În urma anunțului Executivului că se intenționează reducerea contribuțiilor la pilonul II de pensii, Asociația Participanților în Fondurile de Pensii și Fondurile de Investiții (PFP) susține că această decizie este la fel de nocivă ca și naționalizarea sau desființarea acestor fonduri, în contextul în care legislația oricum prevede o contribuție mai mare decât cea care se realizează, efectiv, în prezent.
„Asociația Participanților în Fondurile de Pensii și Fondurile de Investiții (PFP) a luat la cunoștință cu surprindere de ultimele știri privind fondurile de pensii pilon II și își exprimă profunda dezamăgire cu privire la intențiile factorilor guvernamentali în această direcție. Mai precis, PFP se referă la informațiile apărute în cursul zilei de 23 august 2017, cu privire la intenția de a plafona la nivelul de 2,5% contribuția de asigurări sociale a salariaților destinată fondurilor de pensii Pilon 2”, se spune într-un comunicat al PFP.
Contribuția ar fi trebuit mărită la 6%
Reprezentanții asociației amintesc că, în prezent, Legea nr. 411/2004 prevede ca această contribuție să fie de 6% dar, prin derogări succesive realizate în fiecare an, aceasta a fost menținută la un nivel mai mic (în prezent 5,1%), cu promisiuni anuale nerespectate ale fiecărui Guvern și Parlament că aceasta va fi adusă la nivelul legal.
„Interesele viitorilor pensionari au fost astfel încălcate în mod constant. Poate că la această situație a condus și perspectiva încă îndepărtată a pensiei pentru aceștia (căci, până să devină pensionari, aceștia nu pot constitui masă de manevră electorală). Totuși, cu toată această încălcare a intereselor viitorilor pensionari, trebuie să remarcăm că, până în acest an, niciun Guvern și niciun Parlament nu au discutat despre naționalizarea sau desființarea fondurilor de pensii pilon II sau despre diminuarea contribuțiilor la acestea”, mai arată reprezentanții PFP.
Guvernul PSD-ALDE i-a pus gând rău acestui fond
„Din stângăcie sau poate pentru a testa piața, fiecare ministru de Finanțe a invocat posibilitatea naționalizării sau desființării acestor fonduri de pensii. Este clar că, deși declarațiile au fost retractate ulterior, această intenție încă există, într-o formă sau alta. Ultimul pas în această direcție este această nouă idee, de a reduce contribuția la fondurile de pensii pilon II de la 6% la 2,5% (deci de mai mult de două ori). Este o idee la fel de nocivă ca și naționalizarea sau desființarea acestor fonduri de pensii. În perioada post-revoluționară, cu puține excepții, statul român a dovedit că nu este un bun administrator. Sistemul de pensii nu este o excepție, deficitul acestuia adâncindu-se de la an la an și fiind acoperit întotdeauna de la bugetul de stat”, arată comunicatul.
Totodată, PFP precizează că procentul de 2,5% reprezintă „o contribuție infimă, al cărei rezultat este că românii vor pierde orice garanție privind pensia lor viitoare”.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.366