu privire la acuzațiile care i se aduc. „Încă de la începutul acestui mandat, aceste două persoane Ghiță Gheor­ghe, zis „Jaga”, și Andrei Simion ne hărțuiesc atât pe mine, cât și pe angajații Primăriei pentru a obține anumite foloase materiale cu pretextul că au votat cu mine! Am pierdut din cauza acestor persoane cel puțin o lună de muncă! Mă întâlnesc cu cineva, mă trezesc cu ei, peste mine, în birou. Aceste două persoane nu reprezintă comunitatea din Ștefănești. Ghiță ­Gheorghe, de 4-5 ani, terorizează Primăria. Acest om, martori îmi sunt angajații primăriei, s-a dezbrăcat în lenjerie intimă în sediul primăriei. A făcut o petiție în care cerea să i se aprobe cererea de eutanasiere, «pentru că nu mai suportă acest regim din primărie»! Într-o altă cerere către primărie, Ghiță Gheorghe solicită un ajutor financiar pentru «mărire de penis»! (documentele olografe există în arhiva primăriei Ștefănești – n.r.) Chiar ne batem joc de instituția asta?”, se întreabă primarul, care continuă: „De dimineață, până se termină programul el stă în primărie și-i chestionează pe cei care intră în clădire cu privire la motivele pentru care au venit aici. El nu locuiește în Ștefănești, ci în sectorul 2 al Capitalei, de zeci de ani de zile. Aici are, fictiv, o mutație la un fin al său.

El este supărat că nu am mai acceptat introducerea ilegală a gunoaielor, în comună. O îndeletnicire din care Ghiță Gheorghe și Andrei Simion scoteau bani frumoși. Cei doi aduceau mașini care deversau gunoiul pe terenuri de la marginea comunei, pe câmp, pe canale, și percepeau o taxă de circa 50 de lei, din informațiile noastre, pentru fiecare transport. Ei bine, eu am stopat această practică ilegală! De aici supărarea celor doi. Noi i‑am amendat pentru aceste practici. ”(Primăria ne-a pus la dispoziție o filmare în care Andrei Simion îi invită în Ștefănești pe cei care vor să arunce deșeurile menajere, filmare pe care o puteți vedea pe site-ul Jurnalului de Ilfov și pe profilul de Facebook al publicației noastre. În acest filmuleț, Simion spune, textual: „Voi care aveți mașini de gunoi veniți la Ștefănești, că-i treaba bună!”).

Cum răspunde primarul

Primul lucru pe care Robert Ștefan a ținut să‑l sublinieze a fost acela că își dorește să înceapă cât mai repede cercetările cu privire la autodenunțul celor doi și la acuzațiile de dare de mită electorală și să se facă lumină în acest caz. La această discuție a participat și echipa de conducere a primăriei – viceprimarul Mircea Gheorghiță, administratorul public Andreea Gafton, responsabilul cu achiziții publice Cosmin Vasile și secretarul primăriei, Iulia Tudor. O echipă care își dorește să facă din comuna Ștefăneștii de Jos o localitate modernă, cu un grad crescut de civilizație.

În privința canalizării, am aflat că a fost elaborat un proiect care are în vedere, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), prin operatorul Eco ApaVol, realizarea rețelelor de apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei și de epurare. Proiectul va fi extins, astfel încât întreaga comună va beneficia de aceste facilități. Și pentru că vorbim de Euro ApaVol, acest operator regional a preluat rețelele de apă și canalizare, așa cum prevede o directivă UE, încă de acum câțiva ani, în timpul mandatului primarului Rababoc, pe 15 aprilie 2014, așadar, actualul primar nu poate fi acuzat că „a dat apa la primăria Voluntari”! Pe lângă acest proiect, din fonduri proprii, se va introduce canalizarea menajeră și pluvială și vor fi asfaltate 11 străzi, situate în zonele inundabile, cum ar fi Sighișoara, Câmpina, Piersicului etc., care însumează aproape 3 kilometri.

Acuzațiile, „demontate” una câte una

„În privința grădiniței cu orar prelungit, finan­țarea există, proiectul este în curs de avizare, iar noi sperăm ca, anul acesta, să demarăm lucrările”, ne-a spus primarul Robert Ștefan. El a negat și afirmațiile protestatarilor, potrivit cărora au fost concediate persoane „capabile” din primărie, precum și faptul că ar fi îngăduit organizarea de nunți și botezuri în sala de protocol de la stadion. „Am primit solicitări în acest sens, dar nu le-am acceptat și le-am oferit ca spațiu doar parcarea din fața stadionului”, a precizat primarul. În privința locurilor de casă pentru tineri, lămuriri ne-a dat secretarul primăriei, Iulia Tudor, care ne-a explicat că primăria nu deține acte de proprietate pentru terenul fostului islaz comunal și nici cadastru, iar terenul a fost catalogat de comisia de inventariere pentru Legea 165 ca „teren la dispoziția comisiei de fond funciar locale”. Prin urmare, primăria nu are altă suprafață pentru a repartiza locuri de casă conform Legii 15/2003. În aceste condiții, se fac demersuri la Prefectura Ilfov pentru a rezolva această situație și a obține dreptul de proprietate pe acest teren. În prezent, spune Iulia Tudor, terenul este lucrat de anumite persoane, pe bază de declarație notarială. Tot secretarul spune că problema ar putea fi rezolvată odată cu cadastrarea sistematică, în cadrul PNCCF, în care primăria Ștefănești s-a înscris, pentru a fi realizată cadastrarea integrală a comunei.

Cât despre gospodăria comunală, primarul a explicat că este vorba de o societate a Consiliului Local Ștefănești care se va autofinanța din lucrările executate, iar angajările vor fi efectuate de managerul acesteia.

Așadar, aceste sunt faptele, pe scurt. Vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile…

Ce reclamă protestatarii

În continuare, vă propunem să trecem într-un registru mai serios. Vă vom expune, punctual, nemulțumirile protestatarilor și, tot punctual, explicațiile primarului Robert Ștefan.

Iată ce spun organizatorii protestului:

⇐ nu a fost realizată canalizarea comunei;

⇐ nu au fost asfaltate unele străzi inundabile;

⇐ nu s-a înființat o grădiniță cu orar prelungit;

⇐ se solicită un audit financiar;

⇐ primarul este incapabil de a conduce comuna;

⇐ u fost desfăcute contractele de muncă ale unor persoane „capabile” din primărie:

⇐ baza sportivă este folosită pentru nunți și botezuri;

⇐ apa și canalul a fost înstrăinat către Primăria Voluntari;

⇐ în firma de gospodărie comunală au fost angajați doar oamenii primarului;

⇐ islazul comunal este folosit discreționar de către consilierii comunali.