Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că proiectul legii salarizării unitare nu este încă finalizat și că în interiorul PSD mai sunt dispute cu privire la forma și conținutul noului act normativ care va fi pus în dezbaterea Parlamentului.
Totodată, Turcan a anunțat că PNL solicită Guvernului să prezinte proiecția economică pe care se bazează legea salarizării unitare.
„Am informații că (proiectul, n.r.) nu este finalizat și că încă se mai poartă discuții în interior. Atâta timp cât PSD nu este clarificat în interior despre cum o să arate legea salarizării unitare, n-aș vrea să le facem noi treaba celor de la PSD”, a declarat, luni, Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului. În opinia liderului PNL, poziționarea celor de la PSD, prin ministrul Muncii, este ca legea salarizării unitare să fie finalizată mai târziu, cu angajamente de punere în practică într-un termen mai îndepărtat.
Legea nu are la bază venituri realiste la buget
„Toate semnalele merg în direcția că această lege a salarizării unitare nu se bazează pe o variantă realistă de venituri la bugetul statului, ci mai degrabă pe o tentativă heirupistă de a mai bifa o promisiune din campania electorală. Ministerul Finanțelor Publice trebuie să arate pentru anul în curs și pentru fiecare an până la finalizarea aplicării legii salarizării unitare următoarele elemente fundamentale: creșterea economică prognozată și creșterea PIB-ului revizuită, nivelul colectării veniturilor la bugetul de stat prin raportare la PIB, nivelul deficitului bugetar avut în vedere, numărul posturilor de bugetari, dacă acesta va crește sau va scădea sau dacă va fi blocat și, de asemenea, sumele alocate pe investiții în următoarea perioadă”, a afirmat Raluca Turcan.
Guvernul nu a alocat bani pentru investiții
De asemenea, cea mai mare îngrijorare a PNL este că în momentul de față sunt „zero lei alocați pentru investiții, zero lei alocați pentru cofinanțarea fondurilor europene și speranțele nu sunt mai încurajatoare de a aloca în anii care urmează bani mai mulți pentru investiții dacă se vor bifa toate aceste promisiuni neîntemeiate pe realitate de creșteri salariale”. Turcan a mai adăugat că performanța Guvernului în primele trei luni de mandat a fost pe minus: „Nivelul colectării veniturilor la bugetul de stat este cu mult sub ceea ce trebuia să fie îndeplinit de către Guvern, minus 4,5 miliarde de lei. Anul acesta colectarea va fi sub 30%, în timp ce media europeană este de 44% din PIB”, a adăugat Turcan.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.346